Cuptorul zidit în cămara corabiei descris de primul român care a mers cu un vapor

 

Vaporul este o corabie, care merge pe mare, cu un meșteșug de foc, ce este în cămara corabiei, în afară se vede numai un coș de fier, lung de 4 stânjeni, prin care iese fumul și două roate mari de fer, întocmai ca roatele dela mori, ce umblă pe apă, una de o parte, afară din corabie și alta de cealaltă parte, într-o osie de fier, care este mult mai înalta decât fața apii de șase palme. Roatele intră în apă o parte și trei părți rămân afară.

Asta e definiția data vaporului, la 1825, de primul român care a călătorit pe un vas cu aburi, boierul Constantin (Dinicu) Golescu (7 februarie 1777-5 octombrie 1830).

Din memoriile sale, publicate sub titlul „Însemnare a călătoriei mele făcută în anul 1824, 1825, 1826”, mai aflăm că de la Trieste la Veneția și retur, Dinicu Golescu călătorește pe un vapor, respectiv o corabie, iar reacția sa este una memorabilă:

„Când am mers de la Triești la Veneția, călătorind cu vaporul, am mers în 20 de ore, iar când m-am întors, vrând să aflu și drumul ce fac celelalte corăbii, am intrat în corabie, dar mi-am blestemat ceasul, întru care am hotărât să am acea băgare de seamă, căci am călătorit până la Triești 40 de ceasuri și într-această vreme, nici am mâncat, nici am dormit, ci numai am vărsat și am plâns ca un copil mic”.

Întocmai ca la cazanul care scoate rachiul

Pe vapor, contrar interdicţiilor, insistă să cunoască modul de funcţionare a motorului cu abur. Ca să explice „mehanica”, se bizuieşte pe cunoştinţele sale şi pe ale cititorului.

Motorul e „un cuptor zidit în cămara corăbii, care are un coş de fier drept în sus, prin care iese fumul; la spatele cuptorului, în potriva gurii, un alt coş de fier, care iese scos din cuptor în spre mehanica ce au, prin care iese căldură cu abureală, întocmai ca la cazanul care scoate rachiul, la care la fund îi arde focul şi capacul strânge lacrămă de abureală…”. După această lămurire a termodinamicii, urmează mecanica angrenajului: „Aşa acel abur al coşului mişcă cea dintâi roată, prin dinţii ei şi prin dinţii ce sunt pe osia de fier, suceşte osia dimpreună cu roatele”.

Neologismele

Dinicu Golescu a fost nevoit să găsească echivalente în limba română atât pentru cele văzute, cât și pentru explicarea, pentru cititorul român, a regulilor de funcționare a diverselor mecanisme ori meșteșuguri. Introduce astfel neologisme, printre care se numără și cel de vapor, sau perifraze; de pildă, ascensorul este „pat cu meșteșug pe care șăzând omul, cu repeziciune îl suie deasupra” sau observatorul astronomic, „lăcuință de profesor cu toate feliurile de ochianuri ce caută la mișcările comiților, planiților”.

Un om care n-a stat locului

În numărul său din 25 martie 1939, Realitatea Ilustrată dedica un articol acestei prime călătorii cu vaporul din literatura română:

„Ce este acest sgomot, aceasta goana a   mașinelor, oamenilor, mânați de ritmul nebun al vremii? Pare să le dea o povață   cuminte: scopul acestei goane este tot nemișcarea. Pentru că Dinicu Golescu a   fost pe vremea lui un om care n-a stat locului, doritor sa schimbe   priveliștile, oamenii, ca să ajungă apoi să stea imobil pe soclul sau, chiar   în fața Gării de Nord”.

Pentru învățătura celor patru fii

Dinicu Golescu a făcut trei călătorii (1824, 1825, 1826) în Europa Centrală, în anii 1824, 1825 și 1826, cu scopul de a-și aranja la studii cei patru băieți, Radu, Ștefan, Nicolae, Alexandru Albu  – viitori protagoniști de prim-plan, alături de vărul lor Alexandru Arăpilă, ai Revoluției Pașoptiste.

Dregătorul și cărturarul român a parcurs traseul: Transilvania, Ungaria, Austria, Italia de Nord, Elveția, Bavaria.

 

Sursa: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

Parteneri