Cum s-a răspândit creștinismul în Roma Antică
Răspândirea sa a fost ajutată în mare măsură de unificarea politică a imperiului și de sistemul extins de drumuri, precum și de convingerea multor creștini că religia era ceva ce oricine putea adopta. Specialiștii identifică cinci factori care au ajutat la răspândirea creștinismului.
1. Cetățenii de zi cu zi răspândesc cuvântul
Misionari precum Pavel, o figură majoră în Noul Testament din Biblie, au călătorit în jurul imperiului cu intenția de a răspândi creștinismul. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor care au ajutat la răspândirea religiei au făcut-o pur și simplu vorbind despre ea cu vecinii, prietenii și membrii familiei lor, spune Edward Watts, profesor de istorie la Universitatea California San Diego și autor al cărții The Final Pagan Generation: Rome’s Unexpected Path to Christianity (Calea neașteptată a Romei către creștinism).
„Misionarii sunt o parte a poveștii, dar cea mai mare parte a poveștii este despre creștini obișnuiți care vorbesc cu oameni obișnuiți”, spune el. „Și acesta este, cred, cel mai important motiv pentru care creștinismul apare în lumea romană. Nu este vorba atât de activitatea misionară a unor oameni ca Pavel, cât de oameni al căror nume nu-l cunoaștem.”
2. La început, creștinismul a coexistat cu „păgânismul”
La apogeul său, în secolul al II-lea, Imperiul Roman se întindea în Europa, Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Unul dintre motivele cheie pentru care creștinismul a reușit să se răspândească în acest vast imperiu a fost faptul că mulți oameni vedeau noua religie ca pe ceva ce puteau adopta cu ușurință fără a fi nevoiți să își schimbe practicile culturale și religioase existente.
În primul și al doilea secol, majoritatea oamenilor din Imperiul Roman se închinau la mai mulți zei în același timp. Când au auzit despre creștinism, nu s-au gândit neapărat că venerarea lui Iisus Hristos însemna că trebuie să înceteze să se mai închine celorlalți zei ai lor, precum Jupiter, Apollo și Venus. Mai degrabă, mulți au adoptat creștinismul adăugându-l pe Iisus la grupul de zei pe care îi venerau deja, spune Watts.
Deși unii creștini susțineau că există un singur zeu și că aceștia nu ar trebui să se închine la nimeni altcineva, acest lucru era înțeles diferit de oamenii din Imperiul Roman.
3. Primii creștini nu se prezentau ca un club exclusivist
De asemenea, creștinismul a fost stimulat de ideea că era o religie pentru oricine, nu doar pentru oamenii dintr-o anumită regiune cu un anumit context religios. Deși unii creștini au dezbătut acest aspect, misionari precum Pavel au predicat că o persoană nu trebuie să se supună legilor evreiești pentru a deveni creștin:
„Aceasta este o schimbare cheie, deoarece face ca „taxa” de intrare să fie mult mai mică”, spune Watts. „Dacă ești un bărbat care vrea să se convertească la creștinism și există presupunerea că mai întâi trebuie să te convertești la iudaism, este literalmente dureros și periculos din punct de vedere fizic pentru tine să te convertești.”
În plus, traducerea evangheliilor creștine din limba originală în greacă le-a făcut accesibile unui număr mai mare de oameni din imperiu. Spre deosebire de aramaică, o limbă regională vorbită în Iudeea, greaca era vorbită în tot Imperiul Roman.
4. Persecuția timpurie nu a fost foarte răspândită
În timpul primelor două secole, persecuția creștinilor din Imperiul Roman a fost sporadică și specifică unei regiuni, mai degrabă decât la nivelul întregului imperiu. Persecuția martirilor creștini precum Ignațiu din Antiohia, care a murit în secolul al doilea, nu reprezenta experiențele celor mai mulți creștini.
Acest lucru nu s-a schimbat până la mijlocul secolului al III-lea, când împărații Decius, care a domnit între 249 și 251, și Valerian, care a domnit între 253 și 260, au lansat campanii de promovare a valorilor și obiceiurilor tradiționale romane, cum ar fi sacrificarea animalelor pentru zeii păgâni. Oficialii au documentat aceste sacrificii cu chitanțe de papirus pe care oamenii le păstrau ca dovadă a sacrificiului lor. Cei care nu aveau aceste chitanțe și refuzau să sacrifice puteau fi arestați și uciși.
Campania lui Decius nu viza creștinii, în mod special, ci mai degrabă pe oricine care nu practica sacrificiile păgâne. În schimb, campania lui Valerian i-a vizat mai direct pe creștini. După aceasta, următoarea campanie majoră împotriva creștinilor a fost Marea Persecuție. Începută în anul 303 sub împăratul Dioclețian, aceasta a dus la moartea multor lideri religioși creștini și la confiscarea proprietăților creștine.
5. Un împărat s-a convertit – și a recunoscut oficial credința
Marea Persecuție a fost cea mai severă persecuție a creștinilor de către Imperiul Roman – și, de asemenea, ultima. Acest lucru se datorează faptului că, după această persecuție, în 312, împăratul Constantin I a devenit primul împărat roman care s-a convertit la creștinism. Un an mai târziu, el a ajutat la promulgarea Edictului de la Milano, care a pus capăt persecuțiilor împotriva creștinilor și a făcut din creștinism o religie recunoscută și legală în cadrul imperiului.
Domnia lui Constantin nu a marcat o schimbare imediată în Imperiul Roman de la păgânism la creștinism. Cu toate acestea, „el începe un proces care, până la sfârșitul secolului al IV-lea, va duce la restricționarea explicită a practicilor păgâne și la promovarea explicită a practicilor creștine de către guvernul imperial”, spune Watts.
Creștinismul a continuat să se răspândească pe teritoriile Imperiului Roman de Vest după căderea acestuia în 476. În următoarele câteva secole, a devenit religia dominantă în orașul Roma, precum și în regiunile europene pe care Imperiul Roman le stăpânea. Colosseumul roman, cândva locul unor lupte mortale între gladiatori, a devenit chiar un loc sacru creștin, unde, în secolul al XVII-lea, un artist a pictat o imagine a Ierusalimului antic.
