Evenimentul Istoric > Articole online > Ceauşescu l-a înţepat pe Lenin la 101 ani după naşterea sa. Direct şi fără ocolişuri
Articole online

Ceauşescu l-a înţepat pe Lenin la 101 ani după naşterea sa. Direct şi fără ocolişuri

Dorind să arate că este apropiat de popor, preşedintele Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, anunţa în februarie 1971 unele măsuri economice gândite pentru a-i ajuta pe oamenii muncii.

În finalul intervenţiei sale, Ceauşescu strecura o remarcă sfidătoare şi de-a dreptul curajoasă, având în vedere că îl viza chiar pe cel aflat la originea existenţei URSS, Vladimir Ilici Lenin.

„Președintele României, Ceauşescu, le-a promis lucrătorilor o protecție sindicală autentică și o creștere de 20% a salariilor nete între 1972 și 1975.

Într-un discurs politic susţinut miercuri în cadrul Comitetului Central Român, dl Ceaușescu a promis, de asemenea, creșteri ale indemnizațiilor familiale și sociale, reduceri de 40 la sută ale cotizaţiilor de partid și sindicat și un rol mai mare în luarea deciziilor, inclusiv dreptul de a aproba sau respinge conducerea.

Zilele în care s-a putut spune că sindicatele din România erau în principal curele de trasmisie ale deciziilor de la nivelul superior s-au terminat, a declarat el”, nota The New York Times într-o ştire din 14 februarie 1971.

Remarca lui Ceauşescu nu era deloc întâmplătoare şi ascundea un substrat care cu siguranţă nu a scăpat celor care conduceau Uniunea Sovietică la acea vreme.

Amintim că Lenin considera că sindicatele erau „cureaua de transmisie” a politicii partidului şi aveau rolul era de a transmite către „masele populare” ceea ce hotăra partidul.

Încă o dovadă a faptului că liderul Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, respingea linia sovietică cu privire la politica internă şi internaţională, era prezentată de Nicolae Ceauşescu în 1970, an ce marca un veac de la naşterea creatorului URSS, Vladimir Ilici Lenin.

The New York Times prelua o declaraţie publicată de Agerpres şi surprindea esenţa spiritului naţionalist al celui care conducea comuniştii din România.

„Nicolae Ceaușescu, șeful Partidului Comunist Român, a combătut doctrina sovietică a suveranității limitate pentru statele comuniste și a presupus că liderii Kremlinului s-au îndepărtat de învățăturile lui Lenin.

Domnul Ceaușescu, vorbind la o întâlnire din București săptămâna aceasta, care a marcat centenarul Lenin, nu a menționat numele Uniunii Sovietice. Observațiile sale au fost raportate de agenția de presă română Agerpress.

«Interesul național și internaționalismul proletar nu se exclud reciproc», a spus domnul Ceaușescu. «A încerca să opui interesului național cauza internaționalismului proletar sau solidaritatea internațională intereselor naționale ale oamenilor înseamnă a răni serios cauza socialismului», a spus el”, se arată în materialul publicat în cotidianul The New York Times sub titlul „Ceausescu Challenges Doctrine” (Ceauşescu provoacă doctrina), la 19 aprilie 1970.

Data acestui discurs nu a fost aleasă întâmplător de Ceauşescu. O zi mai târziu, secretarul general al P.C.R îşi rostea la Moscova cuvântarea cu prilejul centenarului Lenin.

Istoria Uniunii Sovietice începe cu Revoluția rusă din 1917, când bolșevicii conduși de Lenin s-au impus drept principala forță politică rusă.

Pentru victorie, ei au implicat țara într-un lung și sângeros război civil împotriva monarhiștilor contrarevoluționari și a intervenționiștilor străini.

Ulterior, bolșevicii s-au rebotezat Partidul Comunist, iar forțele armate pe care le-au organizat au primit numele Armata Roșie.

Ce a urmat a fost impunerea comunismului în toate teritoriile care au aparținut fostului Imperiu Rus.

La scurt timp după moartea lui Lenin, puterea a fost cucerită de Iosif Vissarionovici Stalin, care a supus întreaga societate sovietică unui proces de „epurare”,

Astfel, Stalin s-a asigurat că a distrus orice urmă de opoziție internă din partid, armată sau din rândurile populației.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola