Apoi a urmat Teologia la Bucureşti, unde a fost coleg de camera cu mai vârstnicul Zian Boca (viitorul părinte Arsenie: 1910-1989), de care l-a legat o frumoasă şi lungă prietenie.
Cu profesorul său cel mai drag de acolo, Teodor M. Popescu (1893-1973), Leonte Radu avea să nimerească mai târziu în aceeaşi celulă a închisorii comuniste de la Aiud.
Trecuse şi pe la Filosofie, fascinat de figura profesorului Nae Ionescu, printre ai cărui discipoli a apucat pe calea Legiunii.
Şef al Poliţiei din Mediaş în scurtul răstimp al guvernării legionare, fusese azvârlit în temniţă de regimul Antonescu, de după ianuarie 1941.
De acolo a trecut direct în ocnele comuniste, fiind eliberat abia după 23 de ani de puşcărie la Aiud, de lagăr în Delta Dunării şi de domiciliu obligatoriu în Bărăgan.
Când s-a prăbușit comunismul, era prea slăbit ca să mei participle la viața publică, dar a reprezentat permanent un reper şi o instanţă, până în ultimii ani de viaţă, când, din ce în ce mai bolnav, nu mai fusese în măsură să primească vizite şi să comunice cu mai vechii sau mai noii camarazi.
S-a stins pe 29 noiembrie 2011 şi a fost înmormîntat în cimitirul din Dumbravă, alături de soția lui Atena, născută Funda, scria Răzvan Codrescu.
„Toate încercările lui Horia Sima (după 1990 – nota Evenimentului istoric) de a instaura în țară o unitate de acțiune legionară au fost împiedicate sistematic de Gheorghe Brahonschi împreună cu prietenul său, Leonte Radu, cumnat cu Tache Funda și de alții.
Se presupune că prin acest cumnat, Leonte Radu, dar și în mod direct, speculându-i toate slăbiciunile și resentimentele, Funda a reușit să-l transforme pe Ghiță Brahonschi, eroul de la Brașov și din închisori și pe care Horia Sima îl considera „fiul său sufletesc”, într-un robot docil și chiar într-un adversar al lui Horia Sima.
Corneliu Coposu, președinte PNȚ, mărturisea în vremea aceea că certurile și atacurile dintre legionari era ceva profund regretabil, susținând unificarea lor într-un partid de dreapta, cu o altă direcție”, aflăm de AICI.
