Pe 30 octombrie 1922, generalul Mustafa Kemal impunea Marii Adunări Naționale, reunite la Ankara, abolirea sultanatului.
Totuși, el nu a îndrăznit imediat să desființeze și funcția religioasă a sultanului, reprezentată prin titlul de „Calif”, care face din el liderul spiritual al tuturor musulmanilor sunniți și înlocuitorul Profetului.
Pe 19 noiembrie 1922, parlamentarii transferă această funcție lui Abdulmejid II (foto), văr al fostului sultan, care devine astfel cel de-al 101-lea (și ultim) calif.
În vârstă de 54 de ani, acesta are mult mai multă prestanță și charismă decât predecesorul său. Pentru 300 de milioane de sunniți, el este „Umbra lui Dumnezeu pe pământ”.
În palatul imperial Dolmabahce, noul Calif primește notabilitățile, pe care încearcă să le seducă.
Însă Mustafa Kemal visează să laicizeze țara și să pună capăt cosmopolitismului otoman. Astfel, el începe să lucreze imediat la subminarea noului calif, de exemplu refuzându-i fondurile care să-i asigure o etichetă demnă de rangul său. Ba, nici măcar mijloacele de a le asigura apropiaților săi un trai rezonabil.
Un an mai târziu, pe 29 octombrie 1923, Kemal merge mai departe și proclamă Republica Turcă. El însuși, având în spate succesele militare în fața grecilor și armenilor, devine primul președinte.
Cu grijă totuși să menajeze tabăra religioasă, adjunctul său, Ismet Pașa își ia precauția de a înscrie în noua Constituție islamul ca religie de stat.
Hotărârea lui Mustafa Kemal rămâne însă intactă.
Două personalități musulmane din Indiile britanice protestează pe lângă guvernul turc pentru tratamentul prost acordat Califului. Scrisoarea lor este publicată în ziarele din Istanbul.
Acest pretext va fi folosit de Kemal pentru a denunța în fața presei ingerința celor doi „agenți ai imperialismului britanic” în treburile interne turce și pentru a condamna directorii de gazete că au publicat scrisoarea. Jocurile erau făcute…
Pe 3 martie 1924, îi determină pe parlamentarii kemaliști din Partidul Republican al Poporului să depună o moțiune pentru abolirea Califatului și pentru expulzarea acestuia și a familiei sale.
Legea este adoptată pe loc, prin vot deschis de parlamentari, fie din convingere, fie din frică.
A doua zi dimineață, un convoi îl duce pe Calif și familia sa la o gară mică din Catalca, în Tracia, unde sunt îmbarcați în Orient Expres.
Dispariția Califatului, după 14 secole, este primită cu o relativă indiferență în Anatolia. Însă locuitorilor Istanbulului le inspiră un mare dispreț față de Kemal, arată un documentar realizat de Hérodote.
Președintele, prudent evită să meargă în vechea capitală și închide ochii la demonstrațiile de protest.
Însă abolirea Califatului determină ostilitatea cercurilor religioase și politice arabe, care până nu demult vedeau în Mustafa Kemal un nou erou al islamului universal.
Nesinchisindu-se, președintele noii republici se angajează în marș forțat pe linia construirii unui stat de tip occidental.
Scopul său este modernizarea țării și, mai ales, să le redea turcilor identitatea națională, despuindu-i de influența arabă.
