Evenimentul Istoric > Articole online > Cine erau Dumnezeii lui Ceauşescu? Dezvăluirile lui Alexandru Bârlădeanu
Articole online

Cine erau Dumnezeii lui Ceauşescu? Dezvăluirile lui Alexandru Bârlădeanu

Alexandru Bârlădeanu, fostul ministru al Comerțului Exterior în regimul Dej, dezvăluia în 1995, cu doi ani înainte de moarte, un alt unghi al modului în care Nicolae Ceauşescu s-a insinuat spre conducerea PMR, devenit PCR sub conducerea lui. Economistul care în epoca respectivă a fost şi membru al Biroului Politic a fost intervievat de Eugen Preda […]

Alexandru Bârlădeanu, fostul ministru al Comerțului Exterior în regimul Dej, dezvăluia în 1995, cu doi ani înainte de moarte, un alt unghi al modului în care Nicolae Ceauşescu s-a insinuat spre conducerea PMR, devenit PCR sub conducerea lui.

Economistul care în epoca respectivă a fost şi membru al Biroului Politic a fost intervievat de Eugen Preda şi Mariana Conovici şi a lăsat în urmă mărturii foarte valoroase pentru istorici. Astfel, conform spuselor celui născut în 1911, jocurile de culise au început imediat după ce s-a aflat că Gheorghe Gheorghiu-Dej este bolnav de cancer şi nu va mai trăi decât doar câteva luni.

Cel care a dat teribila veste tovarăşilor a fost Nicolae Ceauşescu. În afara acestuia, pe lista eventualilor succesori ai lui Dej au apărut Gheorghe Apostol, Ion Gheorghe Maurer şi Chivu Stoica. Totuşi, Ceaușescu era cel mai bine plasat în interioul partidului, datorită faptului că era secretatul cu probleme organizatorice. Asta însemna că el controla cadrele partidului.

Profitând de o conjunctură apărută parcă de nicăieri, Ceauşescu a profitat din plin şi a negociat împărțirea puterii cu principalii contracandidați. Astfl, Ion Gheorghe Maurer a rămas prim-ministru, iar Chivu Stoica a devenit președinte al Consiliului de Stat, în timp ce lui Ceaușescu i-a revenit funcţia de secretar general al PMR.

Abilul Ceauşescu ştia încă din 1965 că nu peste mult timp va ajunge să deţină şi funcţia de președinte al Consiliului de Stat – cum făcuse de altfel şi Dej -, ceea ce s-a şi întâmplat în cele din urmă spre finalul anului 1967, la Conferinţa Naţională.

„La începutul anului 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej avea puterea în partid. Chivu Stoica şi Gheorghe Apostol erau oamenii lui Gheorghiu-Dej. Erau oameni ridicaţi de Gheorghiu-Dej. Nu ieşeau din cuvântul lui Gheorghiu-Dej. Emil Bodnăraş, mai puţin. Alexandru Drăghici, mai puţin.

Maurer era simpatizat de Gheorghiu-Dej pentru că i-a fost avocat în timpul procesului cu Griviţa şi a mai fost la închisoare. Prin Maurer a căpătat Dej neîncredere în Foriş. Trebuie să vă spun că Dej era cu mult mai deştept decât noi toţi. Politiceşte. Mult mai deştept. Mult mai pătrunzător, vedea mult mai departe. Autoritatea lui se baza pe faptul că era destul de dur când era vorba de puterea lui… Era poate chiar neiertător.

El s-a dovedit mult mai deştept. Şi tot ce s-a făcut în ţară, retragerea armatei sovietice, CAER şi independenţa ţării… Toate au fost iniţiate şi conduse de Dej. Nimeni n-ar fi îndrăznit ce a îndrăznit Dej să facă. Și a făcut-o cu inteligenţă şi cu tact, fără să arunce ţara într-o aventură. Din păcate, Gheorghiu-Dej, în ultimii doi-trei ani, a fost preocupat mai ales de problemele internaţionale ale partidului şi de afirmarea independenţei partidului şi a ţării și nu s-a mai ocupat de problemele interne de partid, nici de oameni, nici de conducerile regionalelor.

Al doilea om ca autoritate în partid, în acel moment, era Maurer. Maurer avea foarte multă autoritate izvorâtă din mai mulţi factori: întâi, lumea ştia că Dej are încredere în Maurer. Şi Dej pe Maurer îl simpatizează. Maurer era prim-ministru. Al doilea: Maurer era foarte deştept. Aportul lui în rezolvarea unor probleme a fost preţios. După aceea, Maurer era şi simpatic. Avea un spirit de replică rapidă, avocăţească. Pentru toate aceste motive, al doilea om ca autoritate morală în partid era Maurer.

În realitate, puterea în partid o avea Ceauşescu. Ceauşescu era secretar cu organizatoricul. Orice secretar cu organizatoricul are putere mai mare decât toţi ceilalţi. Ceauşescu și-a pus numai oamenii lui ca secretari de regiune şi ca instructori ai Comitetului Central. Toate erau în mâna lui Ceauşescu. Nu ştiţi ce autoritate aveau instructorii veniţi de la CC! Ăştia erau Dumnezei pentru regiuni!

