Despre „democrații țărăniști” aflăm din articolul din josul primei pagini „Conducătorii national-țărăniști demascați de fruntașii democrați ai partidului lor. Importantele declarații ale d-lor: Av. I. Raiciu și Anton Alexandrescu”:
„D-nii avocați I. Raiciu și Anton Alexandrescu, delegați ai comitetului provizoriu de inițiativă al P.N.Ț. în consiliul F.N.D. (Frontul Național Democrat, grupare controlată de PCR – Nota Ev. Istoric), fac următoarele declarații relative la cauzele care au determinat adeziunea la Programul F.N.D.:
Încă din 1941 aripa democratică a P.N.Ț. a stăruit din toate puterile să convingă conducerea partidului de necesitatea organizării unui front antihitlerist, anti-antonescian, pentru a organiza eșirea din războiul început împotriva marilor aliați, război care nu ne putea duce decât la dezastru.
Nu am reușit.
De prin 1943 este drept că a început să încolțească teama dezastrului ce va urma, dar odață cu aceasta se înrădăcina și mai stăruitor iluzia că până la urmă aliații se vor bate între ei și U.R.S.S. va fi nimicită.
„Nu pot concepe un lord englez stând alături de un moscovit”, spuneau domnii „democrați” de la conducerea partidului nostru.
În toamna anului 1943 un diplomat român ne-a adus vești care arătau nemulțumirea Anglo-Americanilor că în România nu se face nimic pentru a ajuta efortul războiului antihitlerist (…)
Conducerea partidului a luat însă o poziție și mai gravă.
A rămas absent la toate manifestările care urmăreau o apropiere de U.R.S.S., cum este, de pildă, activitatea A.R.L.U.S.-ului.
A hotărât în schimb „rezistență față de marele stat vecin”.
Urmarea s-a văzut: cele mai fantastice svonuri ațâță mereu opinia publică cu iluzia că „în curând Anglia se va bate cu Rusia”, că armate anglo-americane au ajuns în Bulgaria, s-au chiar au debarcat la Constanța.
Puteam noi să mergem în prăpastie alături de niște domni care nu înțeleg nimic din situația gravă a țării?
Puteam să lăsăm nelămurite massele partidului – cinsite și democrate – asupra celor ce se ascund în dosul firmei noastre?
Am crezut de datoria noastră să facem acest pas, mai ales atunci când am văzut că Rădescu, care deschidea porțile războiului civil, era ajutat pe ascuns și chiar fățiș de așa ziși national-țărăniști (…)
Am crezut că este de datoria noastră imperioasă să nu mai îngăduim să fie solidarizate cadrele cinstite și massele țărănești nevinovate ale partidului cu acțiunea agenților fasciști în sforțarea lor de a menține un spirit vrăjmas în opinia publică față de Uniunea Sovietică prin odioase defăimări și invenții.
Partidul Național Țărănesc nu trebuie să apere pe reacționari, nu trebuie să acopere pe criminalii de război și nu o va face.
Cu înlăturarea celor care s-au desprins de popor, înșelându-l, Partidul Național Țărănesc trebuie să-ți îndeplinească misiunea lui și o va îndeplini”.
Drept recompensă pentru trădarea sa, comuniștii l-au numit pe Anton Alexandrescu ministru Cooperației în guvernul Petru Groza.
Ion Raiciu a devenit acuzator public la Tribunalele Poporului care au funcționat până pe 28 iunie 1946.
