Conferinţele ministeriale interguvernamentale pentru negocierile de aderare au avut loc cu şase ţări candidate la aderare: Malta, România, Slovacia, Letonia, Lituania şi Bulgaria.
Atenționările
La Conferinţa interguvernamentală cu privire la reforma instituţională a Uniunii Europene, ţările candidate au fost atenţionate cu privire la importanţa următoarelor aspecte: adoptarea oficială şi aplicarea acquis-ului comunitar; asigurarea unei bune funcţionări a pieţei interne, în concordanţă cu politicile Uniunii Europene, cu o atenţie specială acordată domeniilor agriculturii, justiţiei şi afacerilor interne şi protecţiei mediului; alinierea la practicile Uniunii Europene în ceea ce priveşte relaţiile cu terţe state şi organizaţii internaţionale.
De asemenea, statele candidate au primit asigurări că fiecare solicitare de aderare va fi evaluată în funcţie de meritele proprii.
Conform site-ului www.cameradeputatilor.ro, ţările candidate şi-au prezentat obiectivele strategice determinate de aspiraţiile politice, culturale şi socio-economice în perspectiva aderării.
În procesul de aderare, România a negociat 31 de capitole.
Conferinţa a avut loc la nivel de miniştri de externe ai României şi ai celor 15 state membre ale Uniunii, sub preşedinţia portugheză a Consiliului Uniunii Europene, şi a marcat începerea oficială a procesului de negocieri de aderare a României la UE.
Partea română a fost reprezentată de o delegaţie a MAE, condusă de ministrul Afacerilor Externe, Petre Roman.
Din delegaţie au mai făcut parte secretarul de stat Eugen Dijmărescu, şeful Departamentului Afaceri Europene, Aurel Ciobanu Dordea, negociator-şef pentru aderarea României la UE, ambasadorul României pe lângă UE şi directori din cadrul Departamentului Afaceri Europene din MAE.
Comisia Europeană a fost reprezentată, în cadrul Conferinţei Interguvernamentale, de: Romano Prodi – preşedinte; Niel Kinnock – vicepreşedinte, Michel Barnier, Pascal Lamy, Poul Nielson şi Christopher Patten – membri. Secretariatul General al Consiliului a fost format din Javier Solana – secretar general şi Pierre de Boissieu, secretar general adjunct.
New-ins
Pentru cele şase state candidate care au început negocierile de aderare în baza hotărârilor Consiliului European de la Helsinki, din luna decembrie 1999, (grupul ”new-ins”), partea comunitară a organizat, pe perioada Preşedinţiei portugheze, reuniuni de examinare analitică numai pentru acele capitole de ”acquis” la care urmau să înceapă negocierile de aderare. Această nouă etapă de monitorizare a presupus, de asemenea, ca procedură scrisă, actualizarea de către cele şase state candidate din grupul ”new-ins”, până la 4 februarie 2000, a rapoartelor finale de monitorizare pentru 12 capitole de ”acquis” comunitar avute în vedere de UE pentru începerea negocierilor de aderare, respectiv: politici industriale, educaţie şi formare profesională, cultură şi audio-vizual, ştiinţă şi cercetare, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei, politică externă şi de securitate comună, protecţia şi sănătatea consumatorului, întreprinderile mici şi mijlocii, statistică, dreptul societăţilor comerciale, relaţii externe, concurenţă.
”Acquis”-ul
În cazul României, prima reuniune de examinare analitică a ”acquis”-ului a avut loc la 4 februarie 2000. Aceasta a avut drept obiect capitolul privind cultura şi politica în domeniul audiovizualului (cap. 20). Au fost evaluate aspecte legate de capacitatea administrativă a instituţiilor româneşti de a gestiona problemele specifice în domeniul culturii şi audiovizualului.
Scopul principal al acestui exerciţiu a fost acela de a identifica punctele de vedere ale părţii române şi comunitare privind progresele înregistrate de România, de la reuniunea precedentă a exerciţiului de examinare analitică, în vederea elaborării documentelor de poziţie pentru negocierile de aderare.
La 13 martie şi 4 aprilie 2000, România a mai participat la reuniunile de monitorizare multilaterală pentru capitolele privind relaţiile externe (cap. 26) şi vamă (cap. 25).
În cadrul fiecărei reuniuni, preşedintele Consiliului, Romano Prodi, a prezentat poziţia generală a Uniunii Europene, iar comisarul european pentru extindere, Günter Verheugen, a făcut declaraţii complementare.
