Condamnarea la moarte a inginerului proiectant Dostoievski care ne-a dat Crimă și pedeapsă

 

Inginerul proiectant murit la 9 februarie 1881 şi a fost înmormântat în cimitirul Tihvin, lângă Mănăstirea Alexandr Nevski din Sankt Petersburg.

Marele scriitor rus Feodor Mihailovici Dostoievski s-a născut la 11 noiembrie 1821, la Moscova.

A absolvit Academia Tehnică Militară din Sankt Petersburg, iar după absolvire a lucrat ca inginer proiectant.

La numai 25 de ani, în 1846, a publicat „Oameni sărmani”, primul său roman, considerat a fi unul realist socialist, prin care a ilustrat tema dramei omului sărac, pentru care libertatea interioară, individualitatea şi respectul de sine se anulează ca urmare a numeroaselor constrângeri sociale.

Momentul crucial al vieţii scriitorului l-a reprezentat însă anul 1849, când a fost arestat şi condamnat la moarte pentru legăturile sale cu un grup subversiv de intelectuali liberali din Cercul Petraşevski.

Abia în ultima clipă sentinţa i-a fost comutată de ţar la deportare şi muncă silnică.

După patru ani de ocnă, urmaţi de alţi cinci de serviciu militar obligatoriu în cadrul Regimentului Siberian, a revenit la Sankt Petersburg şi şi-a reluat activitatea literară.

Până la publicarea uneia dintre marile sare opere, „Crimă şi pedeapsă”, în 1866, a mai publicat, în intervalul 1846-1866, o serie de romane şi nuvele precum: „Omul dedublat” (1846), „Gazda” (1847), „Netoşa Nezvanova” (1849), „Visul unchiului” (1859), „Satul Stepancikovo şi locuitorii săi” (1859), „Umiliţi şi obidiţi” (1861), „Amintiri din casa morţilor” (1862), „Însemnări din subterană” (1864).

În 1866 a publicat celebrul roman Crimă şi pedeapsă, care are în centru tema obţinerii salvării prin suferinţă.

Trei ani mai târziu, în 1869, i-a apărut un alt roman de renume mondial, „Idiotul”, care îl are în centru pe prinţul Lev Nikolaevici Mîşkin, un personaj considerat mai puţin obişnuit de către celelalte, din cauza sincerităţii şi a bunătăţii lui exagerate şi numit „idiot” din cauza bolii de care suferea, epilepsia.

În 1872, i-a apărut un alt roman celebru, diferit prin tematică de ceea ce Dostoievski a scris până atunci.

„Demonii” este un roman politic care vorbeşte despre ideile ideologilor de stânga din Rusia acelor vremuri şi pe care scriitorul le consideră demonice.

„Fraţii Karamazov”, următorul său roman, considerat de Sigmund Freud, „cel mai impozant roman scris vreodată”, şi totodată cartea de căpătâi a lui Tolstoi, a fost publicat în 1880.

Romanul, cu o puternică încărcătură religioasă, este un tablou complex al epocii în care trăia filosoful, surprinzând problemele filosofice, morale şi religioase ale existenţei lui Dumnezeu, şi ilustrând teme precum ispăşirea păcatelor prin suferinţă, necesitatea absolută a existenţei unei forţe morale în interiorul unui univers iraţional şi de neînţeles, lupta eternă dintre bine şi rău, valoarea supremă a libertăţii individuale etc.

„Jucătorul” (1867), „Eternul soţ” (1870), „Adolescentul” (1875) sunt alte romane importante scrise de Dostoievski. Opera marelui scriitor rus mai cuprinde şi povestiri, dintre care amintim: „Domnul Proharcin” (1846), „Nevasta altuia şi un soţ sub pat” (1848), „O inimă slabă” (1848), „Un hoţ cinstit” (1848), „Crocodilul” (1865), „Bobok” (1873), „Centenara” (1876), „Mujicul Marei” (1876), „Visul unui om ridicol” (1877).

Feodor Dostoievski a mai scris teatru şi eseuri printre care: „Maria Stuart” (teatru, 1841), „Boris Godunov” (teatru, 1841), „Însemnări de iarnă despre impresii de vară” (eseuri, 1863), „Jurnalul unui scriitor” (eseuri, 1873-1881).

În semn de omagiu faţă de marele scriitor, la 12 noiembrie 1971, la Sankt Petersburg, a fost deschis Muzeul Dostoievski în apartamentul în care el a scris ultimele romane.

La 30 decembrie 1991, s-a inaugurat, în Sankt Petersburg, staţia de metrou care poartă numele marelui scriitor, Dostoyevskaya metro station, iar la 19 iunie 2010, o staţie cu acelaşi nume a fost deschisă şi în Moscova. Staţiile de metrou sunt decorate cu picturi murale ale artistului Ivan Nikolaev, reprezentând scene din lucrările lui Dostoievski.

 

Sursa: Agerpres