Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) anunță, într-un comunicat postat pe site-ul instituției, că a preluat de la Serviciul Român de Informații (SRI) mii de documente din arhiva Securității comuniste.
Este vorba despre mii de materiale arhivistice, a căror predare se face în cadrul legal al funcționării instituției, autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului.
Totodată, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a postat, în paginile sale de Facebook și Twitter, un anunț referitor la această predare de materiale arhivistice, notând, în încheiere, că ”predarea arhivei fostei Securități merge până la capăt”.
În cadrul procesului de predare a arhivei fostei Securităţi, s-au preluat de la Serviciul Român de Informaţii următoarele materiale arhivistice:
– Fond Penal – 623 dosare,
– Fişe de cartotecă ale dosarelor întocmite de fostul Inspectorat Judeţean de Securitate Buzău – 14.350 bucăţi,
– Microfime pentru Fondul Informativ Bucureşti – 12.716 role,
– Microfilme de conexare pentru Fondul Reţea din toate judeţele – 828 role
– Fişe de evidenţă pentru rolele de conexare de la Fondul Informativ din toate judeţele – 233.781 bucăţi,
– Fişe de evidenţă pentru rolele de conexare de la Fondul Reţea din toate judeţele – 28.092 bucăţi”, se arată în comunicatul CNSAS.
Actualmente, procesul de preluare documentară este în curs desfăşurare, precizează instituția.
Serviciul Român de Informaţii urmează să predea, până la 1 noiembrie, sute de mii de dosare şi microfilme de arhivă către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.
"În coordonare cu CNSAS şi după un calendar stabilit de comun acord, SRI va continua să predea arhiva fostei securităţi către Consiliu. Calendarul prevede că, până la 1 noiembrie, să predăm sute de mii de dosare şi microfilme către CNSAS", a declarat Marincea, marţi, pentru AGERPRES.