Înainte de a deveni partizanul lui Hitler, Freisler se aflase în tabăra bolșevică, dovedind că între nazism și comunism nu era mare diferență.
La începutul Primului Război Mondial, Roland Freisler, originar din orașul Celle, în Saxonia Inferioară, s-a înrolat voluntar pe front.
Dovedind curaj pe câmpul de luptă, a primit Crucea de Fier, gradele 1 și 2.
Însă, cariera militară a lui Freisler a fost scurtă. În 1915, a căzut prizonier la ruși. Se afla într-un lagăr de prizonieri de război, când s-a produs Revoluția bolșevică din 1917.
Roland Freisler, care avea lecturi din Marx și Engels și ajunsese să cunoască destul de bine rusa, a fost profund marcat de ideile comuniste.
Apele tulburi ale revoluției
În 1918, când prizonierii germani au început să fie repatriați, Freisler întârzie în Rusia, aflată în plin război civil.
Se cunosc puține lucruri despre această perioadă a vieții lui, scrie Russia Beyond. Intrând în Partidul Bolșevic, potrivit unor variante, Freisler ar fi fost numit comisar cu alimentația. O altă versiune afirmă că ar fi lucrat pentru poliția politică CEKA.
În 1920, Freisler se întoarce totuși în Germania și se consacră dreptului. În 1925, intră în Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani (NSDAP).
De-a lungul întregii sale vieți, Freisler a încercat să facă uitat trecutul său bolșevic, afișând o loialitate personală fanatică față de Hitler. Obișnuia să se numească pe sine „soldatul politic” al Führerului.
„Bolșevicul nostru”
Însă șeful suprem al celui de-Al Treilea Reich nu a uitat niciodată pata din biografia subordonatului său, pe care îl numea în glumă „bolșevicul nostru”.
Hitler a respins candidatura lui Freisler pentru funcția de ministru al Justiției, dar i-a permis să preia președinția Tribunalului Poporului, în 1942.
Creat în 1934, Tribunalul Poporului era cea mai înaltă instanță judiciară specială a Germaniei naziste. Se ocupa de cazurile de trădare, spionaj și alte crime politice.
Dacă ajungeai în fața acestui tribunal, era aproape imposibil să scapi de condamnarea la moarte. Puteai să fii executat și pentru câteva cuvinte imprudente, precum „războiul este pierdut” sau „Hitler este bolnav”.
Doar foarte puțini condamnați au avut șansa să ajungă în lagăre de concentrare.
Record de condamnări la moarte
Ca președinte al Tribunalului Poporului, Roland Freisler a trimis la moarte 4.951 de persoane. Înainte de numirea sa ca șef fuseseră pronunțate doar 292 de condamnări la moarte în cei opt ani de activitate a instituției.
„Grație” eforturilor lui Freisler, au fost trimiși la ghilotină liderii grupului de rezistență clandestin Trandafirul Alb, ca și sora scriitorului Erich Maria Remarque, Elfriede Scholz, acuzată de „propagandă mincinoasă și abjectă în favoarea inamicului” și de „subminarea capacității de apărare a țării”.
„Fratele dumitale a reușit să ne scape, însă pe dumneata nu te vom scăpa”, i-a spus Freisler lui Scholz în timpul procesului.
Cazul cel mai răsunător judecat de Freisler a fost tentativa de asasinat împotriva lui Hitler din 20 iulie 1944.
Președintele tribunalului i-a calificat pe organizatorii conspirației „măgari”, „idioți”, „scelerați”.
Potrivit procesului verbal al procedurii, Freisler a vorbit de patru ori mai mult decât acuzații, avocații și procurorii la un loc.
Roland Freisler ar fi ajuns cu siguranță pe băncile Procesului de la Nürneberg, însă destinul a decis altfel.
Pe 3 februarie 1945, a fost rănit mortal în timpul bombardamentului american asupra Berlinului.
În ultima sa zi de viață, reușise să trimită la moarte patru persoane.
