În 1882, la 80 de ani, este sărbătorit ca un erou, de-a lungul a trei zile de festivităţi. Un şir lung de 600.000 de oameni a trecut prin faţa casei sale de pe Avenue d’Eylau, bulevard denumit cu această ocazie ”Avenue Victor Hugo”.
Victor Hugo a stat în frigul iernii la fereastra casei sale şi a transmis salutări până la ultimul trecător, notează lucrarea ”A Passion for Paris: Romanticism and Romance in the City of Light”.
Este iniţiatorul programului estetic al romantismului francez, considerat chiar lider al mişcării romantice franceze, a publicat volume de versuri şi romane care ilustrează diversitatea geniului său liric, satiric, dramatic şi epic. Opera sa ”Les miserables” (”Mizerabilii”) este una dintre cele mai citite cărţi ale lumii.
Familia și studiile
Victor Marie Hugo s-a născut la 26 februarie 1802, la Besancon, Franţa, în timpul campaniei napoleoniene.
Tatăl lui, Joseph-Leopold-Sigisbert Hugo, devine conte, general al Imperiului şi guvernator al Madridului sub Napoleon Bonaparte. Împreună cu mama sa şi cu cei doi fraţi mai mari, Abel şi Eugene, Victor îşi urmează tatăl în Italia şi în Spania.
Victor Hugo a studiat la liceul Louis le Grand din Paris. În 1819, a fost încoronat de Academia Jocurilor Florale din Toulouse pentru o odă despre statuia lui Henric al IV-lea. Împreună cu fraţii săi a întemeiat, în 1821, revista „Le Conservateur litteraire”.
Debutul
A debutat în 1822, cu volumul de poeme ”Odes et poesies diverses” („Ode şi poezii diverse”), care îi asigura o stipendie regală de 2.000 de franci.
S-a căsătorit cu Adele Foucher, cu care a avut cinci copii. Lui Adele Foucher i-a dedicat poemul „Les Odes et Ballades” („Ode şi balade”, 1822-1828). Împreună cu un grup de tineri adepţi ai romantismului, a publicat, în 1823-1824, revista „La Muse francaise”.
În 1827, a reunit in jurul său „Cenaclul” romantic frecventat de scriitori şi artişti. În acelaşi an, a publicat drama în versuri „Cromwell”, un adevărat manifest anticlasic, impunându-se ca lider al Şcolii romantice.
În 1830, anul punerii în scenă a dramei sale ”Hernani”, devine în mod oficial purtătorul de stindard al romantismului, susţinut de Théophile Gautier, Gérard de Nerval şi Alexandre Dumas.
În aceeaşi perioadă, a scris romanul istoric „Notre-Dame de Paris” şi drame în versuri sau proză, dintre care „Ruy Blas” a fost reprezentată cu succes, în 1838.
În 1941, la 39 de ani, devine membru al Academiei Franceze.
Pierderea fiicei sale Leopoldine, în 1843, şi insuccesul cu opera „Burgraves” (1834) l-au afectat profund, îndepărtându-l un timp de creaţia literară.
Baricada și exilul
Intră în politică din pasiune. Este numit Pair al Franţei în 1845, însă îşi afirmă vederile de republican. Este ales în Adunarea Constituantă în 1848, dar atacă regimul lui Ludovic-Napoleon. Se opune loviturii de stat din decembrie 1851 şi urcă pe baricade, ceea ce îi atrage un exil de două decenii.
La Bruxelles a publicat pamfletul ”Napoleon le petit” (”Napoleon cel mic”) şi a fost obligat să părăsească Belgia. S-a refugiat pe insula Jersey, apoi s-a stabilit pe insula vecină, Guernsey.
Izolarea i-a dat prilejul să continue compoziţia literară: ”Histoire d’une crime” (”Istoria unei crime”), ”Les Chatiments” („Pedepse”), ”La Legende des siecles” („Legenda Secolelor”) şi renumitele sale romane ”Les miserables” (”Mizerabilii”, început în 1845 şi publicat în 1862), ”Les Travailleurs de la mer” (”Oamenii mării”, 1866), ”L’Homme qui rit” (”Omul care râde”, 1869) etc.
După căderea celui de al doilea Imperiu şi proclamarea Republicii s-a întors în Franţa în septembrie 1870, fiind întâmpinat de o mulţime entuziastă. În 1876 a fost ales senator.
Sursa: Agerpres
