Sfântul Apostol Iuda era fiul Sfântului şi Dreptului Iosif, cel care sub acoperământul logodnei a luat-o în grija sa pe Născătoarea de Dumnezeu. La început, atunci când Iisus era prunc, acesta a greşit mult din neştiinţă faţă de El, pe de o parte pentru necredinţă, iar pe de alta pentru neiubirea de frate.
Din această cauză, Sfântul Iuda, ştiind greşelile sale, nu îndrăznea să se numească frate al Domnului, ci numai al lui Iacov, aşa cum însuşi se prezintă în Epistola sa Sobornicească: „Iuda, rob al lui Iisus Hristos şi frate al lui Iacov (…)” (Ep Sf. Ap. Iuda, 1, 1).
Mai pe urmă, după ce a cunoscut că Iisus este adevăratul Mesia, Sfântul Apostol Iuda „s-a alăturat lângă Dânsul cu dragoste şi ca un leu s-a nevoit cu bărbăţie pentru El”.
După Înălţarea Domnului, a propovăduit pe Hristos în diferite ţări. A propovăduit mai întâi Evanghelia în Iudeea, Galileea, Samaria şi Idumeea, apoi în cetăţile Arabiei, în părţile Siriei şi ale Mesopotamiei; iar mai pe urmă, s-a dus în Edesa.
Sfântul Apostol Iuda, Tadeu sau Levi aşa cum mai era numit, aflat în Persia, a scris Epistola sobornicească care îi poartă numele, cuprinsă în Noul Testament. Deşi este scrisă pe scurt, Epistola Sfântului Iuda este de mare înţelegere şi plină de învăţături folositoare.
Sfântul Iuda a fost omorât de necredincioşi, care, după ce l-au chinuit mult, l-au spânzurat pe un lemn în chip de cruce şi l-au străpuns cu suliţa.
Sursă: Vieţile Sfinţilor
