Se împlinesc 30 de ani de când, în urma coliziunii cu un convoi bulgăresc, format din şase barje încărcate cu minereu de fier şi împingătorul „Petar Karamincev“, nava de pasageri „Mogoșoaia” (construită în anul 1975) s-a scufundat, la mila 180, în dreptul localităţii Grindu (judeţul Tulcea).
La bord se aflau 246 de pasageri şi nouă membri ai echipajului. 10 septembrie 1989 a marcat cea mai mare catastrofă navală din istoria României. Peste ani, tragedia avea să rămână cunoscută sub denumirea de "cursa morţii".
Pentru pasagerii urcaţi pe "Mogoşoaia" duminica de 10 septembrie era o zi ca oricare alta. Mulţi dintre ei făcuseră acelaşi drum, la bordul aceluiaşi vas, de zeci, poate de sute de ori. Erau pescari, săteni din Grindu, angajaţi din docuri, navetişti care mergeau de la muncă acasă. Printre pasageri se aflau şi câteva familii care se întorceau de la o nuntă. Pentru cei mai mulţi dintre ei, acesta avea să fie un drum fără întoarcere, scrie viata-libera.ro.
Coliziunea dintre pasagerul românesc şi convoiul bulgăresc de barje s-a produs la ora 08:20, în urma tragediei pierzându-şi viaţa 207 oameni (bărbaţi, femei şi copii), scrie RADOR. La bord se aflau 213 pasageri și 10 membri ai echipajului, potrivit ligamilitarilor.ro.
Comandantul navei bulgăreşti, observând în ultimul moment nava Mogoşoaia, pentru a evita abordajul, a pus maşinile pe „stop“ şi, apoi, „cu toată viteza înapoi“ la o turaţie de 900 rotaţii/minut, cu cârmele la poziţia „0“.
Cu toate acestea, din cauza inerţiei mari, convoiul de barje a lovit cu pu tere nava Mogoşoaia, la o distanţă de 36,85 metri de geamandura roşie care limitează şenalul navigabil, şi, împingând-o în amonte încă 51,44 metri, a răsturnat-o în bordul babord.
Apoi, după ce convoiul s-a desprins, nava Mogoşoaia a mai parcurs în derivă, în aval, încă 285 metri la suprafaţa apei şi alţi 23 metri în imersiune.
Abordajul navei Mogoşoaia s-a datorat încălcării de către Gheorghi Petrov An ghelovschi şi a altor reguli privind siguranţa navigaţiei. Astfel, nerespectându-se prevederile articolelor 6.30 şi 6.33 din regulamentul de na vigaţie pe Dunăre:
• a condus convoiul singur şi cu viteză mare, în condiţii de vizibilitate redusă;
• nu a anunţat Căpitănia Portului Galaţi despre intrarea convoiului de barje în zona portului, aşa cum avea obligaţia;
• nu a folosit corect luminile de semnalizare.
Pe lângă numeroasele victime, accidentul a adus prejudicii importante şi unui număr de şapte societăţi româneşti care s-au constituit ca parte civilă în procesul care a urmat, scrie revistaflacara.ro.
Ulterior s-a aflat că echipajul de pe convoi sărbătorise toată noaptea, cu alcool din belşug, ziua naţională a Bulgariei. Deşi nava românească avea semnalele acustice pornite, ceaţa deasă care plutea deasupra apei redusese foarte mult vizibilitatea.
Impactul a fost nimicitor pentru „Mogoşoaia”. Nava a fost înghiţită de Dunăre, în doar câteva minute. Doar 16 persoane aflate la bordul navei au reuşit să se salveze, potrivit viata-libera.ro.
Din convoiul bulgăresc făceau parte 6 barje (SB-4, SA-13, SA-34, SB-15, SA-40 şi SB-24), dispuse pe două rânduri, având o lungime totală de 191 metri şi lăţimea de 37,50 m.
Barjele transportau 9.800 tone minereu de fier, deplasându-se în amonte, spre portul Russe (Bulgaria).
Echipajul pasagerului românesc era format din: Ion Postolache – comandant (n. 01.04.1939), Emil Ilicenco – ofiţer pilot (n. aprilie 1948), Gheorghe Manole – mecanic-şef (n. 05.11.1945), Laurenţiu Nenciu – şef de echipaj (n. aprilie 1965), Daniel Sava – marinar (n. 30.11.1967), Remus Badiu – marinar (n. ianuarie 1966), Gigel Anghel – motorist (n. 30.01.1965), Eugen Lazăr – motorist (n. 19.12.1967), Ioniţă Hodorogea – electrician (n. 03.06.1958) şi Dan Coadă – ajutor mecanic (n. 16.11.1965).
