Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Chinurile groaznice în care a fost omorât Baba Novac
Articole online

Chinurile groaznice în care a fost omorât Baba Novac

Buni gospodari, clujenii au consemnat în detaliu, în socotelile orașului, cheltuielile reclamate de această execuție.

Socotelile supliciului

La data de 6 februarie întâlnim următoarele consemnări:

„Am dat țiganilor pentru că au schingiuit, au torturat, au fript și au tras în țeapă pe Baba Novac și pe Preotul, florini 7, dinari 50… Am plătit, pentru Baba Novac și Preotul, celor doi călăi florini 3… Am plătit lui Luka Acsi, pentru că a cioplit țeapa pentru Baba Novac, florini 2.”

Basta îl oferise pe Baba Novac cu scopul de a recâștiga bunăvoința acestora și a-i determina să-și păstreze credința față de împăratul Rudolf al II-lea.

Instalat la Cluj, într-o casă situată în actuala Piață a Muzeului – cunoscută, ulterior, sub numele de „Casa Basta” – generalul imperial a participat, fără succes, la lucrările Dietei Transilvaniei.

Fără a fi impresionați de prezența lui, nobilii transilvăneni, reuniți în catedrala Sf. Mihail, l-au ales, din nou, ca principe al Transilvaniei pe Sigismund Bathory. Pentru că acesta nu se afla în țară, adunarea i-a încredințat regența lui Ștefan Csaky, iar apoi a intonat un Te Deum laudamus.

Consilierii transilvăneni s-au deplasat călare până la reședința princiară, decizia Dietei fiind vestită public de la ferestrele acesteia.

În prealabil, cu începere din data de 3 februarie, porțile orașului fuseseră închise. Ele au rămas zăvorâte timp de patru zile, pentru a face imposibilă orice ingerință exterioară și, mai cu seamă, pentru a împiedica răspândirea oricăror informații referitoare la evoluția lucrărilor Dietei.

Înfiorătoarea execuție a lui Baba Novac s-a desfășurat în toiul acestor evenimente, ea având, poate, rostul de a oferi un exemplu eventualilor nesupuși.

Generalul Basta a mai zăbovit în oraș câteva zile, încercând, fără succes, să ajungă la o înțelegere cu noii conducători ai Transilvaniei.

La 7 februarie 1601, la ora 10 dimineața, el a părăsit, în sfârșit, orașul, fiind condus în mod solemn de către consilierii transilvăneni până la Poarta Ungurească (situată pe actuala stradă 21 Decembrie 1989, în apropierea Palatului Prefecturii).

Părăsind pe furiș reședința pe care împăratul i-o acordase în Silezia, Sigismund Bathory a revenit la Cluj în aprilie 1601, însoțit de doar 20 de oameni. A fost primit și de această dată în triumf. Un triumf care a rămas, pentru el, cel din urmă.

În august 1601, după victoria obţinută asupra lui Sigismund la Guruslău, Mihai Viteazul şi generalul Basta au intrat împreună în Cluj prin poarta Podului (situată pe actuala stradă Regele Ferdinand, în apropierea sediului Poştei).

Mihai nu l-a putut răzbuna

Prudenţi, clujenii au luat din timp legătura cu Basta, care a fost de acord să nu le îngăduie oştenilor lui Mihai – însetaţi de răzbunare pentru uciderea lui Baba Novac – să intre în oraş. În schimb, clujenii au achitat solda pe trei luni a armatei lui Basta şi au acceptat încartiruirea în oraş a unei garnizoane imperiale.

Mihai Viteazul a înălţat un steag pe locul în care fusese ridicat în ţeapă Baba Novac, dar nu a putut face nimic pentru a răzbuna moartea căpitanului său.

În aceste împrejurări, la Cluj, vechile divergenţe dintre voievodul român şi generalul imperial au reizbucnit. Se pare că, în cursul unei întrevederi cu generalul, Mihai ar fi exclamat: „Cine dracu sunt acei rudolfi şi cezari despre care îmi tot vorbeşte unul ca Basta?” şi alte asemenea lucruri puţin măgulitoare.

Câteva zile mai târziu, la 19 august 1601, pe câmpia Turzii, Mihai Viteazul a fost asasinat, din ordinul lui Basta, de căpitanul valon Jacques de Beaury. 

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola