„Scoicile lui Xi”
Eveleth, un student de la Reed College, a descoperit silozurile din Yumen, folosind imagini prin satelit de la Planet Labs, o companie privată de imagistică a Pământului, care oferă acces la date. „China are toate aceste silozuri care sunt distanțate perfect la trei kilometri distanță între ele”, a explicat Eveleth. „Nu există alte proiecte care să necesite această infrastructură”.
Descoperirea a venit ca o surpriză, deoarece China investise anterior în rachete care pot fi transportate în diferite zone. Lewis, directorul Programului de neproliferare în Asia de Est pentru Centrul James Martin, a adăugat că acest lucru aduce o schimbare rapidă care necesită atenție din partea comunității securității naționale.
Lewis este îngrijorat de această schimbare, de la o „perioadă post-Război Rece în care lucrurile erau relaxate la ceea ce aș caracteriza ca fiind începutul unei curse a înarmărilor”. Referindu-se la Statele Unite și China, el explică că „implementările noastre se bazează pe ale lor și invers.”
Eveleth susține că noile silozuri, denumite „scoicile lui Xi” sunt probabil un răspuns pentru Statele Unite. „Construirea unui set de 120 de silozuri înseamnă că Statele Unite ar dedica o mare parte din resursele lor disponibile, distrugând o țintă fixă”. Întrebarea este dacă toate silozurile vor conține rachete.
Lewis și Eveleth sunt de acord că este foarte dificil pentru analiștii de imagistică să afle câte silozuri vor conține rachete. Lewis a adăugat că această acțiune i-a amintit de o strategie americană din anii 1980, în care doreau să ascundă 200 de rachete în 4.600 de adăposturi.
O misiune dificilă
Potrivit lui Lewis, un acord de control al armelor cu China ar reprezenta o soluție greșită. Mai degrabă, Statele Unite ar trebui să răspundă prin actualizarea arsenalului nuclear. După spusele lui Lewis, Statele Unite posedă deja superioritate numerică și o modernizare a forțelor, însă, ar trebui să poarte un dialog cu China și Rusia. „Cred că suntem într-o situație în care atât Rusia, cât și China își schimbă forțele. Dacă nu ne place ceea ce fac, ar trebui să purtăm un dialog cu ei.”
Aducerea Chinei la masa negocierilor este o sarcină dificilă, atâta timp cât există o disparitate între forțele nucleare, dar și cât timp Statele Unite refuză să discute despre apărarea antirachetă. Cu toate acestea, Lewis consideră că există posibilitatea pentru a fi purtată o astfel de discuție cu „un cadru de oameni inteligenți și experimentați din administrația Biden, care înțeleg ce înseamnă amenințarea nucleară”, a spus National Interest.