Există, însa, și un alt blestem al templierilor, care înca mai bântuie lumea. E vorba de structuri suprastatale, adesea mai bogate decât statele, care aspiră sa controleze, ba chiar să înlocuiasca statele. Acesta pare să fie și motivul pentru care regele Franței a decis sa distrugă Ordinul Templierilor.
Cine erau Templierii?
În urma succeselor primei Cruciade, în Țara Sfântă s-au format o serie de state cruciate. Drept urmare, mulți pelerini din Europa de Vest s-au încumetat să plece în pelerinaj în locurile sacre ale creștinătății.
Mulți dintre ei erau uciși de bandiți sau de musulmani. Pentru a-i proteja pe cei care mergeau în pelerinaj, Hugues de Payens, rudele și camarazii săi de arme au înființat în 1118 un ordin militar numit Pauperes commilitones Christi Templique Solomonici, mai cunoscut sub numele de Ordinul Templierilor.
Cu sprijinul lui Baudoin al II-lea, regele Ierusalimului, cavalerii și-au stabilit sediul pe Muntele Templului, înființând o mare infrastructură economică descrisă drept prima corporație multinațională. Structura templieră s-a răspândit în toate regatele Europei și în Țara Sfântă.
Până în secolul al XII-lea, stăpânirea creștina în Țara Sfântă a scăzut serios, ca urmare a disensiunilor dintre facțiunile creștine și din cauza atacurilor musulmanilor.
Pierderea Ierusalimului și a cetăților-cheie i-a forțat pe templieri sa se mute în fortarețe, dar și acestea au fost cucerite în secolul al XIII-lea, ceea ce a dus la mutarea sediului la Limassol, pe insula Cipru.
Rămași fără o misiune clara, templierii și-au mai pierdut din influență. Nici sprijinul din partea monarhilor europeni nu mai era atât de generos. Cu toate astea, și-au menținut o puternică putere economica prin rețeaua lor de case și exploatații raspândite în toată Europa. Ordinul nu era supus administrației locale, ceea ce îl face în esența un „stat în stat”.
Situația a provocat tensiuni sporite cu nobilimea europeană, mai ales ca templierii mențineau o puternică armată permanentă care putea trece liber peste frontiere. Era practic una dintre cele mai mari armate independente din Europa, iar conducătorii ei dădeau socoteală numai în fața Papei.
Sfârșitul templierilor
În 1305, Papa Clement al V-lea voia sa-i uneasca pe templieri cu Cavalerii Ospitalieri și a trimis dupa cei doi mari maeștrii, Jacques De Molay și Fulk de Villaret.
În timp ce așteptau sosirea lui Villaret, De Molay și Papa au discutat mai multe acuzații formulate împotriva ordinului de un fost templier și despre bârfele care circulau la curtea regelui Filip al IV-lea al Franței.
Papa a cerut sprijinul regelui ca să se investigheze acuzațiile, dar Filip a profitat de zvonuri pentru propriile sale scopuri (posibil din cauza datoriilor pe care le avea la ordin din cauza războiul său cu Anglia).
Drept urmare, vineri, 13, 1307, Filip a ordonat arestarea lui de Molay și a templierilor în Templul din Paris.
Pe baza zvonurilor, împotriva ordinului au apărut și alte acuzații. S-a spus ca recruții erau obligați să-L nege pe Hristos și să scuipe pe cruce. S-a vorbit, de asemenea, despre homosexualitate, corupție financiară, fraudă și idolatrie prin închinarea la idoli falși.
Mulți dintre acuzați au mărturisit sub tortură. Pe baza acestor „dovezi”, deși puțin credibile dat fiind modul în care fuseseră obținute, Papa Clement a emis bula papală „Pastoralis praeeminentiae”, care a instruit toți monarhii creștini din Europa să-i aresteze pe templieri și sa le confisce bunurile. De Molay a protestat și a respins mărturisirile făcute , dar a fost ars pe rug pe insula Javiaux din Sena, împreuna cu alți templieri din întreaga Europa care au refuzat să mărturisească.
Papa silit să se supună regelui Franței
Papa a cerut audieri suplimentare pentru a investiga vinovăția sau inocența templierilor, dar Filip a amenințat cu acțiuni militare împotriva bisericii dacă Papa s-ar fi opus desființării ordonului.
La Sinodul de la Viena din 1312, Papa a emis două noi bule „Vox in excelso”, care a dizolvat oficial ordinul, și „Ad providam”, prin care majoritatea bunurilor templierilor erau predate Cavalerilor Ospitalieri. Templierii rămași au fost arestați și judecați (dar în cea mai mare parte a lor au scăpat fără condamnare). Mulți au fost absorbiți de alte ordine militare sau și-au sfârșit zilele în mănăstiri.
Amintirea lor a supraviețuit până în zilele moastre. Atât în numeroase societăți secrete care le-au împrumutat numele și practicile, cât și în entitățile suprastatale de toate felurile care încearcă să înlocuiască statele naționale.
