Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > Coșmarul lui Macron. Lovitura grea primită cu numai câteva luni înainte de alegeri
Articole online

Coșmarul lui Macron. Lovitura grea primită cu numai câteva luni înainte de alegeri

Coșmarul din sondaje

Procentul celor care apreciază modul în care și-a îndeplinit atribuțiile scade simțitor.
Macron a pierdut nu mai puțin de șase puncte față de decembrie anul trecut. Potrivit ultimului sondaj, realizat de sociologii de la BVA, numai 38% dintre francezi au o opinie favorabilă în ce-l privește pe actualul președinte. Sondajul, care a fost realizat pe un eșantion de 1.000 de persoane între 19 și 20 ianuarie, e primul după iunie 2021 în care cota de popularitate a șefului statului a scăzut sub 40 la sută.

Macron a pierdut în primul rând simpatia alegătorilor de stânga, în rândul cărora sprijinul pentru „președintele bogaților” a scăzut cu 14 procente până la la 31%. Bătrânii au o părere ceva mai bună despre Președinte, Chiar dacă și în rândul acestei categorii de vârstă se înregistrează o cădere de șase procente, 40 la sută aprerciază prestația lui Macron ca președinte al Franței.
Și sprijinul în rândul alegătorilor din clasa muncitoare s-a diminuat tot cu 6 procente ajungând la 32%.
Macron pare, însă, să-și fi satisfăcut și clientela și partidul. 95 la sută dintre alegătorii LREM îl văd într-o lumină favorabilă.

Macron și vaccinarea

Scăderea de popularitate pare să aibă legătură cu controversele stârnite de atitudinea președintelui față de persoanele nevaccinate.

Într-un interviu acordat Le Parisien, Macron a susținut că vrea să le facă viața celor nevaccinați cât mai dificilă. „Nu îi voi trimite pe cei nevaccinati la închisoare, nu îi voi vaccina cu forța. Dar trebuie să le spunem, din 15 ianuarie, nu veți mai putea merge la restaurant, nu veți mai putea bea o cafea sau să mergeți la teatru, la cinema.”

Guvernul francez a impus recent vaccinarea obligatorie pentru a avea acces la evenimente culturale, în parcuri tematice, restaurante, baruri și mijloacele de transport pentru distanțe mari. Proiectul de lege, care a fost adoptat pe 16 ianuarie, a intrat în vigoare ieri.

Țările europene au folosit certificatul digital Covid al UE anul trecut pentru a permite cetățenilor UE să călătorească liber în țările UE. Oricine este complet vaccinat, a avut recent COVID-19 sau care poate prezenta dovada unui test negativ i se permite să se deplaseze liber în întreaga UE.
Dar Franța a făcut acest pas mai departe prin introducerea unui permis de vaccinare, ceea ce înseamnă că oamenii trebuie să fie vaccinați pentru a avea acces la mare parte din viața publică din Franța, scrie Daily Express.

Macron e lider la intenția de vot

Macron încă nu și-a anunțat oficial candidatura pentru alegerile din aprilie. Cu toate astea, sondajul POLITICO creditează pe 25 la sută dinte voturile din primul tur la alegeri. Problema este că Macron e urmat de trei candidați ai dreptei: Marine Le Pen(17 la sută), Valerie Pecresse (16%) și Eric Zemmour (13%), ceea ce i-ar putea face mari probleme în turul al doilea.

 

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola