Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Conversația personală dintre Nicolae Ceaușescu și Anwar El-Sadat, președintele Egiptului, pe 3 aprilie 1972, la Cairo
Articole online

Conversația personală dintre Nicolae Ceaușescu și Anwar El-Sadat, președintele Egiptului, pe 3 aprilie 1972, la Cairo

ceausescu și sadat

Pe 2 aprilie 1972, Ceaușescu ajungea în Egipt, fiind primit într-un mod cu totul special de către Anwar al-Sadat. Programul includea o vizită la Alexandria pentru prezentarea fabricii de sodă în care investise și țara noastră, un spectacol la piramide, și o vizită la muzeul de egiptologie. În mediul public au avut loc discuții cu privire la situațiile economice, iar problemele de politică strategică au fost discutate în privat.
Mai mult decât atât, Ceauşescu şi-a prezentat proiectul societăţilor mixte pentru exploatarea în comun, şi în spirit socialist, a bogăţiilor solului şi subsolului ţării vizitate. A propus societăţi mixte în domeniile geologiei, mineritului, petrolului şi construcţiei de maşini. N-a neglijat nici problema agriculturii. Sadat s-a arătat interesat de proiect, visând la tehnologie modernă şi asistenţă în pregătirea specialiştilor.

Conversația personală dintre Nicolae Ceaușescu și Anwar El-Sadat, președintele Egiptului, pe 3 aprilie 1972, la Cairo

Referitor la conversația personală care a avut loc între […] Nicolae Ceaușescu și […] Anwar El-Sadat, luni, 3 aprilie 1972, la Cairo.

„Președintele Sadat: În ceea ce privește prezența SUA și a Rusiei aici, în regiune, și modul în care își urmăresc interesele, cred că [ele] sunt la fel.

Vreau să vă spun, domnule președinte Ceaușescu, că astăzi primesc atât un reprezentant american, cât și un reprezentant sovietic. Înainte de a părăsi Egiptul, vă voi spune care este ultima poziție adoptată de SUA. SUA au sugerat să trimitem un reprezentant plenipotențiar la ONU, iar Israelul să facă același lucru și, împreună cu [Joseph John] Sisco, să poarte discuții fără condiții prealabile. Nu voi lua în considerare sugestia conform căreia conflictul poate fi rezolvat în etape; în prezent, ei sunt interesați doar de deschiderea Canalului Suez. Le-am spus că voi deschide canalul în ziua în care Israelul se va retrage din teritoriile arabe ocupate.

Am vorbit deschis cu Sisco înainte, timp de trei ore. Discuțiile s-au axat pe trei puncte:

[Ideea] ca forțele egiptene să traverseze Canalul pentru a lua poziții pe celălalt mal. Aici am cedat și am fost de acord ca forțele egiptene și israeliene să fie staționate pe celălalt mal sub supraveghere internațională.

Israelul dorește o încetare a focului pe termen nelimitat. Am spus că sunt de acord cu o încetare a focului de șase luni, pe care o putem reînnoi dacă misiunea [diplomatului suedez Gunnar] Jarring va avea rezultate certe. Nu pot fi de acord cu o încetare a focului pe termen nelimitat.

Israelul nu vrea să se retragă la granițele de dinainte de război. [Prim-ministrul israelian] Golda Meir a spus că acesta este principiul de la care trebuie să se pornească.

Eu am spus că nu pot ceda nicio bucată din teritoriul nostru. După ce Sisco a plecat în SUA, mi-a trimis o propunere scrisă în acest sens. Am spus că sunt de acord cu 95% din propunere. Departamentul de Stat al SUA a fost puternic criticat de israelieni și, în cele din urmă, americanii au spus că propunerea nu venea de la Departamentul de Stat, ci era propunerea lui Bergus, reprezentantul special al intereselor SUA în Egipt. Din acel moment, l-am considerat pe Sisco un mincinos și am încetat să mai am încredere în el. La 1 ianuarie 1972, Departamentul de Stat, prin intermediul [secretarului de stat William P.] Rogers, a declarat că va furniza Israelului 130 de avioane Phantom și Sky Hawk, deși știa că balanța militară este în favoarea Israelului. După o săptămână, au anunțat că dau Israelului permisiunea de a construi arme americane și avionul Phantom. În ceea ce privește Israelul, este clar că acesta nu dorește o soluție. Primesc arme, bani și alte ajutoare din partea SUA și nu doresc o soluție.
În ceea ce privește Uniunea Sovietică, ei ne-au ajutat să ne consolidăm forțele armate, ne trimit arme și rachete pentru a ne apăra teritoriul. Dar sunt de acord cu președintele Ceaușescu în ceea ce privește principiul neamestecului în afacerile interne ale altora. În Egipt există o campanie împotriva Uniunii Sovietice. Nu pot să spun asta deschis poporului, trebuie să caut modalități de a întări moralul armatei și al maselor. Ne aflăm într-o situație dificilă, complicată.

