Poubelle spera astfel să termine cu mizeria care crease o proastă reputație capitalei Franței încă din Evul Mediu.
(Prima măsură de curățenie publică o luase Ludovic al VII-lea cel Tânăr, în 1131, într-un decret prin care interzicea ca porcii să se plimbe liberi pe străzile Parisului.)
Prefectul Poubelle instituie un serviciu de ridicare zilnică a gunoiului cu căruțe trase de cai. Merge până acolo încât să prevadă trierea gunoiului cu trei tipuri de recipiente: deșeuri organice, sticlă, faianță sau cochilii de stridii…
Din nefericire, selectarea deșeurilor va înceta să se mai facă, după un nou decret emis pe 7 martie 1884.
Prost primite de parizienii conservatori, măsurile prefectului Poubelle suscită ostilitatea unanimă a presei. Un ziarist de la Le Figaro botează ironic recipientele de gunoi „cutiile Poubelle”. Și așa le va rămâne numele.
Utilizarea pubelelor se generalizează rapid în capitala Franței, apoi în toate marile orașe. În mod benefic, ele reduc considerabil murdăria de pe străzile publice, ușurând munca gunoierilor și crescându-le productivitatea muncii.
