Cel mai prost asasin care a comis vreodată crima perfectă se dă de gol

 

În noaptea de 16 noiembrie 1930, profesoara Enid Mariott cobora din tren, în staţia Wiggins, după ce-şi petrecuse duminica în tovărăşia unor prieteni din Denver.

În dimineaţa următoare, directorul şcolii din Wiggins, află că elevii clasei întâia n-aveau profesoară.

Crezând că fusese reţinută de către rudele sale, trimise copiii acasă. În zilele următoare însă, constatând din nou lipsa, începu să facă cercetări.

Telefonând la Denver, află că fata se urcase duminică seara în trenul de Wiggins.

„Am condus-o la gară”, spuneau rudele sale.

Agentul de noapte al gării Wiggins fu trezit din somn:

– „Desigur” îşi aminti aceasta, „am văzut pe profesoară coborând din tren, duminică noaptea; era de altfel singura care a coborât în gara noastră. Pe când dădeam semnalele de pornire, am văzut-o chiar ocolind clădirea gării şi luând drumul hotelului”.

Între gară şi hotelul unde locuia fata urmele se ştergeau… Poliţia interveni extinzând cercetările. Profesoara n-avea complicaţii de ordin sentimental, nici duşmani şi nici mulţi prieteni…

Uruitul unui automobil

În cele din urmă agentul de noapte îşi aminti că ar fi auzit uruitul unui automobil pe când profesoara a părăsit gara.

S-au luat urmele de cauciucuri și au fost interogați mai mulți suspecți, printre care și un anume John Schopflin, de 21 de ani, care lucra la staţia din Omar, la opt mile depărtare şi locuia la ferma tatălui său situată în districtul Wiggins.

Şeriful examină cauciucurile de la automobilul lui John, dar acestea nu corespundeau cu urmele rămase în noroi şi, apoi, a răspuns întrebărilor cu atâta calm încât risipi orice urmă de bănuială.

Primul indiciu al omorului fu găsirea unei genţi pe podul ce traversa un canal de irigaţie, la 10 mile de Wiggins şi care se dovedi că aparţinuse profesoarei. Numeroşi localnici luară parte la cercetări, dar John Schopflin îi întrecea în zel pe toţi.

Descoperirea cadavrului

După ce canalul îngheță se făcură săpături în gheață. Schopflin găsi în 4 Decembrie carnețelul d-rei Mariott şi în ziua următoare pălăria.

Era în 19 ianuarie când Roy Mariott găsi în canal cadavrul surorii sale ciuruit de gloanţe. Cercetările au fost reluate, dar tot fără succes.

Ceea ce făcea misterul mai mare era faptul că nu exista un mobil al crimei

Familia Mariott părăsi oraşul, şeriful se văzu nevoit a se declara învins, iar John Schopflin plecă împreună cu tatăl său pe coasta Pacificului.

Atacul din Stockton

În 3 aprilie, d-na Catherine Witt, o tânără moaşe din Stockton, reclamă 1a poliţie că fusese atacată de un individ, care încercase s-o urece cu forța într-o mașină:

– „Iată am aci o şuviţă din părul lui pe care i-am smuls-o în timpul luptei”, zise femeia, depunând firele brune şi ondulate pe masa lui Fredericks, şeful detectivilor.

Detectivul redactă un proces verbal asupra acestui caz nu tocmai important şi apoi îl dădu uitării.

Nu mult de la această întâmplare, John Schopflin, printr-o incorectă manevră de circulaţie avu o ciocnire cu un alt automobil ce venea din direcţie opusă şi fu arestat.

Incidentul avea să se încheie cel mult cu o amendă, dar serviciul circulaţiei oraşului constată că numărul era falsificat, ceea ce dădu naştere bănuielii că maşina ar fi fost furată.

Acest fapt duse pe Schopflin în cabinetul detectivului Fredericks. Se dovedi că maşina nu fusese furată, dar detectivul avu impresia că recunoaşte părul inculpatului.

D-na Witt fu imediat chemată şi recunoscu în Schopflin, pe agresorul ei.

Cazul devenea ceva mai serios. Se putea alege cel puţin cu o lună închisoare.

Mărturisirea

Un studiu al amprentelor digitale dovedi că Schopflin nu era un recidivist.

  • ,,Nu-i chiar atât de fioros, pe cât ar vrea să pară”, zise Fredericks în râsul poliţiştilor şi al celorlalţi arestaţi. „Face pe trogloditul, dar bate curând în retragere, dacă femeia e destul de voinică spre a opune o rezistenţă serioasă. Ei, ce vreţi, copilărie nesocotită”.
  • „Aşa crezi d-ta”, strigă Schopflin jignit. „Îţi închipui că aş fi un borfaş de rând, nu?”, continuă el indignat. „Ei bine, dac-ai şti numai că sunt cel mai căutat individ al anului!”.

– „Sigur”, râse Fredericks, „eşti un răufăcător din cei mai autentici. Pun rămăşag că ai fi în stare să furi şi găini!”.

– „Ei bine, ascultaţi!” strigă el şi începu să mărturisească asasinatul nefericitei Mariott:

„Vă amintiţi de femeia aceea care a fost omorîtă şi aruncată într-un canal anul trecut în noiembrie, în Colorado? Ei bine acel omor e opera mea. Femeia aceea era Enid Mariott profesoara şcolii comunale din Wiggins. Vorbea mult, se amesteca în lucruri care n-o priveau ba se apucase să bârfească pe socoteala mea şi a unei femei măritate cu care întreţineam legături.

Am întâlnit-o în noaptea de 16 noiembrie pe când cobora din tren la Wiggins şi i-am propus o plimbare cu maşina.

Ajungând la zece mile depărtare de oraş, am oprit. Ne-am plimbat câtva timp pe podul ce se întinde deasupra canalului, i-am imputat că mă criticase. Apoi i-am spus că aveam de gând s-o omor şi am scos revolverul.

„Oh, Dumnezeule, nu!”, atât a apucat ea să exclame. O clipă mai târziu se prăvăli în apă. Am aruncat apoi revolverul în buruieni”.

Uite așa vanitatea ucigașului dezlega enigma crimei care avea datele de a fi una perfectă.

Sursa: Realitatea ilustrată din 3 septemrie 1931

Parteneri