Pe 25 noiembrie 1763, chirurgul mănăstirii benedictine din Saint-Nicolas-d’Acy, aflată la marginea pădurii Chantilly, este trezit în miezul nopții de un bărbat disperat. Acesta îi cere să meargă cu el cât mai repede la casa parohială a bisericii din Courteuil, unde administratorul mănăstirii îl așteaptă la căpătâiul unui mort.
De voie, de nevoie, chirurgul se scoală, își pune cizmele, își ia instrumentele și își urmează ghidul prin bezna nopții.
După o bucată bună de drum, iată-i ajunși la Courteuil. Administratorul îi arată un bărbat la vreo șaizeci de ani, mort, întins pe un pat. Chirurgul îl recunoaște cu ușurință pe Abatele Prévost, un bătrân călugăr benedictin, revenit în țară după un lung periplu prin lume. A devenit celebru după publicarea unui roman sulfuros, Manon Lescaut.
Administratorul îi explică la repezeală doctorului că țăranii l-au descoperit pe călugăr zăcând la picioarele crucii din Courteuil, la intrarea în sat. Nu se cunoaște cauza morții și de aceea este nevoie de o autopsie.
Chirurgul analizează câteva clipe trupul și apoi cere să fie dezbrăcat. Apucă un bisturiu și cu o mișcare sigură face o tăietură lungă pe burtă… Oroare! Cadavrul scriitorului scoate un țipăt groaznic care-i îngheață pe cei din jur. Mortul nu murise încă! Dar, cu intestinele ieșite pe-afară, decesul este deja o chestiune de secunde. Cu toată graba cu care chirurgul coase tăietura, abatele se duce să-și întâlnească Creatorul.
Totuși, ziua începuse bine pentru Abatele Prévost, care avea atunci 66 de ani. De dimineață, plecase din căsuța lui de la Saint-Firmin, pentru a onora invitația la prânz a monahilor de la mănăstirea Saint-Nicolas-d’Acy. Se ospătase pe săturate, după care îi părăsise pe meseni către orele 16, pretextând că are niște scrieri de terminat, dar în realitate pentru a se fofila de la vecernia de la ora 17.
