Rămâne din 1899 până în 1903 la Paris, unde îi vizitează pe Anatole France şi pe Auguste Rodin şi participă la mitingurile muncitoreşti.
Revine în ţară, unde îşi ia licenţa în 1903 şi este numit judecător de pace la Panciu, apoi la Brăila.
La Brăila, unde îl cunoaşte pe Panait Istrati, se încadrează în mişcarea socialistă, scoţând ziarul Dezrobirea”.
A semnat, totodată, în „Adevărul” şi ”România muncitoare”, iar în 1910 editează „Viaţa social” şi „Facla”.
A mai colaborat la „Viitorul social”, „1907”, „Pagini libere”, „Minerva” şi a făcut parte o vreme din redacţia revistei ”Rampa”.
Atacurile violente contra politicienilor zilei şi mai ales contra monarhiei, apărute de regulă în „Facla”, îi atrag numeroase procese.
A fost director al unor publicații aflate sub îndrumarea PCR: Era nouă, Reporter.
În 1917, la Petrograd, îl cunoaște pe Lenin, pentru care resimte o simpatie deosebită și pe care îl evocă în mod elogios, doi ani mai târziu, într-un articol din ziarul Chemarea.
Nicolae Cocea a fost un activ francmason, dar nu se cunosc locul și data inițierii sale.
În decembrie 1944 a făcut parte din comitetul care a convocat toți frații de la gradul 3 în sus, pentru reaprinderea luminilor Masoneriei în România.
Activitatea sa masonică mai cunoscută este cea dintre anii 1945-1948. În iunie 1948, este cel care îi informează pe frați în legătură cu intrarea în adormire a Masoneriei românești, impusă de comuniști.
Scriitorul Nicolae Dimitrie (N.D.) Cocea s-a născut la 29 noiembrie 1880, la Bârlad. Între 1892-1898 este intern la Colegiul „Sf. Sava„ din Bucureşti.
Tatăl său a fost generalul de armată Dumitru Cocea, familia Cocea fiind de origine albaneză, descendenți ai serdarului Gheorghe Cocea.
Mama sa, Cleopatra, publicist și jurnalistă, provenită dintr-o familie de mici proprietari agricoli, a avut o mare influență asupra modelării tănărului Nicolae.
Debutează în 1897, în „Foaia interesantă” a lui G. Coşbuc, cu o proză scurtă.
Se îndreaptă şi spre dramaturgie, iar în 1922 termină piesa „Canalia”.
Autor al nuvelei „Vinul de viaţă lungă” (1931), precum şi al romanelor „Fecior de slugă” (1932) şi „Nea Nae” (1935).
Spre sfârşitul deceniului al patrulea se retrage la Sighişoara pentru a se dedica total literaturii.
Traduce pentru Teatrul Nostru – condus de fiica sa, actriţa Dina Cocea – „Seara cea mare” de Leopold Kampf, „Nebuna tinereţe” de John Bouwlet, „Amfitrion 38” de Giraudoux ş.a.
După 1945 este numit director general al teatrelor şi este ales vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români.
A murit la 1 februarie 1949, la Bucureşti.
