George Ranetti, gazetar şi umorist, despre care Perpessicius spunea că „a crescut în umbra marelui Caragiale”, s-a născut la Mizil, pe 19 octombrie 1875. A urmat Liceul „Sf. Petru şi Pavel” din Ploieşti, apoi a frecventat o vreme cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti.
După absolvire a frecventat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti. Între 1897 – 1898 a lucrat ca funcţionar la Poştă, după care s-a dedicat presei. A făcut gazetărie la Moftul român, revista lui Ion Luca Caragiale.
A început să scrie încă din clasa a 7-a, pentru „Adevărul literar”.
Între 1899 – 1901 a condus publicaţiile Moş Teacă, iar între 1901 – 1904 Zeflemeaua.
În anul 1904, împreună cu N. D. Ţăranu, a înfiinţat, condus şi scris revista umoristică Furnica.
Între 1917 – 1918 a scos la Iaşi o altă revistă umoristică, Greerul, împreună cu P. Locusteanu.
A colaborat şi la publicaţiile Epoca, Lupta, Povestea vorbei, Pagini literare, Viaţa românească.
A scris şi o piesă-parodie de teatru comic, „Romeo şi Julieta la Mizil” în care ironizează moravurile politice româneşti.
În viaţa literară a debutat cu volumul De inimă albastră (1899). Alte scrieri: Strofe şi apostrofe (1900), Ahturi şi ofuri (1901), Eu râd, tu râzi, el râde (1903), Franţuzomania (1904), Scrisori din Italia (1904), Fabule (1907), Schiţe vesele (1908), Matache Pisălog (1914), D-atunci şi d-acolo. Versuri uşurele scrise-n clipe grele (1921), Poezii (1924), Domnişoara Miau (1926), De inimă albastră. Dom Paladu (1928), Madam Strakinidy (1928), Versuri (publicate în 1956).
A murit la Bucureşti, în ziua de 2 mai 1928.
