Acesta este considerat cel mai mare dezastru maritim din Franţa, soldat cu 568 de morţi, pentru care a fost botezat „Titanicul Francez”.
Printre victime se numără numeroşi trăgători de elită senegalezi care au fost în serviciul Franţei în timpul Primului Război Mondial, scrie franceinfo.fr.
Pe fundul Oceanului Atlantic a rămas o carcasă, devenită refugiu pentru floră şi faună. Tragedia aproape că a fost dată uitării.
Descendenţii victimelor se luptă pentru a le ţine memoria vie.
Ceremonii religioase
Anul acesta sunt organizate ceremonii religioase, întâlniri cu membrii familiilor celor dispăruţi şi este inaugurată expoziţia „Le Mémorial des Tirailleurs Naufragés” la Muzeul „Mer Marine Bordeaux”, care va putea fi vizitată între 9 şi 16 ianuarie 2020, potrivit memoiresetpartages.com.
Pachebotul „Afrique” a plecat spre Senegal la 9 ianuarie 1920 (ora 19.00), din portul „Quai des Chartrons”, din Bordeaux, având la bord 599 de persoane dintre care 135 membri ai echipajului, 178 militari din armata colonială, care se întorceau acasă după terminarea războiului, şi 20 misionari, membri ai Congregaţiei St. Esprit. De asemenea, erau la bord mai multe familii de ofiţeri sau comercianţi, personalităţi ale vremii, potrivit memoiresdelafrique-histoire.
10 ianuarie 1920
În primele ore ale zilei de 10 ianuarie 1920, „Afrique” a ieşit din canalul Gironde şi s-a îndreptat spre Dakar şi celelalte porturi ale coastei de vest franceze, pe traseul său obişnuit.
La 11 ianuarie 1920, în timp ce se afla la aproximativ 100 km vest de Royan, camera maşinilor a fost inundată ca urmare a lovirii vasului de un obiect scufundat.
„Afrique” a cerut un remorcher, pentru a se întoarce în portul comercial La Pallice (La Rochelle) cu scopul de a efectua reparaţii, dar niciun vas nu a putut să ajungă la nava aflată în impas.
Vasul „Ceylan”, care se afla în apropiere şi a fost alertat de apelurile transmise nu a putut îndrepta un remorcher spre pachebot din cauza vremii nefavorabile.
Apoi, în timp ce se afla în Golful Biscaya, cazanele s-au oprit, motorul a devenit nefuncţional şi „Afrique” a început să plutească în derivă.
La primele ore ale zilei de 12 ianuarie 1920, la câţiva kilometri între insula Ré şi oraşul francez de coastă Sables d’Olonne, nava, scăpată de sub control, a deviat în mijlocul unei furtuni.
„Ceylon” a pierdut contactul cu „Afrique” şi apoi a auzit în transmisiile radio că vasul va fi evacuat folosindu-se bărcile de salvare.
O plută cu 15 persoane
În timpul zilei, „Ceylon” a încercat să restabilească contactul cu „Afrique”. A descoperit, însă, o plută cu 15 persoane pe mare.
Căpitanul Antoine Le Du, un marinar cu experienţă, a ordonat evacuarea cu ajutorul bărcilor de salvare.
Pasagerii înspăimântaţi de înălţimea valurilor au refuzat să părăsească nava, simţindu-se mai în siguranţă pe modernul vas.
S-au adunat în sălile de primire şi alături de misionarii aflaţi la bord au aprins lumânări şi s-au rugat.
La rândul lor, soldaţii africani s-au alăturat acestora rugându-se în dialectul matern.
Cu toţii credeau în mod eronat că se aflau foarte aproape de coastă şi vor fi salvaţi.
Echipajul a încercat în zadar să îi determine să urce în bărcile şi plutele de salvare.
Evacuarea imposibilă
Evacuarea era dificilă şi din cauza înclinării vasului, agitaţiei mării şi a faptului că era noapte.
În cele din urmă, disperat, echipajul a reuşit să lanseze doar două bărci care au transportat singurele persoane care aveau să supravieţuiască. Georges Métayer a fost singurul pasager (civil) care şi-a salvat viaţa respectând acţiunile de salvare.
Apropiindu-se de coastă, la orele 23.00 în aceeaşi zi, „Afrique” a intrat în coliziune cu o ambarcaţiune uşoară de pe Platoul Rochebonne.
La ora 03.00 dimineaţa, la 13 ianuarie 1920, a fost transmis un ultim semnal prin radio şi, curând după aceea, vasul s-a lovit de stânci şi s-a scufundat aproape instantaneu.
Comandantul acestuia, fidel tradiţiei, se afla la bord alături de pasageri, potrivit histoire-genealogie.com.
Pachebotul „Ansversville”, chemat de „Ceylon”, a făcut mai multe croaziere în zona scufundării, iar forţele marine au trimis remorcherele „Cedre” şi „Victoire” pentru a efectua cercetări în zonă.
Doar 36 de supravieţuitori
Din cele 599 de persoane aflate la bord, doar 36 au supravieţuit, precizează www.memoiresdelafrique.fr. Nicio femeie sau vreun copil nu a supravieţuit acestui dezastru maritim.
Scufundarea navei, considerată cel mai mare dezastru maritim francez, a generat polemici violente.
A durat câţiva ani căutarea unor explicaţii şi a unor responsabili. Au fost făcute investigaţii, care au ajuns la concluzia că reparaţiile efectuate la Bordeaux, înaintea plecării navei în cursă, au fost realizate superficial.
Totodată, s-au căutat vinovaţii (membrii echipajului, schimbaţi înainte de plecare, erau suspectaţi de neîndeplinirea sarcinilor şi părăsirea posturilor), au avut loc dezbateri aprinse în Adunarea Naţională Franceză, precum şi un proces în care prezenţa familiilor victimelor nu a fost admisă, iar armatorul vasului a fost absolvit de toată responsabilitatea.
A dispărut comoara
S-a constatat dispariţia unei comori (Monseniorul Jalabert transporta cu el 30 de milioane de franci de aur).
Într-un final, s-a ajuns la concluzia necesităţii ca sistemul de navigare a navelor să fie controlat de către o organizaţie independentă de armatori şi mai ales de o organizaţie credibilă de salvare de coastă, potrivit memoiresetpartages.com, citată de agerpres.ro.
Nava franceză de pasageri „Afrique”, construită în 1907 pe şantierul naval „S. Hunter & W. Richardson”, lansată în noiembrie 1907, aparţinea „Compagnie Française des Chargeurs Réunis” şi se afla la cea de 58-a cursă.
Căptuşită cu oţel complet nituit, nava avea: un tonaj brut de 5.404 tone; 119,17 m lungime; 14,75 m lăţime şi 6,46 m adâncime. Viteza sa putea atinge 32,4 km/h, potrivit histoire-genealogie.com.
