Cum l-a răsplătit Ceauşescu pe cel care i-a făcut wc Elenei? Mărturii de neuitat

 

Spre finalul Epocii de Aur, Ion Ghizdavăț făcea un salt imens în carieră şi la comanda lui Nicolae Ceauşescu era numit prim-secretar în Câmpulung. Nicolae Ceauşescu nu uitase ce făcuse Ion Ghizdavăț pentru „Tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu”. Mai exact, făcuse un wc. Şi nu orice wc. Şi nu oriunde. Şi nu oricum. Om […]

Spre finalul Epocii de Aur, Ion Ghizdavăț făcea un salt imens în carieră şi la comanda lui Nicolae Ceauşescu era numit prim-secretar în Câmpulung.

Nicolae Ceauşescu nu uitase ce făcuse Ion Ghizdavăț pentru „Tovarășa academician doctor inginer Elena Ceaușescu”. Mai exact, făcuse un wc. Şi nu orice wc. Şi nu oriunde. Şi nu oricum.

Om care aprecia gospodarii, Ceauşescu a ţinut cont de modul în care s-a organizat Ghizdavăț când a fost nevoie de un wc de lux pentru „Tovarășa”. Penultimul primar comunist al Câmpulungului reuşise performanţa să ridice un wc de lux în mai puţin de 24 de ore.

„– În ce perioadă aţi fost prim-secretar al Câmpulungului?
– Din martie 1987, până în noiembrie 1989. Au fost trei propuşi pentru postul de prim-secretar, iar pe primul loc pe listă era unul Mateescu, a lui ar fi trebuit să fie funcția. Mateescu își pregătise chiar şi masă întinsă pentru momentul în care îi venea numirea, nici nu se gândea că nu va fi numit prim-secretar al Câmpulungului. Numai că, în final, conducerea superioară de partid m-a numit pe mine.

– Și cum de aţi fost numit tocmai dumneavoastră?
– Ceauşescu m-a ţinut minte de la o vizită a sa la cariera Aninoasa, pe când eram secretar de partid la mină. Îmi aduc aminte că a trebuit ca în doar 24 de ore să facem în câmp, la carieră, o toaletă de lux pentru tovarăşa Elena Ceauşescu, asta în afară de scenă şi de pregătirea întregului program al vizitei. Chestia cu toaleta a fost ținută minte mai ales că trebuia să aibă toate dotările. Apoi, când a fost să fie mutat Gheorghe Oancea ca prim secretar la Arad, am fost chemaţi trei la Bucureşti, eu, Mateescu şi încă unul de la Piteşti. Fiecare am stat de vorbă cu cei din cabinetul lui Ceauşescu, după care ne-am întors acasă şi am aşteptat răspunsul. La câteva zile, la prima oră, am primit un telefon de la conducere care m-a anunţat să mă prezint la Comitetul Orăşenesc de Partid că s-a convocat plenara. Acolo m-au anunţat că am fost numit prim-secretar eu, şi nu Mateescu, care aştepta deja cu masa întinsă, după cum v-am spus.

– Să ne întoarcem la perioada cât aţi fost prim-secretar. Cine controla situaţia la acea vreme?
– Totul era sub controlul Securităţii și sub mâna familiei Ceauşescu. Ei ştiau absolut tot. De la securiști nu puteam să aflu mare lucru. Era Tereş atunci, după care a preluat Motrun (colonelul Petre Motrun, actualul lichidator judiciar, n.red). Mai veneau şi îmi treceau pe un caiet câte un nume de colaborator al lor, dar numai dintre cei care erau membri de partid, asta ca să știu și să-i las în pace. Îmi aduc aminte că erau vreo 20 de suflători în oraş și mă refer la cei cu carnet de partid.

–  Vă mai aduceţi aminte unele nume?
– Nu, că nu mă interesau prea mult… (râde) Unul era cumnatul meu (n.r. Nicolae Proca, fost director al Casei de Cultură după Revoluţie şi unul dintre cei care a obţinut certificat de revoluţionar, fiind exclus de pe  liste când CNSAS i-a scos la iveală dosarul de fost colaborator).

Ion Ghizdavăț

– În perioada cât aţi fost prim-secretar, știu că Ceauşescu a făcut o vizită la ARO. Aţi stat de vorbă cu el?
– Da. Era în luna mai 1987. Am stat de vorbă cu el câteva minute, lângă elicopter. Cred că văzuse de sus Câmpulungul şi mi-a spus că nu îi place şi că trebuie făcută urgent schiţă de sistematizare, că în 1936 arăta mai bine, şi să avem grijă ca ARO să meargă bine. De a doua zi am băgat în lucru macheta pentru sistematizare. În acea perioadă au fost terminate blocurile începute de Oancea în Grui şi Vişoi, s-a modernizat Poşta, ne-am extins cu blocurile de la Pescăreasa şi am făcut Blocul A9 (Rechinilor) în locul Şcolii Tehnice de Cărbuni, care a fost dinamitată”, se arată în interviul publicat pe jurnaluldearges.ro.