Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > China și Rusia din nou împreună împotriva Statelor Unite
Articole online

China și Rusia din nou împreună împotriva Statelor Unite

China-Rusia

Schimburi de armament

Regiunea este aproape de Xinjiang, unde China a încarcerat peste un milion de membri ai grupurilor musulmane ca parte din lupta împotriva extremismului și a terorismului, deși multe guverne occidentale au etichetat această acțiune drept un genocid.

Agenția de știri Xinhua, condusă de statul chinez, a declarat că exercițiile cu Rusia au ca scop „protejarea securității și stabilității internaționale și regionale”. De asemenea, aceste exerciții au fost descrie și ca o întărire a parteneriatului strategic între Beijing și Moscova. Ministerul Apărării din Rusia a declarat că exercițiile au fost axate pe eforturile de combatere a terorismului.

Militarii ambelor țări își folosesc, pentru prima dată, armele reciproc în încercarea de a maximiza înțelegerea din câmpul de luptă. Rusia și China au mai efectuat astfel de exerciții în 2005. Trupele chineze vor opera tancurile T-27B3 din Rusia, vehiculele de luptă pentru infanterie și rachetele de apărare aeriană, în timp ce forțele rusești au deja la dispoziție armele de asalt chineze și vehiculele de luptă pentru infanterie.

Rusia a efectuat astfel de exerciții și în Tadjikistan alături de militarii uzbeci din apropierea frontierei afgane. Moscova a mai spus că va trimite armament suplimentar pentru consolidarea bazei sale militare din Tadjikistan.

Aceste operațiuni au loc din cauza luptelor cu țările occidentale cu privire la revendicarea Mării Chinei de Sud și a Crimeei. Președintele Vladimir Putin a refuzat să excludă o alianță militară formală chino-rusă, cu toate că cel mai mare partener comercial al Rusiei este China.

Interese comune

În septembrie, China și Rusia vor participa la exercițiile militare regionale, care implică membri ai Organizației de Cooperare din Shanghai, un bloc regional condus de Beijing și Moscova. „Cooperarea dintre cele două țări în domeniul tehnico-militar depășește lupta împotriva terorismului, putând fi văzut ca un răspuns la creșterea activității militare americane în apropierea granițelor Chinei și Rusiei”, a declarat Vassily Kashin, un expert militar rus.

Cu toate acestea, alți analiști au spus că există o limită a potențialului legăturilor militare chino-ruse. „ Încearcă să nu intre în luptă una împotriva celeilalte, dar în schimb găsesc zone în care au același interes”, a declarat Alexander Gabuev, analist la Moscova Carnegie Center.

Registration

Aici iti poti reseta parola