George Bryan Brummell, cel mai faimos „dandy”, a rdicat moda şi eleganţa la rang de adevărată artă. Prin felul cum îşi aranja cravata, îl entuziasma la culme pe Alfred de Musset si o făcea pe doamna de Staël să viseze săptămâni întregi.
Brummell, care era un tânăr de o frumusețe extraordinară, avea un singur ţel în viaţă: să se impună prin eleganţa lui.
Şi a izbutit. Studiase bine psihologia societăţii din epoca lui.
„Dacă aş înceta, spunea el, să măsor dispreţuitor, din creştet până-n talpă, pe marchizi şi dacă aş înceta să tratez ca pe nişte imbecili pe prinţii de sânge regal, m-aş osândi singur la uitare deplină. Lumea e stupidă, iar eu caut să mă folosesc cât pot mai mult de stupiditatea ei”.
Pentru asta risipea în dreapta şi-n stânga sarcasme, insulte şi dispreţ.
Cu cât el îi dispreţuia mai mult pe ceilalţi, cu atât aceştia îl stimau şi-l linguşeau mai mult.
Odată ducele de Bedford îşi făcuse un palton şi, înainte de a-l îmbrăca, ceru părerea lui Brummell.
— Cum vi se pare paltonul meu?.
Brummel îl luă în mână, îi pipăi cu vârful degetelor și zise disprețuitor:
— Această vechitură o numiţi dv. palton, duce?
Altădată, unui lord elegant, care încălţase ghete noi, Brummell i-a zis dispreţuitor:
— Cum numiţi, milord, aceste obiecte pe care le purtaţi în picioare, fiindcă nu-mi închipui că ar putea fi ghete!…
Un bancher milionar îl pofti la masă.
— Primesc să vin, zise Brummell, dar cu condiţia să nu afle nimeni!
Numai regele Angliei, George al IV-lea, cu care era în strânse relații de prietenie, avea dreptul să fie de faţă atunci când Brummell îşi făcea toaleta. Nimeni altul n-a izbutit vreodată să afle tainele faimosului dandy.
Odată, un lord elegant îi spune:
— Vă rog fierbinte, d-le Brummell, daţi-mi reţeta lacului cu care vă lustruiţi încălţămintea.
La care, Brummell răspunse grav:
— O lustruiesc cu spumă de şampanie.
Altuia, care-l ruga să-i dea adresa coaforului său, Brummell îi spuse:
— Am trei coafori: unul pentru tâmple, altul pentru părul de pe frunte şi al treilea pentru coadă.
Când Brummell îşi isprăvea toaleta, apărea în pragul uşii din anticameră şi stătea acolo nemişcat ca un idol pentru admiratorii lui, care îl aşteptau să-l ia apoi în primire şi să-l conducă la vreo serată, unde apariţia lui provoca o vie senzaţie.
La serată, Brummell se învârtea de colo până colo, rece, flegmatic şi sarcastic, pe urmă, la un moment dat, pleca pe neaşteptate, fără să salute pe nimeni.
Lordul Byron, decâteori se discuta despre Brummell, vorbea despre acesta cu ură şi admiraţie.
