A fost cel mai sângeros episod pe care l-a cunoscut Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial.
De 24 de ani, în satele şi oraşele din jurul Srebrenicei, mii de familii îşi plâng victimele. O suferinţă ale cărei răni sunt încă deschise.
Acum 24 de ani a avut loc masacrul de la Srebenica, din estul Bosniei, când 8.000 de musulmani au fost ucişi de forţele sârbe bosniace, în timpul războiului bosniac (martie 1992-noiembrie 1995).
La acea dată olandezii erau cei care asigurau paza în zonă. În martie 1994, într-o fostă Iugoslavie în plin război, Căştile albastre olandeze se instalaseră într-o uzină dezafectată de la Potocari, orăşel situat la trei kilometri distanţă de Srebrenica.
Motivul prezenţei lor? Protejarea populaţiei musulmane de atacurile armatei sârbe bosniace.
După 24 de ani, Curtea Supremă din Olanda a decis că statul olandez este parțial responsabil pentru moartea a 350 de oameni care au fost uciși în masacrul de la Srebrenica.
BBC News notează că este neobișnuit ca un stat să fie găsit vinovat pentru eșecul trupelor ONU de menținere a păcii.
Judecătorii au decis că trupele olandeze sunt vinovate în proporție de doar 10%, argumentând că, cel mai probabil, soldații olandezi care făceau parte din trupele ONU de menținere a păcii ar fi putut preveni masacrul.
O decizie anterioară a judecătorilor stabilise că Olanda este vinovată în proporție de 30%, instanța supremă reducând astfel considerabil pedeapsa.
În 2002, întregul guvern olandez a demisionat după ce un raport care vorbea despre rolul Olandei în masacrul din Bosnia a fost făcut public.
Rude ale victimelor de atunci, așa-zisul ”Grup al Mamelor din Srebrenica” sunt cele care au inițiat acțiunea în justiției încercând să obțină compensații și de la ONU, însă organizația internațională nu poate fi dată în judecată.
Rudele victimelor au dat în judecată Olanda în 2007, argumentând că acest stat este parțial responsabil de uciderea a 300 de musulmani deoarece trupele olandeze i-au expulzat din baza ONU, știind că vor fi uciși.
În timpul războiului civil din Bosnia (1992-1995), armata sârbă a fost implicată în acțiuni de ”purificare etnică”.
Mii de musulmani au căutat refugiu în Srebrenica, oraș care era păzit de trupele ONU de menținere a păcii, însă soldații, care erau slab echipați, au capitulat în timpul ofensivei extrem de violente.
După masacru, autoritățile olandeze au susținut că trupele lor au fost implicate într-o misiune imposibilă.
În februarie 2007, Curtea Internațională de Justiție a concluzionat că masacrul de la Srebrenița este un act de genocid, comis cu intenția de a distruge parțial grupul musulman din Bosnia Herțegovina.
Data de 11 iulie 1995 consemnează începutul operaţiunii conduse de forţele fostului lider militar al sârbilor bosniaci Ratko Mladic. Puţini au fost cei care au scăpat.
Când s-a anunţat ofensiva, mii de bărbaţi şi de copii s-au grăbit să fugă din oraş. Nu au ezitat să traverseze munţii şi să ajungă la Tuzla, la câţiva kilometri nord-vest de Srebrenica. Armata sârbă a început desfăşurarea de trupe în pădurile din jur.
Aşa a început operaţiunea devenită genocid, aflată la originea morţii a mii de bosniaci.
Un masacru care a confirmat impotenţa ONU, ale cărei Căşti albastre ar fi trebuit să protejeze populaţia din zonă.
Acest act genocidar a precipitat sfârşitul războiului şi semnarea acordurilor de la Dayton, care au permis bosniacilor, în calitatea lor de victime, să obţină crearea Federaţiei Bosnia-Herţegovina (croato-bosniace), distinctă de Republica Sârbă din Bosnia.
