Cum a încercat Ungaria să destabilizeze România după Revoluția din decembrie 1989
Apariția democrației a fost văzută de maghiarii din România ca o oportunitate de a obține un nivel de autoguvernare și educație în propria lor limbă. Cu toate acestea, o astfel de perspectivă a stârnit neliniște în cercurile politice și culturale românești de la acea vreme.
Etnicii maghiari, care la acea vreme reprezentau peste 60% din populația din Târgu Mureș, s-au mobilizat rapid pentru a cere un program separat de învățământ în limba maghiară, dar au fost puternic combătuți de români.
Tensiunile au crescut pe măsură ce conducerea maghiară a unui liceu din localitate a interzis accesul elevilor români, în încercarea de a accelera instituirea limbii maghiare ca limbă de predare.
Ulterior, la 16 martie 1990, ca parte a unei campanii de incitare condusă de mass-media publică și pro-guvernamentală, agenția presei de stat a raportat că o farmacie locală a încetat să mai servească clienții români. Această știre a fost tipărită de presa națională pro-guvernamentală și a declanșat un atac violent al mulțimii asupra farmaciei, o repetiție a ceea ce avea să urmeze.
Evenimentele au luat o turnură urâtă între 19 și 21 martie 1990, când mulțimi de români și maghiari din Târgu Mureș s-au luptat până la moarte.
La 19 martie, o mulțime de români înarmați cu pietre și răngi a atacat sediul din Târgu Mureș al UDMR, principala formațiune politică de etnie maghiară. Armata a intervenit mai târziu, pe 20 martie, și a dispersat mulțimile. Cinci persoane au murit și aproximativ 300 au fost rănite.
Cine a aprins fitilul?
Majoritatea observatorilor și a celor aflați în funcție la momentul respectiv suspectează forțe ascunse în spatele revoltelor, dar nu sunt de acord cu privire la identitatea acestora. În martie 1990, Petre Roman era prim-ministru în fruntea unui guvern provizoriu instalat după Revoluția din decembrie sub numele de Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, CPUN.
În conformitate cu poziția oficială a guvernului său de atunci, Roman a declarat că „cercurile revizioniste maghiare (nu cele din Ungaria), ci din SUA” au jucat un rol major în instigarea violențelor, cu scopul de a declanșa un conflict de anvergură internațională sau ceea ce el numea „un scenariu de tip Bosnia”.
„Cu alte cuvinte, să împingă spre o zonă de protectorat sub egida ONU, ceea ce ar fi însemnat practic dezintegrarea statului român”, a declarat Roman într-un interviu telefonic.
Pentru a susține afirmația, Roman a citat presupusa influență a emigranților maghiari care căutau să profite de slăbiciunea României post-comuniste și să reintegreze Transilvania sub controlul Ungariei. El a menționat că exista o echipă de televiziune irlandeză în oraș în momentul izbucnirii confruntărilor, considerând acest lucru ca o dovadă a unui complot premeditat. De asemenea, el a subliniat că echipa de televiziune a identificat greșit un român ca fiind ungur într-o înregistrare video care ilustra evenimentele violente și în care acesta era brutalizat.
Petre Roman se adresează unei adunări electorale în București, 22 septembrie 1992
Kincses Elod, vicepreședintele CPUN în zona Târgu Mureș, nu a fost de acord. Elod s-a aflat în centrul evenimentelor, deoarece manifestanții români i-au cerut demisia înainte de a ataca sediul UDMR.
În opinia sa, „foștii lideri ai Securității din România au conspirat cu liderii CPUN de la București pentru a crea o amenințare la adresa securității naționale cu scopul de a justifica reinstalarea lor într-un nou serviciu de informații post-comunist.”
Fostul politician a amintit cum o statuie din oraș a eroului național român Avram Iancu a fost defăimată cu graffiti în limba maghiară, incident relatat pe larg de presa română. Graffiti-ul, a spus Kincses, conținea „două greșeli în două cuvinte” și „a fost în mod clar scris de cineva care nu vorbește maghiara”.
Fostul membru CPUN și disident anticomunist Gabriel Andreescu a declarat că noul Serviciu Român de Informații, SRI, care a absorbit cadrele Securității, a fost creat la 26 martie 1990, la doar câteva zile după violențele de la Târgu Mureș, printr-o procedură netransparentă care a ocolit organul legislativ al CPUN din care a făcut parte.
O reacție întârziată în mod intenționat?
Andreescu a precizat că sătenii din apropierea Târgu Mureșului au fost înarmați și au fost aduși cu autobuzele în oraș „pentru a-și apăra concetățenii români”, o dovadă în plus, a spus el, a naturii organizate a violențelor anti-maghiare.
De asemenea, el i-a acuzat pe superiorii săi din CPUN de la acea vreme că au întârziat în mod deliberat să reacționeze la violențe, o afirmație susținută de Kincses, dar negată cu tărie de fostul prim-ministru Roman.
„I-am cerut [președintelui Ion] Iliescu să intervină, i-am cerut lui Petre Roman”, a declarat Kincses.
Întrebat despre acuzația potrivit căreia guvernul său a stat cu mâinile în sân, Roman a răspuns: „Acest lucru este complet fals”.
Ar fi putut România să aibă o soartă similară cu cea a Iugoslaviei?
Mulți observatori au comparat climatul de la începutul anului 1990 din Transilvania cu cel al urii etnice care se îndrepta spre conflict în Iugoslavia federală.
Faptul că România a scăpat de o astfel de soartă poate fi explicat în mare parte prin componența demografică a Transilvaniei, a declarat Andreescu, care, de la eliberarea sa din detenție ca deținut politic în 1989, a studiat și a scris pe larg despre drepturile minorităților.
Aproape opt milioane de români care trăiau în regiune la începutul anilor 1990 constituiau o majoritate solidă, a spus el, astfel încât nu era de conceput ca maghiarii să se despartă de Serbia, așa cum a făcut, de exemplu, majoritatea etnică albaneză din Kosovo în 1998-1999, în ultimul capitol al destrămării sângeroase a Iugoslaviei.
Acest lucru nu înseamnă că Marțea Neagră nu și-a lăsat amprenta asupra democrației românești.
