Primul concurs de frumuseţe din România a avut loc în 1906, în parcul Filaret din Bucureşti, și a fost câștigat de Maria Peligrad din Mărginimea Sibiului, aminteşte sursa citată, preluată de Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.
Organizarea evenimentului se datora împlinirii a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I și se desfășura sub privirile admirative ale meșterilor populari sosiți în parc pentru a-și expune obiectele în cadrul unui târg tradițional.
Regina frumuseții a fost aleasă o tânără din Sibiu, îmbrăcată în costum popular, care a dăruit acel costum popular Reginei Maria.
Maria Peligrad era descendentă a unei vechi familii de meșteșugari din Mărginime, cu o vechime (în anul 2016) de 400 de ani.
Ea s-a prezentat la concurs cu un costum cusut și brodat chiar de mâinile ei.
„Maria face parte dintr-o familie de meseriaşi şi ceea ce trebuie să observăm sunt caracteristicile ei – o faţă frumoasă, o statură, o ţinută frumoasă, ceea ce caracterizează fetele din Mărginimea Sibiului. Tânăra făcea parte dintr-o familie de meşteşugari, dintr-o familie emblemă a Săliştii de altădată şi a Săliştii de astăzi, oameni înstăriţi, care prin muncă au realizat ce au realizat”, povestea Teodor Dumitru Banciu, fost primar al localităţii şi un pasionat cercetător al tradiţiilor şi istoriei oraşului reporterilor din presa centrală.
Mulți localnici vorbesc și acum de Maria Peligrad, numind-o cu mândrie „Gioconda Mărginimii”.
Sursa și sursa foto: bucurestibusiness.ro, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
Din ultima ediție ...