Președintele Ceaușescu: În 1970 m-am întâlnit cu Golda Meir și am discutat timp de două ore și jumătate. Înainte de asta, reprezentanții mei au avut contacte cu reprezentanții Israelului. Ea mi-a spus că dorește o soluție politică, că este gata să facă concesii și [să găsească] o înțelegere acceptabilă. Am vorbit și cu alți politicieni, precum și cu alte forțe progresiste care au luat poziție în sprijinul unei soluții rapide. Cred că, în prezent, condițiile nu sunt favorabile impunerii unei soluții militare. Acest lucru ar putea complica și mai mult situația. SUA și Uniunea Sovietică sunt implicate în regiune și se vor implica [și mai mult]; vor interveni. Consecințele unui război sunt de neînchipuit. SUA nu ar putea accepta o înfrângere israeliană. Uniunea Sovietică își prețuiește prestigiul și nu vrea să îl piardă. În ceea ce privește România, noi nu avem interese speciale în regiune și nu căutăm o poziție specială în regiune. Avem un singur interes: ca pacea să se instaureze, astfel încât Egiptul să se poată dezvolta economic și social. Din câte știu, în urma discuțiilor dintre reprezentanții mei și Nasser, s-a ajuns la o concluzie.

Cea mai ușoară cale ar fi ca israelienii să părăsească teritoriile ocupate. Prelungirea actualei stări de lucruri nu este favorabilă Egiptului, se instalează un anumit status quo. În 1970 am întrebat-o pe Golda Meir: aveți obiective teritoriale? Ea mi-a răspuns că vor să obțină niște garanții, niște mici rectificări. Bineînțeles, lucrurile pot evolua într-un fel sau altul. Cred că în 1967-1968 a existat un moment mult mai bun pentru ca Egiptul să rezolve situația. Trebuie să ne gândim la o nouă inițiativă pentru a pune lucrurile în mișcare. Înțeleg sentimentalismul de gândire: „atâta timp cât teritoriile sunt ocupate, nu ne putem așeza la masa negocierilor”.

Trebuie găsită o modalitate de a începe discuțiile. Poate că se poate lua în considerare posibilitatea unor discuții confidențiale.

În ceea ce privește RD Vietnam, am apreciat faptul că au spus că doresc să rezolve situația pe cont propriu. Chiar dacă au spus că nu au vorbit cu americanii, au făcut acest lucru timp de doi ani înainte [de începerea negocierilor]. Cred că va exista o soluție în Vietnam într-un viitor nu foarte îndepărtat. Trebuie găsită o soluție, altfel situația devine permanentă, problema se complică, chiar și populația arabă din teritoriile [ocupate] se va lega din punct de vedere economic [de israelieni]. În ceea ce privește Canalul Suez, închiderea lui înseamnă că pierzi 3-4 dolari pe tona de petrol, ceea ce înseamnă sute de mii de dolari în total. Situația nu poate dura prea mult timp. Poate un an sau doi, dar după aceea consecințele negative asupra economiei și a nivelului de trai al poporului egiptean se vor vedea mai ușor. O serie de țări arabe își urmăresc propriile interese. Nu cred că este bine să dăm termene de șase sau douăsprezece luni; acest lucru nu poate avea o influență pozitivă asupra poziției Egiptului.

Am vorbit [la 26 octombrie 1970] cu președintele Nixon și acesta a spus că SUA intenționează [să lucreze pentru] și consideră că o soluție este un lucru pozitiv. În caz contrar, ei pierd. El nu face acest lucru din simpatie, ci din interes. Noi nu vrem să jucăm un rol în această problemă, în conflict; am putea ajuta cu unele lucruri dacă ni s-ar cere. Mă gândesc; de ce să nu încercăm ceva prin intermediul Franței?

Sadat: De ce nu vreți să jucați un rol? Meir spune un lucru, [viceprim-ministrul Yigal] Allon altul, [ministrul israelian de externe Abba] Eban, de asemenea, spune altceva. SUA nu-mi spun ce vrea în mod specific Israelul. La urma urmei, aș vrea să știu ce vor israelienii.