De precizat că, înainte de producerea acestei catastrofe, nava de pasageri „Mogoşoaia“ a mai fost implicată în două accidente grave (primul, la data de 27 octombrie 1982, când a fost colizionată de nava sovietică „Volga“, şi, al doilea, în anul 1988, în timpul unei acostări la pontonul din localitatea Grindu), potrivit ligamilitarilor.ro.
Cele două accidente s-au soldat cu mari pagube materiale, dar fără victime în rândurile pasagerilor şi ale echipajelor.
Duminică, 10 septembrie, la ora 08:00, nava „Mogoşoaia“ urma să plece în cursă din Galaţi (pontonul nr. 918, situat la Km 150,5) spre comuna Grindu, aflată pe malul tulcean al Dunării, la câţiva kilometri în aval de Galaţi.
Nava îl avea la comandă pe Ion Postolache (37 de ani vechime în navigaţie (din anul 1989 deţinea şi brevet de pilot fluvial categoria B), care, din cauza ceţii dense, a decis ieşirea navei din port cu 10 minute mai târziu decât era prevăzut.
La bord se aflau 213 pasageri (femei, bărbaţi, bătrâni şi copii) şi cei 10 membri ai echipajului.
Vinerea ce trecuse se dăduseră raţiile la ulei, zahăr şi carne, motiv pentru care mulţi dintre gălăţeni duceau rudelor lor de la Pisica de-ale gurii, cei mai mulţi dintre aceştia fiind navetişti localnici, pescari şi lucrători portuari.
În general, îndeosebi în zilele de duminică, la începutul toamnei sau în preajma unor sărbători, cursele Galaţi – Grindu erau foarte aglomerate în ambele sensuri, pasagerii fiind nevoiţi să se îngrămădească la clasa a II-a şi pe coridoare.
De reţinut că pe Dunăre era ceaţă, un fenomen obişnuit pentru acea perioadă a anului. Iniţial, timonierul anunţase că nu va pleca în astfel de condiţii, dar, la un moment dat, ceaţa a dat semne că se va împrăştia, iar „Mogoşoaia“ s-a pus în mişcare.
Coliziunea dintre pasagerul românesc şi convoiul bulgăresc de barje s-a produs la ora 08:20.
Lovitura a fost violentă şi devastatoare. Impactul s-a produs la o distanţă de 36,85 m de geamandura roşie (Mila 79) care limitează extremitatea dreaptă a şenalului navigabil şi a provocat împingerea în amonte cu 51,44 m a navei româneşti, în timp ce întregul convoi bulgăresc a fost împins înapoi cu circa 25,00 metri.
„Mogoşoaia“ a primit lovitura în plin, s-a aplecat brusc, apoi a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou, s-a răsturnat şi s-a scufundat într-un zgomot înfiorător de fiare rupte şi contorsionate, pe un fundal de urlete de panică, disperare şi groază.
Ulterior, scafandrii au reperat nava pe fundul Dunării, aşezată pe chilă, la 200 metri aval de locul coliziunii şi la 198 metri de malul stâng, la o adâncime de 22 metri.
Împingătorul bulgăresc a călcat efectiv peste nava-pasager românească, a prins-o şi a băgat-o sub apă, transformând nava în cavoul de fier numit „Mogoşoaia“.
Oamenii aflaţi în navă şi pe aceasta au avut parte de o moarte groaznică. Când pasagerul intrase deja sub apă şi se rostogolea pe fundul Dunării, se auzeau încă ţipete disperate după ajutor!
Unele cadavre au ieşit la suprafaţă prin câteva orificii, împinse de presiunea apei, au fost luate de şuvoi şi abia peste câteva zile au fost descoperite prin Deltă, transformând Dunărea într-un fluviu al morţii.
Între fiarele contorsionate de coliziunea cu convoiul de barje şi de presiunea apei, sute de oameni au încercat disperaţi să se salveze, dar doar câţiva dintre cei care nu au avut loc în cabine şi rămăseseră pe puntea navei au reuşit să sară pe barjele care loviseră mortal pasagerul românesc.
Foarte puţini au fost şi cei care, ca printr-o minune, au fost scoşi la suprafaţă de presiunea apei.
În urma tragediei au murit 207 oameni (bărbaţi, femei şi copii) dintre cei 223 pasageri, inclusiv 9 membri ai echipajului (a scăpat numai Daniel-Laurenţiu Nenciu – şef de echipaj), scriu ligamilitarilor.ro și RADOR.
