În realitate lucrurile nu au stat chiar așa. Postul german de televiziune BR a alcătuit un top al principalelor motive pentru care Evul Mediu nu a fost cea mai neagră epocă a istoriei germane.
În primul rând, dacă există un consens în privința anului de început al Evului Mediu și anume înlăturarea ultimului Împărat al Imperiului Roman de Apus în 476, din perspectivă germană, Evul Mediu nu se încheie în 1492, cu descoperirea Americii, ci în 1517, cu reforma lui Martin Luther.
1. Apariția principatelor și landurilor
Migrația popoarelor în Europa a dus la colapsul administrației romane. Odată cu încoronarea lui Carol cel Mare (748-814), Regele francilor (768) și al lombarzilor (774), ca Împărat al romanilor în 800 de către Papa de la Roma, se pun bazele stabilității statale.
Urmașii lui Carol urmăresc interese personale și crearea unor state individuale. Prin Constituția Imperiului din 1356, Împăratul începe să aibă tot mai puține prerogative, astfel că în Germania apar principatele și landurile.
2. Pocăința și ispășirea
Figurile-cheie ale Evului Mediu au fost Împăratul/Regele și Papa de la Roma.
De obicei, cele două părți colaborau foarte bine. Otto cel Mare a încercat să subordoneze papalitatea și să îi numească pe episcopi ca funcționari ai regatului. Multe instituții bisericești s-au opus și au cerut independența și dominația bisericii.
Într-un final, biserica germană a fost nevoită să accepte că episcopii vor fi aleși în prezența regelui sau a unui reprezentant de-al său. La sfârșitul secolului al XIII-lea, Papalitatea a atins apogeul puterii prin Papa Bonifacius al VIII-lea (1235-1303). Nu pentru mult timp, fiindcă regele francez Philipp al IV-lea (1268-1314) a pus capăt aspirațiilor pentru o dominație mondială a Papalității. 1 von 8
Omul în Evul Mediu a fost static şi ierarhizat pe straturi sociale. Individualismul era o necunoscută la acea vreme.
Religia comună îi unea pe oameni, iar cei care nu o acceptau erau imediat eliminaţi.
Agricultura era principala preocupare a oamenilor.
Pocăinţa şi ispăşirea erau componente al vieţii cotidiene, sub atenta supraveghere bisericească.
Oamenii erau săraci, dar obligaţi să îşi plătească dările faţă de stat şi biserică.
La început se construiesc mânăstiri, apoi cetăţile, care devin centre ale administraţiei şi culturii.
3. Condamnați de la naștere
În societatea medievală, nașterea decidea asupra statutului unei persoane. În secolul al XI-lea și al XII-lea se disting trei clase sociale: nobilimea, țărănimea și clericii, sau mai simplu cei care luptau, cei care munceau și cei care se rugau.
4. Ascensiunea orașelor
Orașe au existat și în epoca romană, însă ele au dispărut odată cu migrația popoarelor. Începând cu anul 900 au apărut așezăminte noi, care s-au dezvoltat rapid prin venirea artizanilor și a comercianților. Piața centrală, zidurile și jurisdicția proprie devin elementele cheie ale orașului medieval. Nemulțumiți de statutul local, mulți migrează la oraș.
5. Universitatea – marea realizare a Evului Mediu
Reforma în educație impusă de Carol cel Mare a obligat mănăstirile și domurile să deschidă școli adiacente.
Domnitori precum Frederic I “Barbarossa” (1122-1190) au acordat privilegii importante acestor instituții, un fel de autonomie a universităților.
În secolul al XII-lea au apărut primele universități la Paris și Bologna. Prima universitate din fostul regat german este întemeiată de Carol a IV-lea (1316-1378) la Praga.
