Nikolai Yezhov
A fost promovat ca lider al NKVD, Poliția Secretă Sovietică, în perioada 1939-1940, care a fost una tensionată atât din cauza celui de-al Doilea Război Mondial, cât și a Marii Epurări care se apropiase de final. Yezhov a fost însărcinat să ucidă toți agenții Poliției Secrete Sovietice, la ordinul lui Stalin, deoarece se simțea înspăimântat de informațiile pe care agenții le aveau despre el.
După ce Yezhov i-a urmat ordinele, Stalin l-a ucis, bătând ultimul cui din sicriul care deținea secretele sovietice din timpul Marii Epurări. Istoricii occidentali consideră că a dispărut din cauza propagandei sovietice, fiind executat de Stalin deoarece acesta nu avea încredere în nimeni când venea vorba de astfel de acțiuni.
Stalin a ordonat ca toți cei care au fost executați să fie șterși din istorie, asigurându-se că atât contemporanii, cât și generațiile viitoare, nu vor afla că au existat. Au mers atât de departe încât nu numai că l-au șters din fotografiile făcute de mass-media, ci i-au creat și imaginea că ar fi trădat Uniunea Sovietică și s-ar fi aliat cu fasciștii.
Joseph Goebbels
Cunoscut ca mâna dreaptă a lui Hitler, a fost întotdeauna iubit de liderul său pentru entuziasmul și fanatismul față de nazism. Goebbels a fost desemnat drept șeful propagandei naziste din Germania, rol care a fost foarte important pentru răspândirea ideologiei în toată țara. În acest sens, Goebbels a trebuit să înțeleagă viziunea lui Hitler, precum și ideologia sa asupra modului în care dorea să controleze populație germană.
Cu toate că Hitler este cunoscut pentru modul în care îndepărta oamenii care nu-i plăceau, încă există un mister în legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu Goebbels, precum și cu eliminarea sa dintr-o fotografie făcută în 1937.
Istoricii susțin că, în ultimele zile ale Germaniei naziste, Goebbels a avut îndoieli cu privire la Hitler, deoarece știa că negarea unor fapte va ajunge să îi ucidă pe toți. Atunci ar fi decis să candideze împotriva lui Hitler, lucru care l-a făcut pe cel din urmă să-l execute. Acest argument poate fi o simplă supoziție, deoarece toate dovezile arată că Goebbels ar fi murit în același buncăr cu Hitler.
Prin urmare, eliminarea lui Goebbels dintr-o fotografie este posibil să rămână un mister în istorie.
Jang Song-Thaek
Cazul unchiului dictatorului Coreei de Nord, Jang Song-Thaek este similar cu cele precedente. Acesta era decis să urmeze calea fratelui său, Kim Jong-il, lucru cu care Kim Jong-un nu era de acord. Fiind tânăr la acea vreme și văzând că unchiul său nu este de acord cu el, l-a trimis în fața unui tribunal militar care l-a judecat și executat.
După execuția sa, Kim a ordonat tuturor trusturilor de presă din Coreea de Nord să elimine orice fel de înregistrare cu el, care include fie imagini fie informații utile pentru istorie. Cu toate acestea, alte state din lumea occidentală încă dețin informații cu privire la unchiul său, însă, pentru Coreea de Nord, ceea ce se întâmplă în afara țării lor nu contează. Pentru ei este important ca aceste informații să nu treacă peste graniță.