Vestea că „Mogoşoaia” s-a scufundat a căzut ca un trăsnet. Sute de familii au fost îndoliate. Autorităţile le-au chemat în port pe rudele victimelor, pentru a recunoaşte cadavrele. Pentru oameni, şocul provocat de vederea cadavrelor celor dragi a fost inimaginabil, relatează viata-libera.ro.
După o reţetă binecunoscută, autorităţile comuniste au încercat să muşamalizeze catastrofa de pe Dunăre.
Despre catastrofa navei „Mogoşoaia“ a apărut o ştire lapidară în presa locală abia după trei zile de la producerea tragediei, în timp ce posturile de radio „Europa liberă“ şi „Vocea Americii“ au relatat despre catastrofă chiar în seara aceleiaşi zile, ştirea fiind preluată de mass-media internaţională.
După numeroase încercări, scafandrii de la unitatea militară 02145 din Mangalia (aparţinând Marinei Militare) nu au reuşit scoaterea epavei, aceasta fiind ranfluată după cinci zile de la catastrofă, de specialiştii de la A.F.D.J. Galaţi.
Ranfluarea epavei a fost copleşitoare, sinistră, emoţionantă:
„Întâi au răsărit coşul de fum şi gruiul bărcii de salvare din pupa. Coşul de fum atârna de două cabluri puternice legate de una din macaralele plutitoare. (…). Apoi, pe rând, s-au putut vedea parapeţii cu plasele lor de sârmă, copertina şi o parte din puntea superioară.
Un odgon gros şi bine întins este tras de nava «Voinicul». O a doua macara plutitoare, «Vulcan», de acelaşi calibru ca şi «Atlas», trăgea uşor, în sus, printr-un cablu separat, partea opusă a navei. (…). Pe partea de jos a peretului alb al cabinei de comandă, lângă un colac de salvare, atârnă o cruce mare, neagră, care iese doar pe jumătate din apă. Spectacolul oferit este zguduitor. Mirosul acela îngrozitor, care persistă în apropiere, îi încremeneşte pe toţi. Macaralele şi toate celelalte utilaje se opresc dintr-o dată, ca la comandă, din lucru. (…).
«Un mort, un mort! Îl ia curentul şi-l duce la vale, tovarăşe ministru!» – se aude, la un moment dat, un glas care îngheaţă până şi zgomotul înfundat al motoarelor.
Toţi aşteptau momentul acesta. Să vadă primul cadavru. Şi iată că a venit. S-a desprins singur, nu se ştie de unde, şi a luat-o încet, pe apă, la vale. Pluteşte cu faţa în sus. I se vede capul, negru şi umflat, o parte din trupul acoperit cu un pulover, care pocneşte din nasturi, şi o mână, cea stângă, îndreptată în sus.
Apa îl poartă liniştit, la vale, iar cadavrul intră şi iese intermitent, câte puţin, la suprafaţă. (…) Un alt cadavru apare lângă promenadă, dar rămâne acolo înţepenit, agăţat, probabil, într-o sârmă.
Pe «Mogoşoaia» începe să se distingă, încetul cu încetul, cabina de comandă. Un munte de tablă se desprinde uşor din apă. Pe ferestrele sparte ale cabinei se întrezăresc aparate de bord, cadrane, manete, butoane. Privirile caută febril cadavrele celor care ar fi trebuit să fie acolo, dar până la fundul cabinei mai e. Apare şi aripa de tablă pe care stă scris, cu litere negre, de-o şchioapă, cuvântul acela devenit, de câteva zile, magic şi înfiorător: M O G O Ş O A I A. Nici măcar o literă nu era deranjată.
Câteva cadavre se desprind şi ies printre bănci şi ţevi. Doi scafandri şi un marinar pornesc înspre ele cu o barcă. (…) Scafandrii nu pot trage cadavrele după ei, cu barca.
După ce le desprind, le dau drumul pe apă, făcându-le vânt să poată ocoli obstacolele şi să se înscrie pe o traiectorie către navele care aşteaptă în aval.
(…) Puţin mai jos, la vreo zece metri, se află un cadavru, care stă nemişcat, deasupra apei. Pare agăţat de ceva, altminteri nu se explică de ce nu se duce la vale. Un scafandru încearcă să se îndrepte către el, dar se opreşte. (…) Sunt prea multe cadavre. Peisajul este copleşitor.