Toţi erau oamenii lui Ceauşescu. Aşa că puterea reală în partid o avea Ceauşescu. Pe la începutul lui februarie 1965, Ceauşescu a convocat Biroul Politic, în care a anunţat că Dej este bolnav de cancer și că echipa de medici adusă din străinătate îi mai dă doar câteve luni de viață. Pentru mulţi dintre noi, în orice caz pentru mine, a fost o mare surpriză acest anunţ.

Apoi a comunicat hotărârea Biroul Politic să nu-l deranjăm, să nu-l  obosim pe Dej. Şi să-l lăsăm în pace în ultimele luni de viaţă! Singurul care va avea legătură cu Dej va fi Ceaușescu. În 19 martie ’65, primesc un telefon: «Veniţi imediat! Tovarăşul Dej a intrat în comă.» M-am dus repede la locuinţa lui. Locuinţă foarte modestă. I se construise o casă mică, care avea un hol de două ori mai mic decât ăsta, o sufragerie foarte mică şi-un birou de lucru.

Şi sus era un dormitor al lui şi-al însoţitorului său. Trăia foarte modest. Şi mânca modest. M-am dus acolo. Jumătate dintre membrii Biroului Politic erau deja veniţi. Dej, pe un pat de spital, înălţat, horcăia a moarte. Noi stăteam neputincioşi. Aşteptam sfârşitul. Dej a murit. Şi primul care s-a dus să-l sărute pe Dej a fost Ceauşescu.

În acel moment a subliniat faptul că el este primul dintre toţi. Curând după moartea lui Dej, ne-am adunat la Biroul Politic ca să hotărâm măsurile de înmormântare şi, eventual, succesiunea. În ce priveşte succesiunea, a sărit primul, mi se pare, Drăghici: «Cum să vorbim acum de cine urmează, când corpul lui este încă cald? Discutăm asta mai târziu!»

Am fost de acord. În acel moment, eu nu ştiam că Dej vorbise cu Maurer ca după moartea sa, succesorul să fie Apostol. Asta am aflat mai târziu. Eu sunt convins că Dej ar fi vrut pe cineva de origine muncitorească. Singurul care putea să satisfacă – parţial – şi celelalte pretenţii ale lui Dej era Apostol. În Ceauşescu constatasem că Dej nu mai avea încredere.

În Drăghici, Dej iarăşi nu avea încredere. Cu Drăghici avusese un conflict destul de acut pe problema eliberării deţinuţilor politici. Când Drăghici încercase să reducă cât mai mult numărul celor care urmau să fie eliberaţi. Să pună fel de fel de criterii. În timp ce Dej voia să fie eliberaţi toţi. Deci, nu-l simpatiza pe Drăghici.

Apostol nu era cea mai fericită soluţie. Este un om cinstit, un om destul de bun. Nu atât de egoist, atât de pripit cum era Ceauşescu… Deci, din aceste puncte de vedere, îi era superior lui Ceauşescu. Poate nu ar fi avut tăria sau curajul sau fineţea politică pe care o avea Dej. Dar, în acel moment, cea mai bună soluţie politică era Apostol.

A doua zi dimineaţă, când trebuia să discutăm problema succesiunii, am fost convocaţi la 9:00 la Biroul Politic. Însă, venind în sala Biroului Politic, am constatat – avea legătură cu sala lui Ceauşescu – că ședința se ţine întâi la Ceauşescu. Şi-am înţeles că la această şedinţă au fost convocaţi membrii plini ai Biroului Politic.

Cu excepţia lui Petre Borilă şi a lui Moghioroş. Mai târziu, am întrebat de ce nu au fost convocați și cei doi. Maurer mi-a spus că Ceaușescu nu i-a vrut pentru că nu erau români. Ceauşescu a spus: «Să discutăm între noi, românii.» Aşa mi-a explicat Maurer. Ședința Biroului Politic a durat un ceas. Am aşteptat. Au venit în sala de şedinţe. Maurer, spre stupoarea mea şi cred că şi a altora, a anunţat:

«Iată, noi ne-am sfătuit în Biroul Politic şi-l propunem în locul lui Dej pe Nicu Ceauşescu! Este tânăr, este energic.» A spus câteva cuvinte elogioase. Acum poate dumneavoastră nu ştiţi cum se petreceau lucrurile în conducerea partidului…  Și în partid. Dacă venea o hotărâre de sus, aproape că nu mai aveai ce spune. Foarte rar îndrăzneai să spui ceva. Toţi am tăcut. Nici n-am aplaudat, nici n-am contestat. Aşa a rămas Ceauşescu ales de Biroul Politic, să-i ţină locul lui Gheorghiu Dej. Așa a ajuns Ceaușescu în vârful puterii”, a declarat Alexandru Bârlădeanu în interviul publicat pe rador.ro, în Arhiva de istorie orală.

Fototeca online a comunismului românesc. Cota: 11/1965

Sursa: Arhiva I.S.I.S.P., film 811-812

Conţinut: Nicolae Ceauşescu vizitează liceul Nicolae Bălcescu din Piteşti (februarie, 1965)

 

Registration

Aici iti poti reseta parola