Cinci ani mai târziu, super-submarinul Komsomoleț, împreunp cu armele sale nucleare, se afla pe fundul oceanului, cu două treimi din echipaj ucis, în ceea ce este considerat un alt exemplu de incompetență sovietică, scrie National Interest.
Istoria lui Komsomoleț începe de fapt în 1966. O echipă de la Oficiul de Design Rubin, condusă de N.A. Klimov și Y.N. Kormilițîn, a primit misiunea de a realiza ceea ce s-a numit Proiectul 685 – un submarin de mare adâncime.
Munca de cercetare s-a prelungit pe durata a opt ani, probabil din cauza lipsei de metal potrivit, capabil să poată rezista la imensele presiuni ale marilor adâncimi.
Totuși, în 1974, a fost realizat planul unei nave cu cocă dublă, pentru coca interioară fiind ales un aliaj de titan.
Proiectul 685, cunoscut și sub numele de K-278, trebuia să fie prototipul de navă pentru testarea viitoarelor submarine de mare adâncime.
Șantierul naval Sevmaș a început lucrările de construcție pe 22 aprilie 1978, iar nava a fost oficial încheiată pe 30 mai 1983. Dificultatea prelucrării titanului a făcut ca perioada de construcție să fie neobișnuit de lungă.
K-278 avea 120 de metri lungime și 13 metri lățime, cu o cocă interioară având o lățime de aproximativ 8 metri lățime. De asemenea, scufundat avea un deplasament de 6.500 de tone, iar utilizarea titanului în loc de oțel îl făcea mult mai ușor.
Avea o cocă dublă unică, cu coca interioară din titan, ceea ce îi conferea capacitatea să se scufunde la mari adâncimi.
Coca internă era împărțită în șapte compartimente, două dintre ele fiind ranforsate pentru a crea o zonă de mare siguranță pentru echipaj.
De asemenea, exista o capsulă de salvare care permitea echipajului să abandoneze nava, atunci când aceasta se afla sub apă până la adâncimi de 1.500 de metri.
Submarinul era propulsat de un reactor nuclear presurizat cu apă de 190 de megawați, care punea în mișcare două turbine de 45.000 de cai putere. Acestea îi permiteau lui K-278 să stingă viteze de treizeci de noduri sub apă și de paisprezece noduri la suprafață.
Armamentul său consta în șase tuburi de torpile cu diametrul standard de 533 de milimetri, cu 22 de torpile la bord.
Submarinul a fost integrat în Flota de Nord a URSS în ianuarie 1984 și a început o serie de experiențe de scufundare la mare adâncime.
Sub comanda căpitanului de rangul I, Iuri Zelenski, K-278 a stabilit un record de adâncime de 1.115 metri, o realizare uimitoare, în condițiile în care echivalentuă său american, clasa USS Los Angeles, atingea o adâncime maximă de 492 de metri.
Adâncimea de distrugere a cocăi era estimată la 1.500 de metri. Submarinul avea un sistem special de revenire la suprafață, botezat „Iridium”, care folosea generatoare de gaz pentru a expulza balastul din rezervoare.
Marina sovietică considera că noul submarin K-278 este invulnerabil la adâncimi mai mari de o mie de metri. La asemenea adâncimi, era dificil să fie detectat și lovit de torpilele inamice, mai ales cele americane de tipul Mark 48, a căror adâncime maximă era de 800 de metri.
Deși submarinul trebuia să fie o navă experimentală, el a fost declarat în întregime operațional de luptă în 1988. I s-a pus numele „Komsomoleț”, ceea ce însemna „membru al Uniunii Tineretului Comunist”.
Pe 7 aprilie 1989, în timp ce opera la o adâncime de 422 de metri, Komsomoleț a avut probleme în Marea Norvegiei. Potrivit National Interest, la bord se afla echipajul secund, abia antrenat să opereze nava.
Un incendiu a fost declarat în a șaptea cameră din spate și flăcările au ars o vană de alimentare cu aer, care a dus la introducerea de aer sub presiune în foc.
Măsurile de stingere a incendiului au eșuat. Reactorul a fost oprit și balastul a fost expulzat din rezervoare pentru a ridica submarinul la suprafață.
Focul a continuat să se răspândească, iar echipajul s-a luptat cu el timp de șase ore, înainte de a primi ordin să abandoneze nava.
Incendiul a fost atât de puternic, încât cauciucul de izolare care acoperea coca exterioară a devenit lichid, după cum au relatat membri ai echipajului aflați pe punte.
Comandantul navei, căpitanul de rangul I Evgheni Vanin, cu alți patru membri ai echipajului, s-au întors în navă pentru a-i găsi pe membrii echipajului care nu auziseră ordinul de abandonare a vasului.
Cei cinci nu s-au putut aventura prea departe – submarinul se înclinase cu 80 de grade – și au pătruns în camera de salvare.
La început, aceasta nu s-a putut desprinde, însă apoi s-a eliberat de epava submarinului.
Odată ajunsă la suprafață, schimbarea rapidă de presiune a aruncat în aer practic trapa de evacuare, aruncând doi dintre membri echipajului în afara camerei de salvare.
Camera, cu căpitanul și restul echipei de salvare, s-a scufundat sub valuri.
Doar patru persoane fuseseră ucise până atunci în accident, însă, după ce submarinul s-a scufundat, mulți membri ai echipajului au sucombat din cauza temperaturii scăzute a apei, de numai 2 grade Celsius.
După o oră, vasele de pescuit Alexi Hlobistov și Oma au sosit și au salvat treizeci de persoane, dintre care unele au murit ulterior din cauza rănilor.
Dintre cei 69 de oameni care se aflau la bordul submarinului, în momentul dezastrului, 42 au murit, inclusiv căpitanul Vanin.
Komsomoleț a eșuat la o adâncime de 1.750 de metri, cu tot cu reactorul nuclear și cu două torpile nucleare Șkval.
Între 1988 și 1989, au fost efectuate șapte expediții pentru a asigura reactorul împotriva emisiilor radioactive și pentru a sigila tuburile torpilelor.
Surse ruse au dezvăluit că, în aceste expediții, au fost descoperite dovezi ale unor „vizite neautorizate ale submarinului scufundat de către agenți străini”.