Preşedintele Consiliului a subliniat, printre altele, următoarele:
– Aderarea presupune acceptarea deplină a drepturilor şi obligaţiilor curente şi potenţiale care decurg din sistemul juridic al Uniunii şi din cadrul său instituţional, cunoscut sub numele de „acquis” al Uniunii. Aceasta include Tratatul de la Amsterdam, care reprezenta cea mai recentă etapă a construcţiei europene.
– „Acquis-ul” Uniunii trebuia aplicat aşa cum se afla la momentul aderării. Transpunerea sa nu era suficientă, ci trebuia să fie urmată de implementare şi aplicare eficace. Prin urmare, dezvoltarea capacităţilor administrative şi judiciare era un aspect crucial al pregătirii aderării, iar existenţa unor structuri şi instituţii credibile şi funcţionale o condiţie esenţială pentru aderarea viitoare.
– Monitorizarea progreselor depuse de candidaţi în transpunerea, implementarea şi aplicarea „acquis-ului” era o parte esenţială a procesului de aderare.
– Uniunea acorda o importanţă esenţială funcţionării corecte a pieţei interne şi a politicilor UE în domenii complexe, cum ar fi agricultura, justiţia şi afacerile interne şi mediul. Toate statele candidate trebuiau să progreseze rapid în aceste domenii chiar înainte de aderare.
– Toate statele candidate participau la procesul de aderare în condiţii de egalitate şi fiecare dintre ele era judecată după propriile merite la negocieri.
– Uniunea a făcut paşi importanţi pentru a se pregăti pentru extindere. Acordul de la Consiliul European de la Berlin din martie 1999 privind pachetul de reformă al Agendei 2000, inclusiv noul cadru financiar, oferea o bază solidă pentru ca UE să avanseze cu succes spre extindere.
– Lărgirea trebuia să consolideze procesul de integrare în care erau implicate statele membre ale Uniunii. Trebuia să se asigure că structurile instituţionale ale Uniunii nu sunt slăbite sau diluate ori puterile lor de acţiune nu sunt reduse.
– Fiecare dintre statele candidate şi-a stabilit obiectivele strategice, precum şi aspiraţiile politice, culturale şi socio-economice pe care le-a urmărit pe calea de aderare.
– Toate statele candidate au subliniat că deschiderea negocierilor de aderare cu Uniunea a fost un eveniment istoric.
Invitația
La 10 decembrie 1999, în cadrul Reuniunii şefilor de stat sau de guvern din ţările membre ale Uniunii Europene, România a fost invitată oficial la negocierile de aderare la UE, alături de Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia şi Malta. Anunţul a fost făcut de Romano Prodi, preşedintele Comisiei Europene, şi de Günter Verheugen, comisarul european pentru extindere.
România a început în 1991 negocierile pentru încheierea unui Acord de asociere la Comunităţile Europene.
La 1 februarie 1993, a fost semnat, la Bruxelles, ”Acordul European” ce instituia o asociere între România, pe de o parte, Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, care a fost ratificat de România prin Legea nr. 20/6 aprilie 1993 şi a intrat în vigoare la 1 februarie 1995, conform documentului publicat de Ministerul Afacerilor Externe – „Chronology of Romania-EU relations” .
Paris
În 22 iunie 1995, România a depus, la Paris, cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană, ca membru cu drepturi depline, împreună cu Strategia Naţională de Pregătire a Aderării României la UE, conform volumului „România. Date şi fapte. 1989-2009”.
La 13 octombrie 1999, preşedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, a anunţat în faţa Parlamentului European că şase state din al doilea grup de candidate la aderarea la UE (România, Malta, Letonia, Lituania, Slovacia şi Bulgaria) vor demara negocierile de aderare începând cu anul 2000.
Consiliul European de la Bruxelles a confirmat, în 17 decembrie 2004, încheierea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană.
În 13 aprilie 2005, Parlamentul European a adoptat Rezoluţia privind aderarea României la UE la 1 ianuarie 2007, iar la 25 aprilie 2005 a fost semnat, la Luxemburg, Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană a României şi Bulgariei. Tratatul, ratificat ulterior de toate statele membre, prevedea posibilitatea adoptării unor măsuri de salvgardare în termen de până la trei ani de la aderare, în cazul unor deficienţe în domeniul transpunerii acquis-ului în domenii precum piaţa internă, justiţie şi afaceri interne, arată sursa citată anterior.
La 1 ianuarie 2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, încheind o etapă decisivă pentru parcursul său european.
Sursa: Agerpres
