Deși el nu a fost primul care a înțeles că lumina Lunii este de fapt lumina Soarelui reflectată, el a fost cel dintâi care a folosit acest concept pentru a explica în mod corect fenomene naturale precum eclipsele sau fazele lunare.
Originar din Clazomenae, din ținuturile ioniene de la răsăritul Greciei, Anaxagora a fost marcat de Iluminismul Ionian, o revoluție intelectuală începută cu șase secole înainte de Hristos.
Mutându-se la Atena, el a adus acest spirit în democrația care se năștea în acea perioadă.
Deși numeroși filosofi din secolele VI și V î.Hr. credeau într-unul sau câteva elemente fundamentale – ca focul, aerul, apa, pământul – Anaxagora considera, dimpotrivă, că există un număr infinit de elemente.
Aceasta îi permitea să împace învățătura filosofilor naturaliști din Ionia răsăriteană cu a filosofilor mistici apuseni din Italia colonizată de greci, precum Pitagora și discipolii săi.
Daniel Graham, profesor de filosofie la Universitatea Brigham Young și unul dintre puținii experți în Anaxagora din lume, spune că filosofii greci din Italia, în special Parmenide, au fost influențați de Anaxagora și de ideile sale în domeniul astronomiei.
„Anaxagora transformă problema luminii lunare într-o problemă de geometrie”, spune Graham, citat de Smithsonian Magazine. El a observat că atunci când Luna se află de cealaltă parte a Pământului decât Soarele, fața sa este luminată, „concepând un model de cer care permite prezicerea nu doar a fazelor Lunii, ci și explicarea modului în care se produc eclipsele”.
Anxagora a realizat că fazele Lunii sunt rezultatul iluminării diferitelor porțiuni ale corpului ceresc de către Soare, din perspectiva celor ce se află pe Pământ.
Filosoful a realizat și că întunecarea ocazională a Lunii este efectul alinierii Lunii, Soarelui și Pământului, astfel încât Luna să treacă prim umbra Pământului: eclipsa lunară.
Anaxagora a descris și modul în care are loc eclipsa solară, atunci când Luna trece direct prin fața Soarelui și cerul se întunecă în plină zi.
Filosoful a încercat să găsească o explicație și pentru modul în care s-a format Luna, o problemă care continuă să îi frământe și pe savanții de astăzi.
Anaxagora a presupus că Luna este un corp uriaș pe care Pământul, la începutul existenței sale, l-a aruncat în spațiu.
Este un scenariu pe care îl va relua, 23 de secole mai târziu, fizicianul George Darwin, fiul lui Charles Darwin. Acesta susținea și el că Luna a fost o bucată de Pământ proiectată în spațiu, lăsând un loc gol reprezentat de bazinul Oceanului Pacific.
Descrierea Lunii ca pe un corp cosmic de origine terestră și a Soarelui ca pe un un corp incandescent însemna o negare a faptului că ele sunt niște zei.
O asemenea idee ar fi fost bine primită în Atena democratică, dacă Anaxagora nu ar fi fost profesorul influentului om de stat Pericle, împotriva căruia se coalizaseră mai multe facțiuni politice.
Aflat la putere de mai bine de 30 de ani, Pericle este cel care conduce Atena în Războiul Peloponesiac împotriva Spartei.
Opozanții săi îi vor reproșa însă autoritarismul și aroganța. Neputându-l ataca direct pe Pericle, au decis să-i lovească prietenii.
Anaxagora a fost arestat, judecat și condamnat la moarte pentru a fi încălcat legile impietății, prin afirmațiile sale despre Lună și Soare.
Pericle și-a folosit influența politică pentru a-l elibera pe Anaxagora și a împiedica execuția sa. Filosoful a fost totuși nevoit totuși să plece în exil la Lampsac, pe malul răsăritean al Hellespontului.
Însă ideile sale despre eclipse și despre fazele lunii sunt valabile și astăzi. De aceea, un crater lunar, vizitat de vehicule spațiale cu 2400 de ani mai târziu, poartă numele de Anaxagora.
