Sub conducerea lui Lech Walesa, un electrician de 36 de ani, catolic fervent cu șase copii, greviștii primesc din partea guvernului polonez acceptul pentru crearea unui sindicat liber și independent de orice legătură cu puterea, care peste două săptămâni va primi numele „Solidarność” („Solidaritatea”).
Până atunci, în Polonia ca și în întregul bloc comunist, sindicatele oficiale erau „curele de transmisie” ale partidului către muncitori. Orice încercare de creare a unor sindicate libere fusese înnăbușită, adesea sângeros (vezi Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România – SLOMR, al muncitorilor de la Șantierul Naval Turnu Severin, condus de Ionel Cană).
Pentru apariția Solidarității fusese nevoie de două luni de greve și de unitate în fața provocărilor și amenințărilor organelor reprezive poloneze. Occidentul a urmărit cu sufletul la gură evoluția evenimentelor, temându-se de o intervenție sângeroasă inclusiv a trupelor sovietice, după modelul din Cehoslovacia lui 1968. Norocul a fost că URSS avea probleme uriașe în Afganistan, astfel că nu și-a mai putut permite să deschidă un nou „front” în Polonia.
Solidaritatea a fost posibilă după zece ani de lupte politice.
În decembrie 1970, Polonia era zguduită de o serie de manifestații muncitorești, venite după scumpiri brutale ale produselor alimentare cu 30%. Cu amintirea încă proaspătă a evenimentelor din Cehoslovacia, regimul de la Varșovia trimite tancurile și reprimă protestele cu violență. Se înregistrează zeci de victime.
Secretarul general al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PZPR), Wladislaw Gomulka, compromis ca lider politic în ochii aparatului de partid și ai Moscovei, se pensionează „din motive de sănătate”, lăsându-i cârma lui Edward Gierek.
Scenariul din 1970 se repetă și în iunie 1976: ca urmare a recoltei proaste, prețurile la produsele alimentare explodează. Untul se cumpește cu 33%, carnea cu 70%, zahărul cu 100%. Gierek face la fel ca predecesorul său și înnăbușă protestele recurgând la tancuri și la elicoptere. Totuși, face un pas înapoi: îl demite pe premierul Piotr Jarosewicz și suspendă scumpirile.
Atunci are loc prima organizare politică a opoziției: în septembrie 1976 apare KOR (Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor), un grup social creat pentru ajutorarea muncitorilor încarcerați și a familiilor lor.
Pe 18 octombrie 1978, opoziția internă, intens sprijinită și până atunci de Biserica Catolică, primește un imbold formidabil, prin alegerea ca papă a cardinalului polonezul Karol Wojttyla. Charismatic și relativ tânăr (58 de ani), noul papă merge în Polonia natală câteva luni mai târziu, în mai-iunie 1979, unde electrizează mulțimile. Năucitoarele sale cuvinte (preluate de la Hristos însuși): „Nu vă temeți” (și continuate în Evanghelii de: „Eu am biruit lumea!) sunt înțelese perfect de popor și de Biserică.
Agitația socială reizbucnește la un an după vizita Papei, pe 14 august 1980, la șantierele navale „Lenin” din portul Gdansk (fost Danzig) de la Baltica.
„Instigatorii” sunt un membru al KOR și patru muncitori, printre care un electrician de 36 de ani, concediat în 1976 pentru „agitație sindicală”, pe nume Lech Walesa.
Greviștii cer câte două mii de zloți în plus la salarii pentru toți muncitorii și reangajarea unei lucrătoare pe macara, concediată abuziv cu doar câteva săptămâni înainte de pensionare, Anna Walentynowicz.
Spre disperarea autorităților, protestul se extinde și la serviciile publice ale orașului precum și în alte porturi de la Marea Baltică: Gdynia și Sopot.
În fața gravității situației, Edward Gierek își întrerupe vacanța din Crimeea.
La orele 15, greviștilor de la șantierul naval li se aprobă un spor de 1500 de zloți și reangajarea Annei Waneltynowicz și a lui Lech Walesa, precum și crearea unui sindicat liber, independent de partidul comunist.
Walesa anunță la megafon sfârșitul grevei. Atunci este apostrofat de o femeie vatman de tramvai: „Ne-ai vândut!”
După o discuție scurtă, Walesa reia megafonul și anunță reluarea grevei ca semn de solidaritate cu restul greviștilor din Gdansk și din celelalte orașe: „Trebuie să acceptăm compromisul, chiar dacă nu este grozav, dar nu avem dreptul să-i abandonăm pe ceilalți. Trebuie să continuăm greva din solidaritate până la victoria tuturor!”
În aceeași seară, delegații de la mai multe puncte de lucru constituie un comitet inter-întreprinderi, MKS, pentru a acționa coordonat.
Guvernul începe arestările în toată țara. Printre arestați, istoricul Jacek Kuron, unul dintre fondatorii KOR. Alți intelectuali, precum Bronislaw Geremek sau Tadeusz Mazowieczki se alătură muncitorilor din Gdansk.
Pe 30 august, reprezentanți ai regimului și ai greviștilor se așază la masă pentru a examina cele 21 de solicitări ale MKS. Printre ele: dreptul la grevă, legalizarea înființării sindicatelor independente, desfințarea cenzurii. Reprezentantul guvernului, Mieczyslaw Jagielski, răspunde laconic: „Accept, semnez”. Toate revendicările.
A doua zi, 31 august 1980, într-o duminică, Lech Walesa obține și eliberarea tuturor camarazilor arestați. În sfârșit, la orele 17, în fața camerelor de televiziune, sunt semnate acordurile care prevăd crearea Solidarității.
După ceremonia oficială, electricianul aleargă în fața mulțimii colegilor, se cațără pe un gard de sârmă și flutură un stilou mare cu care semnase documentul. Era un suvenir procurat din buticurile de la Vatican, cu portretul papei polonez Ioan Paul Al II-lea. Simbolul era evident și puternic.
Pe 18 septembrie 1980, delegații tuturor sindicatelor libere constituie un for federal botezat imediat tot Solidaritatea și prezidat de Lech Walesa. Logo-ul său face înconjurul lumii. Va reuni zece milioane (din totalul de 38 de milioane) de polonezi, iar pe 9 noiembrie recunoașterea oficială din partea regimului, ca pertener de dialog.
Însă triumful a fost efemer. Comunismul nu acceptă nici un fel de opoziție, nici politică, nici socială. Tensiunile reapra rapid și sfârșesc, peste un an, pe 13 decembrie 1981, cu instituirea Legii Marțiale de către generalul Wojcieh Jaruselski. Șase mii de sindicaliști sunt arestați, printre ei și Lech Walesa,
În această perioadă tulbure, în care românii stăteau cu urechile lipite de radiouri, ascultând Europa Liberă, circula un banc care rezumă perfect evenimentele din Polonia:
– Cum face o coardă întinsă la maximum, gata să plesnească?
– Gdaaansk!
