În 1648, Franța este condusă de regenta Ana de Austria, mama tânărului rege Ludovic al XIV-lea (9 ani), care se bazează pe sfaturile abilului cardinal Mazarin (foto).
Țara are de purtat războaie împotriva Habsburgilor și a spaniolilor, iar acest efort face necesară creșterea impozitelor. Aceasta provoacă revolta privilegiaților. Ei instigă poporul împotriva guvernului, invocând luxul în care se lăfăie Curtea.
Pe 13 mai 1648, Parlamentul din Paris demarează un program de reforme pentru a pune capăt abuzurilor statului. La inițiativa consilierului Pierre Broussel, se constituie o Cameră care să stabilească măsurile ce se impun.
Pe 2 iulie 1648, această Cameră îi impune Anei de Austria o chartă cu 27 de articole, care dau Parlamentului dreptul de a valida orice nou impozit.
Sfătuită de vicleanul Mazarin, regenta se preface că se supune. Însă armata sa obține o victorie mare la Lens împotriva spaniolilor.
Regenta, asigurată în privința situației externe, dispune arestarea mai multor parlamentari. Inclusiv a lui Pierre Broussel, a cărui integritate (lucru rarisim) îl face să se bucure de o imensă popularitate.
La acest anunț, Parisul se răscoală. Revoltei i s-a dat numele de Frondă („praștie”, în franceză), deoarece parizienii au folosit astfel de arme pentru a sparge geamurile susținătorilor lui Mazarin.
Regenta se preface încă o dată că se supune. Îi eliberează pe prizonieri, însă fuge la castelul de la Saint-Germain-en-Laye, în apropierea Parisului, împreună cu cardinalul, cu micul rege și cu fratele acestuia, Philippe.
În acest timp, armata regală, comandată de prințul de Condé, organizează asediul Parisului.
Parlamentarii, care oricum se bucurau de numeroase privilegii, nu prea au chef de revoluție. Drept care predau armele și semnează un acord de pace la Rueil.
Regenta și cardinalul revin la Paris în octombrie, fiind primiți cu aclamații, însă vor avea acum de înfruntat Fronda Prinților, mai violentă decât prima.
La Paris și în provincie se înmulțesc „mazarinadele”, texte și cântece ironice care îl terfelesc pe cardinalul de origine italiană și relațiile sale prea apropiate cu regenta.
Prințul de Condé, șeful armatei, urzește un complot împreună cu câțiva mari seniori, printre care fratele său, prințul de Conti.
Curând, războiul civil, agravat de intervenția spaniolilor, aruncă țara într-o baie de sânge.
Inabilitățile lui Condé și legăturile lui cu spaniolii duc însă la defecțiunea multora dintre partizanii săi.
Pe 21 octombrie 1652, Ludovic al XIV-lea, care fusese declarat major pe 7 septembrie 1651, revine la Paris împreună cu mama sa.
Tânărul rege de 14 ani organizează o sesiune extraordinară a Parlamentului și decretează o amnistie generală.
Patru luni mai târziu, Mazarin se întoarce și el la Paris.
Fronda Prinților este și ea încheiată. Însă Ludovic al XIV-lea le păstrează ranchiună parizienilor. Este unul dintre motivele pentru care, mai târziu, va decide să părăsească Luvrul și să construiască un nou palat regal la Versailles.
Monarhia franceză va ieși întărită din încercarea celor două Fronde, în vreme ce Anglia, în aceeași perioadă, proclamă vremelnic republica, după ce îl decapitează pe Carol I Stuart.
Franța va evolua spre o monarhie absolută, Anglia spre o monarhie parlamentară.
