Asta e definiția data vaporului, la 1825, de primul român care a călătorit pe un vas cu aburi, boierul Constantin (Dinicu) Golescu (7 februarie 1777-5 octombrie 1830).
Din memoriile sale, publicate sub titlul „Însemnare a călătoriei mele făcută în anul 1824, 1825, 1826”, mai aflăm că de la Trieste la Veneția și retur, Dinicu Golescu călătorește pe un vapor, respectiv o corabie, iar reacția sa este una memorabilă:
„Când am mers de la Triești la Veneția, călătorind cu vaporul, am mers în 20 de ore, iar când m-am întors, vrând să aflu și drumul ce fac celelalte corăbii, am intrat în corabie, dar mi-am blestemat ceasul, întru care am hotărât să am acea băgare de seamă, căci am călătorit până la Triești 40 de ceasuri și într-această vreme, nici am mâncat, nici am dormit, ci numai am vărsat și am plâns ca un copil mic”.
Întocmai ca la cazanul care scoate rachiul
Pe vapor, contrar interdicţiilor, insistă să cunoască modul de funcţionare a motorului cu abur. Ca să explice „mehanica”, se bizuieşte pe cunoştinţele sale şi pe ale cititorului.
Motorul e „un cuptor zidit în cămara corăbii, care are un coş de fier drept în sus, prin care iese fumul; la spatele cuptorului, în potriva gurii, un alt coş de fier, care iese scos din cuptor în spre mehanica ce au, prin care iese căldură cu abureală, întocmai ca la cazanul care scoate rachiul, la care la fund îi arde focul şi capacul strânge lacrămă de abureală…”. După această lămurire a termodinamicii, urmează mecanica angrenajului: „Aşa acel abur al coşului mişcă cea dintâi roată, prin dinţii ei şi prin dinţii ce sunt pe osia de fier, suceşte osia dimpreună cu roatele”.
Neologismele
Dinicu Golescu a fost nevoit să găsească echivalente în limba română atât pentru cele văzute, cât și pentru explicarea, pentru cititorul român, a regulilor de funcționare a diverselor mecanisme ori meșteșuguri.
