La începutul secolului al XVIII-lea, un anume Efim Nikonov are ideea unei nave capabile să navigheze pe sub apă „ nevăzut și să lovească fundul unui vas de război de dedesubt”, scrie Russia Beyond.
Simplu dulgher într-un șantier naval, Nikonov nu avea nici un fel de pregătire tehnică. Deși nu știa nici să scrie, nici să citească, el avea totuși excelente cunoștințe de construire a navelor.
Nu o dată, el i-a trimis țarului Petru cel Mare propuneri, scrise de colegi cu știință de carte, pentru construirea unui submarin, care „în mare, pe vreme liniștită, va lovi navele, cel puțin zece sau douăzeci, cu un proiectil”.
În cazul unui eșec al proiectului, Nikonov se declara gata să răspundă cu capul.
În 1719, monarhul îl invită pe autodidact la o discuție particulară. Deși ideea nu era cu totul nouă (inginerul olandez Cornelius Drebbel testase primul submarin din lume pe Tamisa, în 1620), țarul a fost surprins și captivat de ea.
El l-a numit pe Efim „șef al navelor invizibile”, i-a dat pe mână un atelier în Sankt Petersburg ca și dreptul de a-și alege colaboratorii.
Un mic prototip a fost testat treisprezece luni mai târziu pe Neva. Nava s-a scufundat sub apă în mijlocul fluviului și a reapărut la mal. A doua scufundare nu a decurs la fel de bine – nu a mai reușit să urce la suprafață.
Țarul a participat personal la aducerea la suprafață cu ajutorul funiilor și, în ciuda eșecului, a poruncit să se construiască un model la mărimea naturală.
„Vasul invizibil” al lui Nikonov a fost dat gata în 1724. Când a fost menționat în registru, grefierul a făcut o greșeală de ortografie, scriind „Morel” în loc de „Model”. Cu acest nume, aparatul a intrat în istorie.
Primul submarin rusesc avea forma unui butoi mare din lemn, de șase metri lungime și doi metri înălțime. Era înjghebat cu inele de fier și învelit în piele.
Zece discuri de tablă, prevăzute cu găuri cu un diametru mic, erau aplicate pe vas. Prin ele, apa din exterior pătrundea în niște burdufuri de piele, provocând scufundarea navei.
Pentru ieșirea la suprafață, apa din burdufuri era evacuată cu ajutorul unei pompe cu piston de cupru. Submarinul, cu un echipaj de cinci membri, se deplasa cu ajutorul vâslelor.
Arma principală a lui Morel trebuia să fie un aruncător de flăcări – „tuburi din cupru inflamabile”. În plus, ar fi fost posibil ca un membru al echipajului să iasă din navă și să folosească unelte speciale pentru a provoca distrugeri în coca vaselor inamice.
În acest scop, Nikonov concepuse chiar și un costum de scafandru.
În primăvara lui 1724, „vasul invizibil” a fost din nou încercat pe Neva, tot în prezența lui Petru cel Mare și a unor ofițeri de marină. S-a scufundat cu succes la o adâncime de 3-4 metri, însă a atins fundul cu coca.
Etanșeitatea lui Morel a fost afectată, iar echipajul a trebuit salvat de urgență. În ciuda acestui nou eșec, țarul nu s-a arătat dezamăgit nici de navă, nici de căpitan, și a poruncit ca „nimeni să nu-l acuze pentru această încurcătură”.
Totuși, moartea lui Petru cel Mare a pus capăt ambițiosului proiect. Rămas fără patron, Nikonov a început să primească mult mai puține fonduri, material și personal.
Ultimele experimente ale „vasului invizibil” au fost efectuate în 1727. După eșecul lor, Nikonov a fost retrogradat la rangul de simplu „muncitor al amiralității” și surghiunit din capitală în îndepărtatul Astrahan.
