Adusă de sub cerul limpede al Europei, modernizarea devenea feroce sub latitudinea Extremului Orient. Atât de feroce, încât își extermina stăpânul și protectorul.
Așa a pățit Ammanulah al Afganistanului, așa a pățit regele Cambodgiei, așa au pățit diverși sultani indieni și malaezieni.
În 1935, îi cădea victimă regele Siamului, Prajadhipok.
Dar să vedem ce relata Ilustrațiunea Română din 21 noiembrie 1934:
Sub domnia lui modernizarea atinsese apogeul.
Cei care se revoltă azi nu sunt fanatici religioși și nici poporenii nepricepuți în tehnica loviturii de stat.
Nemulțumiții sunt tinerii siamezi, fii de oameni bogați, care au studiat în Europa sau America și care s-au înapoiat acasă, nerăbdători de a aduce o schimbare în feudalitatea țării lor.
Soluția cea mai bună li s-a părut un comunism idealist.
Din ziua în care tinerii și-au votat programul politic și au fixat ținta de atins, regele Siamului nu mai are liniște.
În iunie 1932, o primă lovitură de stat.
Odată ajunși la putere, în neputința de a-și aplica programul extremist, revoluționarii îi arestează pe principii – e drept, foarte numeroși – din familia regală.
Spre a obține libertatea rudelor sale, regele Siamului e constrâns să semneze o constituție.
Iscălitura obținută cu politețea asiatică, atât de complicată și subtilă, revoluționarii îngenunche în fața regelui și cer iertare pentru procedeele pe care au fost siliți să le întrebuințeze și pentru cuvintele tari pe care le-au rostit la adresa familiei regale, sărută mâna lui Prajadhipok și promit să fie… oameni de ordine.
Regele îi iartă, poporul sărbătorește constituția cu mare entuziasm, parlamentul se pregătește să lucreze.
Fericirea este însă de scurtă durată.
Numai în zece luni, toate reformele sunt puse din nou în discuție.
1 aprilie 1933: lovitură de stat.
De astădată o dă regele. Fostul guvern e invitat „să plece într-o călătorie depărtată”.
Probabil că felul cum înțeleg siamezii „o călătorie depărtată” este diametral opus înțelegerii noastre.
Altfel nu se explică de ce în iunie 1933, guvernanții maziliți erau înapoi la Bangkok și puteau da o contra-lovitură de stat.
De data aceasta, i se sugerează regelui ideea unei „călătorii depărtate”.
Suveranul ia lucrul în serios și pornește să colinde America și apoi Europa.
Regele Prajadhipok și Adolf Hitler pe aeroportul Berlin Tempelhof din Germania nazistă, 1934
În timpul acesta, în țara lui frecăturile politice se țin lanț.
Pe rând, când unii, când alții din oamenii politici ai țării se suie în avion și se duc să aterizeze în siguranță în Indochina franceză.
În noiembrie 1933 se fac alegeri.
Poporul siamez, care a trăit evenimentele fără să le înțeleagă, votează automat, adică pentru candidatul guvernului.
Guvernul, tare în parlament, încearcă să guverneze.
Dar adversarii îi fac viața imposibilă.
Înapoiat în patrie, regele Siamului înțelege că nu mai poate fi decât un element decorativ.
Sub pretextul unei boli de ochi, părăsește Bangkok-ul de urgență și vine în Europa să se îngrijească.
Astăzi, ziarele ne aduc știrea că Prajadhipok are în buzunar actul de abdicare și nu așteaptă decât prima poștă spre a-l expedia în Siam.
Modernizarea pe care a realizat-o l-a făcut victimă.
Involuntar, regele Siamului a deschis drumul spre primul stat comunist din Extremul Orient.
Aici se încheie relatarea din Ilustrațiunea Română.
Istorie ne spune că Prajadhipok a abdicat pe 2 martie 1935.
Născut 8 noiembrie 1893, a fost al șaptelea monarh al dinastiei Chakri a Siamului, începând cu 25 noiembrie 1925.
El este singurul monarh siamez din dinastia Chakri care a abdicat.
A murit în exil, în Anglia, pe 30 mai 1941. Suferise un atac de cord.
Corpul lui a fost incinerat.
Regina Ramphaiphanni a mai rămas în Anglia încă opt ani înainte de a se întoarce în Thailanda, în 1949, ducând cu ea cenușa regelui.
