Pe termenul lung, și Hitler considera că o confruntare cu Statele Unite este inevitabilă. SUA interveniseră în 1917 în ajutorul Rusiei, Franței și Marii Britanii. Era previzibil să o facă din nou.
Comportamentul americanilor din 1941 confirma această ipoteză.
Începerea războiului în condițiile impuse de germani, cât încă Statele Unite nu erau gata să se apere eficient, reprezenta un consens în rândurile elitei politice și militare germane.
Așadar, Germania a declarat război Statelor Unite nu dintr-un capriciu, ci pentru că credea că SUA erau efectiv beligerante și că niște operațiuni de mare amploare împotriva acestora ar ajuta Germania să câștige războiul.
În special, declarația de război a Axei a făcut posibilă o operațiune care, în viziunea germanilor, era crucială pentru a scoate Marea Britanie din conflict: un atac submarin concertat asupra flotei comerciale americane.
Deși Kriegsmarine vizase vase americane înainte de Pearl Harbor, ea a crescut ritmul acestor operațiuni în primele luni ale lui 1942, într-o amplă acțiune chiar în largul coastelor americane de la Atlantic.
Operațiunile germane au fost de o eficiență devastatoare împotriva unei armate americane dezorientate, lipsite de tactici, proceduri și echipamente pentru a lupta împotriva submarinelor.
De partea lor, autoritățile politice și militare britanice se temeau că ofensiva germană va reuși să distrugă suficient de multe nave americane pentru a tăia calea maritimă salvatoare care lega Marea Britanie de America.
Royal Navy și Royal Air Force au trimis grabnic consilieri în Statele Unite pentru a „opri sângerarea”, însă 1942 a fost cel mai devastator an pentru americani din punctul de vedere al navelor pierdute, afirmă Robert Farley.
Dacă Germania și Italia ar fi reușit în vreun fel să evite o declarație de război împotriva SUA, conflictul ar fi continuat oricum în Atlanticul de Nord.
SUA ar fi continuat să aprovizioneze Marea Britanie și URSS, cu material de război, securizându-și de-a lungul timpului și mai mult această rută de comunicare. Mai ales dacă germanii ar fi evitat să atace convoaiele de aprovizionare.
Atât Hitler cât și Roosevelt erau convinși că războiul dintre ei este inevitabil. Restrângerea mașinii de război, în decembrie 1941, la teatrele de luptă deja existente ar fi adus Germaniei ceva timp în Mediterana și în luptele aeriene, însă ar fi forțat Kriegsmarine să renunțe la o luptă despre care credea că poate fi decisivă pentru câștigarea întregului război.
În cele din urmă, scrie Robert Farley, probabil că americanii ar fi intrat oricum în război, chiar dacă Hitler nu ar fi făcut declarația formală din decembrie 1941.