Ceaușescu: Am putea vorbi cu ei, dar ei insistă pe negocieri directe. Ei nu au încredere în americani. Vor să discute oriunde și în orice condiții. O poziție inflexibilă nu este cea mai bună alegere. Ar putea fi purtate negocieri secrete. Nu am studiat „propunerea Hussein”, eram în Algeria în acel moment, dar se pare că merită să i se acorde atenție. Unele țări arabe au făcut acest lucru, chiar dacă au declarat public că resping propunerea. Trebuie să ai o inițiativă concretă, ca în februarie 1971. Pentru aceasta, prietenii [dumneavoastră] și opinia publică ar putea fi pregătiți. RFG și Japonia nu au cheltuit resurse pentru cursa înarmării și au obținut o mare putere economică. Trebuie găsită o soluție. Ar putea fi obținut un sprijin internațional mai mare.

Ne-am întâlnit cu [Nahum] Goldmann și credem că este rezonabil. El caută o soluție politică și o serie de acțiuni practice pe scena internațională. Sunt de acord că forțele israeliene trebuie să fie retrase din teritoriile arabe ocupate, că trebuie să discutăm cu conducerea palestiniană pentru a rezolva, pentru a găsi o soluție la [criza] populației palestiniene, astfel încât să aibă condiții normale de trai și, dacă există un acord, poate chiar pentru a crea un stat palestinian, în conformitate cu interesele lor naționale. Pacea trebuie să se instaleze în regiune pentru ca progresul economic și social să aibă loc.

În 1967, am discutat cu [cancelarul vest-german Willy] Brandt timp de cinci ore. Acesta a spus că niciun german nu-și poate asuma responsabilitatea de a recunoaște două Germanii și de a negocia cu Uniunea Sovietică, pentru că asta ar însemna să recunoască status quo-ul, inclusiv granițele postbelice. Am vorbit mult. Acum este clar că am avut dreptate. Existența a două Germanii este recunoscută, un tratat cu Uniunea Sovietică a fost finalizat. Desigur, există o anumită opoziție [la acest lucru] în RFG, dar opoziția nu poate spune decât că ar fi trebuit să se obțină condiții mai bune în tratatul cu URSS. Formal, se pare că recunoașterea celor două Germanii înseamnă că separarea lor este permanentă. Cu toate acestea, reunificarea germană poate avea loc pe baza unei cooperări mai strânse.

În 1968, după cum bine știți, Uniunea Sovietică și unele state socialiste au invadat Cehoslovacia. Având în vedere situația de atunci, am crezut că existau intenții [din partea lor] de a interveni și în România. Le-am arătat oamenilor care era situația și a avut loc o mare demonstrație în fața clădirii Comitetului Central al PCR. Am înarmat oamenii; în două zile am reușit să înarmăm peste 800.000 de oameni. [Liderul sovietic Leonid] Brejnev mi-a reproșat de câteva ori, [întrebându-mă] cum puteam să cred că există vreo intenție de a interveni în România. I-am spus că am acționat astfel pentru a putea face față oricărei posibile amenințări imperialiste și că nu mă gândeam în mod special la Uniunea Sovietică. Mai degrabă, am vrut să întăresc capacitățile de apărare ale țării fără a fi nevoit să apelez la Uniunea Sovietică. În politică este nevoie de foarte mult curaj. În cazul Egiptului, trebuie găsită o cale de a rezolva conflictul.

Dacă ne uităm la Africa, dacă ne uităm la Angola, cred că există condițiile necesare pentru a lichida colonialismul portughez prin luptă. SUA nu ar interveni, deoarece înțeleg că dominația portugheză eșuează și sunt interesate să obțină o poziție [de influență] acolo. Se știe că anumite țări acordă ajutor anumitor mișcări de eliberare doar pentru a obține o poziție de influență.

Am primit o invitație de a vizita Israelul, dar le-am spus că voi merge doar atunci când vor semna un [acord] de pace. Cu toate acestea, avem contacte cu reprezentanții lor și am putea discuta orice.

Dacă putem ajuta cu ceva în ceea ce privește rezolvarea problemei Orientului Mijlociu, suntem gata să o facem. Bineînțeles, trebuie să vă gândiți la o soluție și să decideți.

Sadat: Îi sunt recunoscător președintelui Ceaușescu pentru analiza realistă pe care a făcut-o.”

Registration

Aici iti poti reseta parola