Marie-France este fiica unui fost lider al Republicii Centrafricane, autoproclamat Împărat în 1976, încoronat în 1977 și îndepărtat de la putere în 1979, acuzat de unii chiar de canibalism și căsătorit, printre altele, și cum o româncă: Jean-Bedel Bokassa. Prieten cu Ceaușescu, Bokassa s-a căsătorit și cu o româncă, Gabriela Drâmbă.
Bokassa I avea deja alte 11 soții. În total, a avut 18 neveste și 39 de copii legitimi. Gabriela Drâmbă neagă că ar fi fost agent al Securității și a povestit, în singurul interviu pe care l-a acordat, că ar fi fost forțată de Securitate să se mărite cu Bokassa I, în anul 1975.
A locuit în Franța
Născută în țara de origine a tatălui ei, Marie-France a trăit în Franța, în regiunea Yvelines, de la vârsta de 9 ani. Într-un castel.
Existența ei la Hadricourt, alături de 10 dintre frații și surorile ei – Bokassa a recunoscut oficial că este tatăl a 39 de copii – nu a avut totuși nimic dintr-un basm.
Marie-France s-a decis să își povestească viața, în cartea ”Au château de l’Ogre” (apărută la editura Flammarion), vorbind despre copilăria nefericită în Franța, alături de un tată tiran.
De la tatăl ei a vrut, înainte de toate, să păstreze câteva valori: ”M-a învățat respectul față de alții, deși el însuși nu prea ținea cont de el. Stimat foarte mult curajul. Ne repeta că numele pe care îl purtăm este unul de care vom avea nevoie”, a explicat ea într-un interviu acordat revistei franceze Gala.
Marie-France a trăit în spatele grilajelor înalte ale castelului. ”Prințesa” nu avea voie să se joace în curte, căci tatăl său era obsedat de securitatea alor săi.
Bătuți cu biciul și cureaua
A avut parte de o copilărie și o adolescență printre frați, supuse unei discipline militre când Bokassa era alături de ei, și lăsată în voia sorții când irascibilul tată a încercat o revenire în țara natală. A fost în închisoare, apoi condamnat la moarte, iar în cele din urmă eliberat. Bokassa a fost reabilitat cu titlu postum în 2010.
Femeia cu nume foarte franțuzesc este convinsă că în cartea sa a pus, negru pe alb, tot trecutul ei dureros, fapt care o va ajuta să înceapă o nouă viață.
Totuși, când este întrebată despre scenele din copilărie care au marcat-o cel mai mult, ochii i se cufundă în lacrimi. Descrie loviturile de curea sau de bici încasate de frații și de surorile ei, de care nici ea nu a scăpat, când tatăl era cuprins de nebunie.
”Ne alinia, uneori, în genunchi. Furiile lui se declanșau așa, fără niciun motiv, din senin. Pentru un cuvânt rostit sau pentru niște râsete care îl deranjau”, povestește fiica tiranului centrafrican.
Crize din senin
Într-o bună zi, Bokassa a organizat un concurs de gătit între copiii lui. Le fluturase o bancnotă de 500 de franci. În cele din urmă a obligat-o pe una dintre surorile ei, care nu era prea pricepută în ale bucătăriei, să înghită tot ce era în farfurie, sub amenințare. O acuzase că îi otrăvește pe ceilalți.
Coșmar. Tata, canibal?
Copilă fiind, Marie-France a trăit un adevărat coșmar, când colegii de la școală i-au spus că tatăl ei este suspectat de canibalism.
„Aveam coșmaruri, visam că într-o bună zi vine peste mine, să mă devoreze în somn”, mărturisește fiica tiranului.
S-a decis să îi întrebe despre aceste acuzații. Explicațiile oferite de Bokassa au fost suficiente pentru a o liniști.
Susținea că, la câteva mese oficiale, a mâncat și carne de maimuță – ceva ce era destul de obișnuit la vremea respectivă – și probabil de aici venise confuzia.
Cu toate astea, Jean-Bedel Bokassa, care a rămas în istorie drept ”Măcelarul din Bangui”, era încarnarea a tot ceea ce înseamnă un tiran extravagant african, scrie cotidianul american The Washington Post.
Fosta soție româncă neagă faptul că Bokassa ar fi fost canibal.
Metamorfoza
În 1977, într-o țară care se scălda în sărăcie, fostul ofițer de armată devenit președinte pe viață și ulterior autoproclamat Împărat a cheltuit zeci de milioane de dolari la încoronare, pe model napoleoonian, căci era obsedat de personalitatea lui Napoleon Bonaparte. A avut chiar și un tron, în formă de șoim imens, din aur solid.
Peste numai doi ani, a ordonat arestarea a 100 de elevi, apoi a decis să-i execute pe 50 dintre ei. Ce făcuseră?
Protestaseră public pentru faptul că fuseseră obligați să poarte uniforme foarte scumpe, produse de fabrica deținută de soția dictatorului.
Fragmente osoase umane
După ce Bokassa a fost îndepărtat de la putere în 1979, trupele franceze care au secat crescătoria de crocodili de la reședința tiranului au descoperit fragmente de oase umane, provenind d ela 30 de victime, scrie istoricul Martin Meredith.
Într-un frigider au fost descoperite fragmente umane.
Oamenii locului au depus mărturie că și leii s-au bucurat de carne umană, de la Bokassa.
La procesuș din 1987, fostul ”Împărat” a fost acuzat de canibalism, tortură, uciderea de ofițeri de armată și chiar otrăvirea propriului nepot, mai scrie The Washington Post.
Reabilitat!
Cu toate astea, uluitor a fost că Bokassa a fost reabilitat complet. Chiar dacă a fost judecat și condamnat de două ori la moarte, (o dată în lipsă, o dată în persoană), a reușit să scape, să nu fie executat.
În 1993, a fost eliberat cu ocazia unei amnistii generale de către președintele de atunci Andre Kolingba, după șapte ani în închisoare.
Tiranul a murit în 1996.
Nostalgie
În 2010 un alt președinte, Francois Bozize, l-a reabilitat oficial. În opinia lui Bozize, Bokassa a fost important pentru umanitate.
De atunci, tentativele de reabilitare a lui Bokassa au continuat, scrie The Washington Post.
Una dintre multele soții ale lui Bokassa a încercat, dar a fost escrocată de la început, și a eșuat, să deschidă o fundație cu numele răposatului.
Unul dintre fiii lui Bokassa a ajuns chiar ministru pentru Securitate internă, deși este un apărător al moștenirii tatălui său, tiranul.
Nostalgia față de foștii dictatori nu este un lucru nou. Mulți ruși încă îl venerează pe Stalin.
Sunt brazilieni care plâng după dictatura militară din anii 1970. Dar de unde și până unde o asemenea admirație față de Măcelarul din Bangui, aceasta este o întrebare lansată de The Washington Post, rămasă fără răspuns.
Nuntă la castel
Pentru Marie-France, vânzarea castelului din Franța, de la Hardricourt, unde și-a petrecut copilăria și adolescența, este o ușurare.
”Mi-am spus că acest loc minunat va putea deveni într-o bună zi ceea ce ar fi trebuit să fie întotdeauna: un loc de basm. Am revenit aici, să îl vizitez, iar noii proprietari organizează aici evenimente. Poate, cine știe, într-o zi îmi voi organiza și eu nunta aici! O nuntă de prințesă!”, spune Marie-France, care, undeva, într-un sertar ascuns al sinelui, a păstrat un suflet de copil.
