La 23 ianuarie 1990, Associated Press extrăgea o parte a unui interviu pe care Silviu Brucan îl acordase jurnaliştilor francezi.
Lumea afla astfel ce ştia unul dintre personajele reprezentative ale regimului comunist şi un important analist politic după prăbuşirea acestui regim, despre execuţia Ceauşeştilor.
„PARIS – Numai cinci voluntari au fost rugaţi să-l execute pe dictatorul Nicolae Ceaușescu și soția sa luna trecută, însă 80 au insistat să-i împuște, a declarat un oficial al guvernului român.
Într-un interviu publicat luni în ziarul Le Figaro, Silviu Brucan, unul dintre cei 11 membri ai consiliului executiv al Frontului Salvării Naționale, a declarat că entuziasmul plutonului de execuţie reflecta sprijinul popular pentru execuția din 25 decembrie.
«Ofițerul de comandă a cerut cinci soldați să facă un pas înainte și să se pregătească pentru foc. Echipa era formată din 80 de bărbați. Toţi au tras în același moment. Ei au găsit 120 de găuri de gloanțe în Nicolae și Elena Ceaușescu»”, se arată în ştirea păstrată în arhiva Los Angeles Times.
Brucan a fost născut la 18 ianuarie 1916 în Bucureşti şi a devenit în septembrie 1944 secretar general de redacţie şi apoi redactor şef adjunct al ziarului Scânteia.
Ulterior a fost ambasador al României la Washington în 1955 şi reprezentant al României la ONU între 1959 şi 1962.
După 1989, el a fost membru al FSN şi s-a impus în memoria publicului postdecembrist cu emisiunea „Profeţii despre trecut”, de la ProTV.
De altfel, celebra sa profeţie „pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani” a rămas legată de figura celui care a fost poreclit „oracolul din Dămăroaia”, cartier bucureştean în care regimul îi fixase domiciliu forţat.
Brucan a fost unul dintre semnatarii celebrului document istoric „Scrisoarea celor șase”, un document conceput de fostul demnitar comunist de rang înalt Gheorghe Apostol și semnat de alți cinci foști membri marcanți ai Partidului Comunist Român.
Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan au fost ceilalţi semnatari.
Scrisoarea a fost publicată de posturile de radio BBC și Europa Liberă pe data de 11 martie 1989 şi a criticat politica urmată de regimul lui Nicolae Ceaușescu.
Ulterior, semnatarii scrisorii au fost arestați, interogați și puși în stare de arest la domiciliu.
În acest context amintim că la 30 aprilie 1990, o ştire stârnea mare vâlvă în Franţa, în Europa, pe mapamond şi mai ales în România, ai cărei cetăţeni priviseră la televizor execuţia cuplului Nicolae-Elena Ceauşescu, foştii dictatori care controlaseră România decenii la rând.
Jurnaliştii americani de la Los Angeles Times relatau că specialiştii francezi nu credeau în autenticitatea acelei casete video pe care fusese înregistrată executarea Ceauşeştilor.
În sprijinul teoriilor pe care le lansaseră, criminaliştii din Hexagon prezentaseră şi mai multe dovezi.
„BORDEAUX, Franța – O casetă video a guvernului român care a arătat execuţia dictatorului român Nicolae Ceaușescu și a soției sale, Elena, este falsă într-o anumită măsură, cred experţii criminalişti de aici.
După ce au examinat o casetă de 90 de minute transmisă săptămâna trecută la televiziunea franceză, anchetatorii pun la îndoială varianta oficială a faptului că cuplul a fost ucis de către plutonul de execuţie.
În schimb, aceștia spun că cuplul a fost ucis cu câteva ore mai devreme cu împușcături în cap.
Dictatorul comunist și soția sa au fost judecați și executați pe 25 decembrie.
Dr. Loic le Ribault, directorul unui laborator privat de științe criminale din Bordeaux, a declarat duminică că singurele semne de răni fatale pe cadavre erau în tâmplele drepte, indicând că Ceauşeştii fuseseră împușcaţi în cap.
