Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS. Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost confirmate 69.374 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
GCS arată că 32.334 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 7.814 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.
Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.502.042 de teste.
Dintre acestea, 23.986 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 9.747 – la cerere.
Alte 50 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 2.954, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 50 de decese – 30 bărbaţi şi 18 femei – ale unor pacienţi internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vrancea,Ilfov şi Municipiul Bucureşti.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 7 decese la categoria de peste 80 de ani.
47 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar 3 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi.