Crescut în umbra marelui Caragiale, a trăit și a murit în sărăcie

 

Obișnuia să ironizeze sărăcia în care trăia, scrierile sale fiind pline de umor şi de energie.

George Ranetti, gazetar şi umorist, despre care Perpessicius spunea că „a crescut în umbra marelui Caragiale”, s-a născut la Mizil, pe 19 octombrie 1875. A urmat Liceul „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti, apoi a frecventat o vreme cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti.

După absolvire a frecventat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. Între 1897 – 1898 a lucrat ca funcţionar la Poştă, după care s-a dedicat presei. A făcut gazetărie la Moftul român, revista lui Ion Luca Caragiale.

A început să scrie încă din clasa a 7-a, pentru „Adevărul literar”.

Între 1899 – 1901 a condus publicaţiile Moş Teacă, iar între 1901 – 1904 Zeflemeaua.

În anul 1904, împreună cu N. D. Ţăranu, a înfiinţat, condus şi scris revista umoristică Furnica.

Între 1917 – 1918 a scos la Iaşi o altă revistă umoristică, Greerul, împreună cu P. Locusteanu.

A colaborat şi la publicaţiile Epoca, Lupta, Povestea vorbei, Pagini literare, Viaţa românească.

A scris şi o piesă-parodie de teatru comic, „Romeo şi Julieta la Mizil” în care ironizează moravurile politice româneşti.

În viaţa literară a debutat cu volumul De inimă albastră (1899). Alte scrieri: Strofe şi apostrofe (1900), Ahturi şi ofuri (1901), Eu râd, tu râzi, el râde (1903), Franţuzomania (1904), Scrisori din Italia (1904), Fabule (1907), Schiţe vesele (1908), Matache Pisălog (1914), D-atunci şi d-acolo. Versuri uşurele scrise-n clipe grele (1921), Poezii (1924), Domnişoara Miau (1926), De inimă albastră. Dom Paladu (1928), Madam Strakinidy (1928), Versuri (publicate în 1956).

A murit la Bucureşti, în ziua de 2 mai 1928.