În jurul fortăreței olandezilor se stabilesc treizeci de familii de protestanți flamanzi, francezi și mai ales valoni, trimiși de Compania Indiilor de Vest.
Mica colonie este botezată Noul Amsterdam.
Guvernatorul, Peter Minuit, legalizează ocuparea terenului, dăruindu-le indienilor din tribul algonkinilor care stăpâneau regiunea câteva perle false. Valoarea lor era de 60 de florini, câțiva dolari.
Începuturile noii colonii nu sunt ușoare: războaie cu algonkinii, epidemii de holeră, amintește site-ul istoric Hérodote.
În 1664, patru corăbii engleze blochează portul și guvernatorul Peter Stuyvesant este nevoit să cedeze colonia regelui Angliei.
Noul Amsterdam devine Noul York, în semn de omagiu față de ducele de York, viitorul rege al Angliei, sub numele de Iacob al II-lea.
Orașul cunoaște o înflorire rapidă, grație comerțului cu blănuri din regiunea Marilor Lacuri.
Când izbucnește Războiul de Independență, New York era deja cel mai important oraș din America de Nord, cu 30.000 de locuitori.
Metropola ajunge la jumătate de milion de locuitori în 1850 și la trei milioane la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Inventarea ascensorului electric favorizează construirea de zgârie nori, amplasați la întâmplare la terenul Manhattanului.
Imigranții din Europa sunt atrași ca muștele de New York.
În 1909, un ghid va numi metropola „Big Apple” („Marele Măr”), iar acest supranume va fi popularizat de muzicienii de jazz.
Astăzi, New York este cea mai importantă metropolă de pe planetă, nu atât prin populația sa (7 milioane de locuitori), cât prin efervescența vieții de aici și a faptului că orașul este un amestec de populații, un „melting pot” (creuzet) al întregii omeniri.