Nu se mai zbiară pe punţile de comandă, comenzile sunt date cu glas mai domol, chiar şi difuzorul contraamiralului nu mai ţipă ca mai devreme. (…) În vale, navele patrulează de colo-colo. Parcă se desfăşoară, în taină, un mare concurs de pescuit. (…) Şalupele din josul Dunării trag după ele bărci. Sunt din ce în ce mai îndrăzneţe, se apropie încet-încet de locul acela. Cu mare prudenţă, dar constant.
(…) Nava este îndreptată, încetul cu încetul. În urma acestor operaţii se ivesc de sub apă primele ferestre ale salonului de clasa a II-a. Se presupune că acolo sunt cei mai mulţi înecaţi. Toţi îşi îndreaptă privirile într-acolo. Pe geamurile sparte încep să se vadă cadavre umflate, mâini atârnând pe ferestre, capuri sprijinite pe tocuri.
Scafandrii nu mai prididesc cu cadavrele. Sunt prea multe şi nu mai fac faţă. Le apucă de mâini sau de picioare şi le împing în aval. Unele sunt cu faţa în sus, altele cu faţa în jos. Nimeni nu stă să recunoască pe cineva. Sunt, fără excepţie, umflaţi ca nişte butoaie. Capul, burta şi pieptul, maîinile şi picioarele, toate sunt umflate ca nişte mingi care stau să explodeze. Unii au mâinile încleştate de stâlpi, alţii sunt îmbrăţişaţi.
Sunt ciorchini de cadavre, încleştate parcă într-o veşnică unire. Sunt scoşi din salon, sunt traşi pe ferestre, apoi îndreptaţi şi împinşi să urmeze cursul apei. (…).
Deasupra apei apar multe bagaje: genţi, plase, saci, sacoşe, bucăţi de haine rupte agăţate de ţevi. O parte din ele se scurg la vale. Obiectele care pot fi pescuite de marinari sunt aruncate, claie peste grămadă, pe puntea superioară a «Mogoşoaiei».
Un marinar, care se întinde pentru a apuca mâna unui cadavru, găseşte în drumul său o poşetă, pe care o agaţă de curea şi încearcă să o arunce sus, pe punte. Cei de pe puntea de comandă observă gestul marinarului şi-i strigă puternic, prin porta-voce: «Leag-o de mână! Leag-o de mână!».
La început, marinarul nu înţelege despre ce este vorba. Apoi, auzind îndemnurile repetate, îşi dă seama că se vorbea de poşetă şi cadavrul descoperit de el. Deşi este vizibil că nu-i face mare plăcere, leagă, cum poate poşeta aceea de mâna cadavrului, după care îl trage şi pe acesta afară”, relatează ligamilitarilor.ro.
Comandantul bulgar a fost arestat în luna septembrie 1989, a stat două luni în puşcărie (bulgarul a executat aproximativ 7 ore de puşcărie pentru fiecare mort de pe „Mogoşoaia“!), după care a fost extrădat autorităţilor bulgăreşti şi nu a mai executat nicio zi de închisoare.
În anul 1993, justiţia din România l-a condamnat pe Gheorghi P. Anghelovski la 10 ani de închisoare (pentru distrugere, şi nu pentru ucidere din culpă!), motivând în sentinţa definitivă şi irevocabilă că nu a respectat regulile de navigaţie şi că manevra efectuată de acesta a provocat scufundarea navei-pasager „Mogoşoaia“.
Rudele şi urmaşii celor decedaţi în groaznicul accident au solicitat despăgubiri materiale cuprinse între 30.000 – 80.000 lei, iar statul bulgar a fost condamnat la plata de daune către „Navrom“ Galaţi (armatorul navei „Mogoşoaia“).
Ca şi în cazul tragediilor navelor „Independenţa“, „Sadu“, „Unirea“ şi câte au mai fost, regimul comunist a păstrat o tăcere absurdă şi revoltătoare.
Ceauşescu a vrut să muşamalizeze accidentul.
Surse: Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, „Amintiri despre o flotă pierdută – Voiaje neterminate, 2011, Constanța, Editura „Telegraf Advertising” Citate: Petre Rău, (1999), „Mogoşoaia – istoria unei tragedii”, Galaţi: S.C.”Porto-Franco”
UN REPORTAJ realizat, la 10 ani de la accident, de Radu Cimpoesu, Silviu Teodoru si Dan Mizileanu – lectura Petre Popescu. A fost primul material de acest gen realizat in primul an de existenta a Express tv Galati – post fondat de Clim Sabin, Onisor Stefan si Renghea Mures:
