În noiembrie 1957 – ianuarie 1958, în zona Vrancea au avut loc trei dintre cele mai însemnate conflicte declanșate de colectivizarea forțată, la Suraia, Vadu Roșca și Răstoaca.
„Eram 22 la pâinea di două kilograme. Aveam cam 80 di grame di pâine la o masa și un castron di ciorbă.
Atât. Un fel ne dădea, nu două-trei.
Dacă-ți venea ciorbă de murături, după ce o mâncai ți-era foame cam toată ziua.
Da o mâncai, că n-aveai încotro.
Dacă venea ciorbă di cartofi, era tocat cu totul, cu coajă cu tot, nu să curăța acolo cartofii.
În ciorba di cartofi punea și arpacaș.
Îți venea10-15 boabe di arpacaș șî restu coaja ceea di cartofi. Atâta era. Când ti puneai la masa și vedeai castronu, nu ți-era foame.
După ce mâncai zama ceea, îți venea să urli di foame.
Foame mare! Beai două căni di apă șî…Stai acolo!’’.
Țăranii din Vadu Roșca se regăseau în celule cu alții din satul lor, sau din satele vecine:
„La început (la închisoarea din Galați) eram singur în celulă. Dup-aia ne-am înmulțit.
Era di pi la Cudalbi, era di di la Pechea, di la Viforoasa, di la Răstoaca, Suraia… Și p-ormă ne mai bucuram unu’cu altu’.”
Foto: generalul Ceaușescu, Gheorghiu Dej și Emil Bodnăraș
Sursa: satulromanesc.iiccmer.ro