Pe casetă, Ceauşeştii, cu mâinile legate la spate, apar în videoclip pentru a fi împușcaţi cu arme automate.
Dar unghiul camerei este prea scăzut, iar obiectivul este acoperit de fumul armei, împiedicând o privire clară asupra cuplului împușcat, spun specialiștii.
O înregistrare de mai târziu arată un medic care a verificat dacă Elena Ceauşescu mai dădea semne de viață în timp ce se afla într-o baltă de sânge care-i curgea dintr-o rană în cap.
Le Ribault și alții spun că starea corpurilor arată că Ceauşeştii au murit cu câteva ore înainte ca medicul să le verifice.
Cadavrele prezentau rigor mortis (n.r. – în română rigiditate postmortală sau redoare cadaverică; este denumirea latină, consacrată pe plan mondial în domeniul medicinii și, în special, al medicinii legale, pentru rigiditatea cadaverică, adică fenomenul de înțepenire progresivă a mușchilor, care survine la câteva ore după deces, datorită modificărilor chimice la nivelul țesuturilor musculare, ca rezultat al coagulării proteinelor din mușchi) și nu exista aproape nicio urmă de sânge la Nicolae Ceaușescu.
De asemenea, găurile de gloanțe de pe peretele de cărămidă din spatele cuplului sunt prea mici pentru o echipă de tragere care țintește teoretic spre piept, a spus Le Ribault.
Directorul Televiziunii Române Libere, Răzvan Theodorescu, a apărat autenticitatea casetei și a numit-o un document istoric”, se arată în arhiva Los Angeles Times.
„Procesul soților Ceaușescu a avut loc chiar în ziua de Crăciun, în cazarma Târgoviște, unde fuseseră duși într-un transportor blindat al Armatei.
Audierile au început la ora 13:20. Procesul a durat 1 oră și 20 de minute. În sală au fost prezenți, generalul Victor Atanasie Stănculescu, Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu, devenit apoi primul director al SRI.
La 14:45 a fost anunțată sentința: condamnare la moarte. Plutonul de execuție a fost format din 3 parașutiști veniți de la Boteni. La cinci minute după sentință, Elena și Nicolae Ceaușescu erau deja morți.
Televiziunea Română a anunțat în scurt timp execuția, însă imaginile au fost difuzate mai târziu, după ce caseta a fost editată. Ulterior, o televiziune franceză a difuzat versiunea needitată.
La doar două luni de la proces, președintele completului, generalul Gică Popa, s-a sinucis în biroul său din Ministerul Justiției.
Colonelul Ion Baiu, omul care a filmat procesul și execuția a explicat de ce filmul procesului Ceaușescu conține doar secundele când dictatorii cădeau sub gloanțe:
«Nu s-a respectat procedura legală la o execuție, nu s-a format aliniament de tragere cu ordin de foc, și nici nu s-a dat citire hotărârii instanței. Soții Ceaușescu au fost puși cu spatele la zid, iar căpitanul Boeru a făcut un pas înapoi și a descărcat pistolul mitralieră în cei doi»”, se arată într-un articol postat pe evz.ro şi al cărui titlu este Execuția soților Ceaușescu. Misterul casetei explicat de un om politic important.
Achiziționați revista Evenimentul Istoric nr. 27 de la punctele de difuzare a presei sau online pe www.agoramag.ro , în secțiunea Reviste!
Nu ratați nici concursurile Evenimentul Istoric prin care puteți câștiga abonamente. Detalii aici: https://bit.ly/3evyBRl
Dacă vrei să colecționezi revista, te invităm să te abonezi! Poți opta pentru un abonament în varianta print, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric sau poți să te bucuri de versiunea online a revistei, direct pe tableta, computerul sau telefonul tău, accesând https://agoramag.ro/abonamente/abonamente-evenimentul-istoric?product_id=441.