Codul lui Iustinian
Codex Justinianus face parte parte din
colecția de legi Corpus iuris Civilis, fiind redactat în limba latină și finalizat la 7 aprilie 529. Un aspect al codului este problema domeniilor de care colonii erau legați.
Legea, dată la 29 aprilie 357 din Milano de către împăratul Constantius, le interzicea celor care vindeau sau donau un domeniu să-și strămute colonii, aceștia din urmă trebuind să rămână pe pământul de care fuseseră legați, indiferent de stăpân.
Desigur, aceasta nu este singura lege referitoare la categoria colonilor. Colonii sunt
legați de pământ mai întâi sub Dioclețian și Constantin cel Mare, în Codul lui Theodosiu
existând o lege prin care un colon fugit trebuia returnat chiar și după 30 de ani de la faptă.
O altă lege, dată de Iustinian însuși în 531-534 p. Chr., interzicea solemn colonilor să părăsească
pământul pe care-l munceau. În cazul unei fugi, colonul era considerat un „sclav care se fură
pe sine însuși”, în practică păstrându-și statutul de colon și fiindu-i interzisă posibilitatea de a
deveni vreodată liber.
Din punct de vedere social, privilegiile, mai ales după edictul lui Caracalla din 212, prin
care toți locuitorii liberi din provincii primeau statutul de cetățean, oferite de deținerea
cetățeniei romane dispar, în imperiul târziu distincția socială fiind dată de alte criterii, precum funcțiile politico-administrative, proprietatea funciară, meritul personal sau originea.
Mai mult decât atât, după cum reiese și din lucrarea lui Salvianus, „De gubernatione Dei”, cetățenia romană devenise o povară
Tabloul social cuprinde atât cetățenii romani, cât și străinii de cetățenie romană, adică barbarii foederați și cei pătrunși cu forța. În ceea ce privește populația cu cetățenie romană, aceasta e împărțită în honestiores, reprezentanții acestei categorii fiind
senatorii, cavalerii, cărora li se adaugă elitele din municipii, grupate în categoria decurionilor,
și humiliores, cuprinzând plebea, țăranii, colonii și sclavii. Această modificare în plan social își are originile în vremea Severilor, ducând la dispariția categoriilor mijlocii ale societății romane.
Colonii reprezentau o populație agrară care se bucura de ius conubium. Până la
Valentian I, se menține o distincție între inquilini, cu drept de liberă mișcare, și adscripticii, fără acest drept. Cu timpul, situația ambelor categorii se apropie de cea servilă, legislația imperială târzie nefăcând diferența între serui și adscriptii.
Legarea colonilor de pământ a fost extinsă la Illyricum, pretutindeni proprietarii devenind răspunzători de impozitele plătite de coloni. Pentru a se elibera, colonii puteau alege calea militară, însă doar cu acordull atifundiarilor pe al căror pământ munceau.
Cu toate acestea, situația colonilor nu a fost întotdeauna atât de neagră. Sub Antonini, colonii sunt liberi să părăsească pământurile pe care le lucrau și să se instaleze în altă parte, ceea ce, după 332, le este interzis. Încă de sub Commodus, colonii se plângeau de abuzurile latifundiarilor.
În veacul Antoninilor, Imperiul cunoaște un progres economic major, iar locuitorii lui devin mai prosperi, e drept, mai mult elitele din Roma și provincii decât oamenii de rând.
Colonii, sclavii și liberții, cărora li se repartizau loturi de pământ, încep să ducă o viață ale cărei condiții erau asemănătoare. Înglodați în datorii, colonii vor ajungea să-și piardă treptat libertatea, fiscalitatea excesivă devenind insuportabilă, mulți dintre ei dorind să fugă la neamurile barbare, pe care Salvianus le laudă atât de mult.
Toate aceste fenomene sociale și economice, alături de altele militare, politice, religioase, pregăteau transformarea societății romane, însă nu și sfârșitul ei.
