Pe 11 mai 1984, Departamentul de Intelligence al Biroului de Analiză Europeană, din subordinea CIA, a întocmit pentru Pentagon și Departamentul de Stat un raport privind alegerile pentru Parlamentul European, care urmau să se desfășoare în perioada 14-17 iunie, în puținele țări care, până la acea dată aderaseră la strucutură. Atunci erau… 10 state! Evident, România nu era printre ele, la acea dată fiind membră a Blocului Sovietic.
În preambul, ofițerii de analiză afirmă că aceste alegeri nu stârnesc interesul votanților, dar că ele sunt folosite de partidele aflate în Opoziție în propriile țări ca o oportunitate pentru a ataca guvernele pentru politiicile interne aplicate.
”Aproape sigur votul va aduce doar un mic impuls unității țărilor Vest-europene pentru că problemele Comunității Europene au o importanță secundară în campaniile electorale.”
Urmează un istoric al Parlamentului European, format, la început doar din delegați din legislativele țărilor membre. Apoi este o analiză a absenteismului exagerat la primele încercări de a alege parlamentari cu atribuții exclusive în PE.
Absenteismul preconizat și pentru iunie 1984 mai era pus și pe seama ”candidaților lipsiți de strălucire” aruncați de partidele din cele 10 țări. De exemplu, aproape nicio țară nu și-a pus pe listă liderii marcanți.
De analiză nu scapă nici programele ”impuse” de cele trei grupuri euro-parlamentare principale care acționau la acea dată în PE: creștin-democrații (actualul PPE), liberalii (actual grup ALDE, pe cale de a se desființa până în 2020), și socialiștii (actualul grup social-democrat). Programele prin care grupurile de la Bruxelles încercau să dea aparența de unitate dintre partidele din diferitele țări nu sunt considerate importante de votanți. Grupul ”verzilor”, acum un grup important în PE, era trecut la ”și alții”, temele ridicate de ei fiind considerate ”marginale”.
Raportul continuă cu o analiză a mizelor alegerilor în ”Grupul celor Patru”, considerați puternicii din acel moment în Comunitate. Fiecare dintre ei avea câte 81 de locuri în PE, din totalul de 434, cât erau alocate în 1981.
În Franța, alegerile pentru PE erau considerate un uriaș sondaj pentru cele parlamentare, care aveau să urmeze în 1986. În Italia, scrutinul era asemuit cu un referendum privind politica coaliției socialiste aflată la guvernare. În Germania Federală (Germania de Vest, până la reunificare) alegerile erau umbrite de cele parlamentare, din februarie 1985, cele la care se bănuia că Helmuth Kohl avea să ”cadă” sub procentul de 50%.
Interesant este că specialiștii CIA au considerat că raportul pe tema Angliei, al patrulea din micul grup de influență, trebuie să rămână secret, așa că el este ”tăiat” din document. Oricum, alegerile aici au fost câștigate de conservatorii ”doamnei de fier” Margaret Thatcher.
În fine, la ultimul capitol, numiit ”Implicațiile pentru Statele Unite”, se spune că alegerile europarlamentare sunt importante doar în măsura în care ele vor influența politicile interne legate de poziționarea față de NATO.
”Câștigul înregistrat de comuniști în Italia, de exemplu, ar putea crește presiunile asupra lui Craxi (Bettino Craxi n.n.) și a guvernului său pentru a își modera politicile pro-NATO. În Franța, pierderile estimate că vor fi suferite de socialiști nu vor însemna, probabil, că va crește presiunea asupra lui Mitterand pentru a-și schimba politica pro-Alianță, pentru că și comuniștii vor suferi pierderi iar extrema-dreaptă nu a atacat aceste politici în campanie.”
Analiștii spun că influența mică a Parlamentului European nu va putea schimba relațiile CE cu SUA, dar este de așteptat ca, scăderea ponderii creștin-democraților ar putea duce la o diminuare a rezoluțiilor adoptate în beneficiul SUA.
În atașament este postat întregul raport. Citiți-l, este ca și cum în 2019 cineva se regăsește într-o descriere făcută altora cu 35 de ani înainte!
Foto: Primele alegeri exclusive pentru Parlamentul European au fost marcate de statele participante prin emiterea de timbre în ediții limitate.
