Evenimentul Istoric > Articole online > Cum a fost arestat Al Pacino pentru tentativă de furt
Articole online

Cum a fost arestat Al Pacino pentru tentativă de furt

afla împreună cu alți doi prieteni actori, Vincent J. Calcagni și Bruce Cohen, când au fost arestați de mai mulți agenți de poliție.

Polițiștii au devenit bănuitori când au văzut mașina celor trei tineri învârtindu-se în cerc prin cartier de mai multe ori. Când s-au apropiat de mașină, i-au descoperit pe cei trei purtând măști negre și mănuși.

Ulterior, au găsit și un pistol încărcat, calibrul 38, în portbagaj.

Calcagni, Cohen și Pacino au fost acuzați de deținerea unei arme ascunse și duși la arest.

A fost stabilită o cauțiune de 2.000 de dolari, însă nici unul dintre cei trei nu și-o putea permite, astfel că Pacino și amicii lui au petrecut trei zile în arest.

În timpul anchetei, Pacino – care a fost descris de ofițerul care i-a arestat drept „foarte cooperant” – a explicat că arma din portbagaj era de fapt o recuzită de care el și prietenii săi aveau nevoie într-un rol.

În cele din urmă, s-a renunțat la acuzațiile împotriva celor trei.

Nici până acum nu s-au lămurit circumstanțele acelei arestări ciudate, și care erau de fapt intențiile celor trei. Nu este exclus să fi fost vorba într-adevăr de o ilegalitate, dat fiind că, în timpul adolescenței Pacino era cunoscut ca un zurbagiu.

Succesul înregistrat în rolul lui Michael Corleone, în 1972, în Nașul, regizat de Francis Ford Coppola, l-a făcut să lase în spate tinerețea aventuroasă.

Registration

Aici iti poti reseta parola