Turcul aprinzându-se de o dragoste pătimașă pentru tânăra soție a acestuia, dar neputând face nimic datorită prezenței soțului, a căutat o pricină pentru a-l trimite pe soț în sat după hrană și merinde.
Deoarece acesta simțise însă gândurile lui rele, precum și pornirea și pofta destul de mare a femeii spre desfrâu, n-a voit să plece îndată la porunca turcului, fapt pentru care acesta l-a gonit în toată graba, presimțind lucruri rele.
În acest timp turcul a înduplecat pe soția judelui să-i facă pe voie și a jucat cu dânsa jocul, pe care și ea l-a jucat nu fără voia ei și care se joacă peste tot și dincolo de Dunăre.
Tocmai pe când își făceau treaba desfrânată sosi bărbatul și-l găsi pe turc asupra faptului și pe femeia lui necredincioasă în rușine.
El apucă sulița lui țărănească, pe care o purta la el, și după mintea lui simplă și dintr-o mânie firească îi străpunse cu o singură lovitură pe turc și pe femeia sa, care se găseau încleștați unul deasupra celuilalt (…)
Sursa traducerii: Cronicile medievale ale României. Supliment I. Cronica Transilvaniei 1608-1665, de Georg Kraus, București, 196
