În timpul comunismului, în școlile sovietice, Grachus Babeuf se bucura de o mare stimă, fiind, alături de Robespierre, unul dintre cei mai cunoscuți revoluționari francezi.
Marxist-leniniștii făcuseră din Babeuf primul teoretician al comunismului și al dictaturii proletariatului.
Născut la Saint-Quentin, în 1760, François Babeuf, care își va lua mai târziu numele de Gracchus, în amintirea tribunului roman, era topograf înainte de Revoluție, arătându-se revoltat de inegalitățile vremii.
La începutul Revoluției, numit administrator al districtului Somme, el se face cunoscut printr-un proiect de lege vizând abolirea proprietății private.
Însă abia în perioada Directoratului, Babeuf iese cu adevărat din anonimat, scrie Hérodote.
Nostalgia Terorii
După căderea lui Robespierre, noii bogați și noii săraci trăiesc împreună într-un dezinteres total față de politică, primii dorind să se bucure în tihnă de averile lor dobândite prin jaf, cei din urmă, regretând în tăcere vremea Terorii.
Anarhia se află la apogeu. Economia este dezorganizată, banii de hârtie (asignatele) nu mai valorează nimic, impozitele nu se mai colectează, administrația funcționează cu intermitențe, criminalitatea se întinde ca o pecingine împreună cu corolarul ei, mizeria.
Situația devenise insuportabilă pentru revoluționarii „puri”. În jurul lui Babeuf și al lui Lidet, un fost deputat iacobin al Convenției, strâng în jurul lor mici burghezi animați de idealurile egalității politice și iacobini în suflete.
În numele „babuviștilor”, cum erau numiți adepții lui Babeuf, este publicat „Manifestul Egalilor”, care pledează pentru instaurarea egalității și, mai ales, pentru preluarea puterii prin violență.
Argumentul suprem este că nu se poate acorda încredere oamenilor și alegerilor pentru a îmbunătăți societatea.
„Să răsturnăm Directoratul!”
În primăvara lui 1796, babuviștii își propun să răstoarne Directoratul și să restabilească Constituția din 1793, care nu fusese pusă în practică.
Directoratul aude despre intențiile lor, însă nu se decide să acționeze. Unul dintre Directori, Lazare Carnot, alertează totuși poliția și, pe baza unor denunțuri, îi arestează pe principalii lideri ai complotului în ziua de 10 mai 1796.
Iacobinii rămași fideli lui Babeuf și Lindet încearcă, în noaptea de 9 spre 10 septembrie 1796, să îi aducă de partea cauzei lor pe soldații din tabăra Grenelle, lângă Paris.
Soldații se fac că îi ascultă, însă după scurt timp îi împușcă pe loc.
Condamnându-i la moarte pe liderii Conjurației Egalilor, guvernul Directoratului vrea să dea opiniei publice impresia de forță, căutând să câștige de partea sa burghezii dornici de ordine.
Însă eliminarea opoziției iacobine de stânga readuce tonusul în tabăra opoziției regaliste. Aceasta începe să spere la o reinstaurare a monarhiei.
